Cea mai scumpă campanie îşi numără voturile şi banii

Cristina Vaida, Daniel Bojin
Ziarul BURSA #Politică / 2 iunie 2008

Cea mai scumpă campanie îşi numără voturile şi banii

Cea mai scumpă campanie de pâ­nă acum, sus­ţin consultanţii politici.

În Capitală, sumele vehiculate se învârt în jurul a trei milioane de euro, în medie, pentru un candidat la Primăria Capitalei şi cam 1 milion de euro la Primăriile de sector, cu tot cu sumele neînregistrate în contabilitatea electorală.

Nu vom şti probabil niciodată care au fost sumele reale cheltuite de partide sau de candidaţii independenţi, inclusiv cele asigurate de sponsorii informali, nepublicaţi niciodată în Monitorul Oficial.

Preşedintele a crescut miza acestor alegeri, la finalul campaniei electorale, încercând să dezmorţească populaţia plictisită de promisiunile ultimilor optsprezece ani: 20 de miliarde de euro.

Acestea vor fi fondurile europene ce vor fi gestionate de oamenii aleşi ieri sau peste două săptămâni, susţine preşe­dintele.

Dar, pe lângă aceste sume uriaşe de la Uniunea Europeană, mai sunt fondurile publice din bugetul fiecărei localităţi.

Doar Capitala stă în acest an pe un buget de aproape 1,2 miliarde de euro.

Toate aceste sume - care întrec bugetele multor companii mari din România- au scumpit costul campaniilor electorale.

Sumele vehiculate pe piaţa imobiliară au crescut şi ele semnificativ miza alegerilor de ieri.

Mulţi dintre candidaţi şi-au finanţat bună parte din campanie din propriul buzunar, susţin sursele noastre, ceea ce ne arată că o candidatură este privită ca o investiţie de afaceri, ca oricare alta. Pe lângă terenuri sau acţiuni la bursă, unii îşi diversifică portofoliul preferând să-şi investeacă banii în campaniile electorale.

Ce pot ei spera?

Dacă sunt candidaţi, atunci speră să-şi multiplice averea. Nici nu ne trebuie dovezi ca să înţelegem că aşa stau lucrurile. Trebuie doar să privim modul în care s-a construit în ultimii ani, cum s-au dat, de fapt, autorizaţiile de cons­trucţii sau să vedem câte terenuri din extravilan au trecut în intravilan, în ultimii patru ani.

Cu tot acest bănet, am asistat între întâi mai muncitoresc şi ziua copilului la cea mai nesărată campanie din ultimii optsprezece ani.

Deci, pe de o parte, am avut cea mai scumpă campanie electorală şi cu cea mai mare miză financiară, iar pe de altă parte, am văzut o campanie complet anostă.

Însuşi preşedintele s-a trezit acuzând blaturile din această campanie. Dar şeful statului a vorbit doar de blaturi politice. Or, la atâta bănet, blaturile sunt, mai degrabă, pe bani.

România seamănă tot mai mult cu o societate pe acţiuni. Dar una în care acţionariatul se consolidează prin preluări de acţiuni de la acţionarii difuzi- cetăţenii, la cei puţini- politicienii şi prietenii lor.

Optsprezece ani au fost aproape suficienţi ca fiecare să facă afaceri cu fiecare. Astfel că au ajuns să-şi împartă între ei dividendele, care sunt tot mai mari, de la an la an. Cei care au rămas încă pe afară sunt singurii care mai ţipă, sperând astfel că vor fi şi ei invitaţi la masa acţionarilor anonimi. Cu mici excepţii unii mai strigă doar din patriotism.

O privire atentă prin Registrul Comerţului ne dezvăluie faptul că tot mai mulţi politicieni sunt asociaţi între ei în diverse afaceri. Multe dintre ele au fost devoalate de presă. Cu mici excepţii, politicienii s-au ferit să acuze vreo afacere a unui oponent politic.

Alianţele politice sau rupt ori s-au desfiinţat, dar interesele de afaceri s-au consolidat. Multe afaceri care câştigă contracte publice pe bandă rulantă au acum acţionariat anonim, în care cel care vine la putere îşi poate strecura discret interesele, prin interpuşi.

Sunt tot mai multe afaceri mari- de construcţii, de mediu, de salubritate, cu sediul în paradisuri fiscale, aproape imposibil de aflat numele patronilor reali.

Cum să mai faci campanie electorală în aceaste condiţii, altfel decât lipind afişe pe străzi?

Lupta anticorupţie trăieşte şi ea în plină schizofrenie: deşi numărul dosarelor penale ale politicienilor au crescut ameţitor, numărul celor condamnaţi tinde tot către zero.

O propunere de concluzie: deşi politic ne facem că vrem să construim o societate cât mai deschisă, economic "România SA" tinde să devină o societate pe acţiuni de tip închis, în care intrarea se face pe baza dreptului de preferinţă - devine tot mai greu să mai faci parte din rândul celor care primesc dividende din banii publici.

Prezenţa tot mai scăzută la vot, de la o campanie la alta, ne arată că marea majoritatea a populaţiei se simte exclusă din mecanismul democratic de guvernare a ţării.

Dar mai ales, populaţia se simte exclusă de la dividendele care i se cuvin.

Cum va fi următoarea campanie?

Cum a arătat campania "mai 2008":

Victor Ponta, 2 aprilie 2008: În actuala campanie electorală vor intra în joc "mai mulţi bani şi mai multe mizerii, singura deosebire de campaniile precedente fiind votul uninominal pentru consiliile judeţene. După patru ani de opoziţie a noastră, în mod sigur, liberalii au cei mai mulţi bani şi cele mai proaste rezultate. PDL a avut grijă să facă foarte mulţi bani în perioada aceasta".

Mircea Geoană, 6 mai 2008: "Domnul Băsescu este în pană de idei, caută cu disperare adversari, este început de campanie şi nu ştie cum să îi ajute pe cei de la PD-L. Cred că va avea acelaşi succes cum a avut şi la referendumul pentru votul uninominal"

Miron Mitrea, 7 mai 2008: "Preşedintele este foarte consecvent. Domnul Traian Băsescu caută motive ca să ne râcâie, ca să intre în campanie, şi nu comentez. I le spun după campanie şi nu comentez. Am văzut declaraţia de astăzi (marţi, n.r.) că e foarte nefericit că noi în campania nu ne înjurăm şi nu scuipăm"

Vadim Tudor, 7 mai 2008: "Noi vom demonstra că nimeni nu va ieşi primar al Capitalei fără să coopreze cu noi, fără să negocieze cu noi"

Cristian Diaconescu, 8 mai 2008: "Ne-am întâlnit să mergem la masă. A fost făcută în martie (o fotografie cu Cristian Diaconescu, candidatul PSD şi Vasile Blaga, candidatul PD-L) şi a mai mers la masă foarte multă lume, şi înainte şi după, şi în orice caz nu am să fac lista lor.(..) În momentul respectiv nici unul, nici altul nu eram, nici măcar ca idee, candidaţi de primar"

Norica Nicolai, PNL, 9 mai 2008: "Spre deosebire de alte zone, la Bucureşti se pune o problemă foarte acută a managerierii fondurilor. Să nu uităm că am avut numai primari PD-L. Eu nu am prea văzut nimic realizat din cei 500 de milioane de euro împrumutaţi de Primăria Capitalei şi de domnul Videanu. Probabil e nevoie tot de un democrat-liberal la Primărie care să fie foarte atent la ce prezintă Curţii de Conturi, pentru că va veni o zi în care va veni şi Curtea de Conturi", a declarat Norica Nicolai.

Traian Băsescu, preşedintele României,11 mai: "Cel mai odios blat mi se pare cel în care domnul Iliescu şi-a împins propriul candidat, Geoană, alături de Vanghelie, şi-a împins propriul candidat. Nu am crezut că în România deprecierea unui partid poate ajunge atât de jos ca la PSD. PSD foloseşte voturile electoratului pentru a-şi tranşa problemele în interiorul partidului". Preşedintele tocmai ieşise de la un prânz cu conducerea PD-L.

Aurelian Pavelescu, PNTCD, 11 mai: "Preşedintele a spus nişte lucruri inacceptabile. Eu sunt avocat mic, atât de mic încât Traian Băsescu m-a ales avocat în dosarul Flota. Atunci nu eram un avocat mic, eram un avocat mare când Traian Băsescu era urmărit de DNA şi îmi cerşea consultanţa în penal".

Ion Iliescu, PSD, 12 mai- după înainte declarase că îl sprijină pe Cristian Diaconescu: "Sorin Oprescu ne rămâne un om apropiat. Are un moment în viaţa lui când s-a despărţit de organizaţie şi merge ca independent. (...) Îmi pare rău şi de Sorin Oprescu că se află în această situaţie."

Cozmin Guşă, PIN, 14 mai, prezentând modul în care primarul Videanu a achiziţionat din bani publici un teren la un preţ supraevaluat:"Lucururile care sunt cuprinse în acest document sunt lucruri cu caracter penal, şi niciun DNA, nu din Bucureşti, nici din România, din lume, nu poate să-l mai ierte pe domnul Videanu de lucrurile care sunt înscrise aici".

Bogdan Olteanu, PNL, 14 mai: "Este foarte bine că, iată, domnul Boureanu (PD-L) a renunţat brusc la colaborarea cu PSD în judeţul Argeş".

Ludovic Orban, PNL, spune, pe 21 mai, că, deşi este perceput ca adversar al preşedintelui Băsescu, este liberalul care are cei mai mulţi prieteni în PD-L, referindu-se inclusiv la Vasile Blaga, contracandidatul său la Primăria Capitalei.

Mircea Geoană, PSD, 21 mai: "Unii se pretind a fi independeţi. Adevăratul independent e independent faţă de grupurile de interese, de mafie şi de hoţi. Adevăratul candidat independent e Cristian Diaconescu. Toţi ceilalţi sunt prizonierii grupurilor de interese, şi-au vândut sufletul unor şmecheri care i-au cumpărat pe bani mulţi. Mafia, care i-a sugrumat pe bucureşteni, dacă dictează ceva, brusc, buldogul Blaga se transformă în chihuahua, doctorul Oprescu în brancardier, iar chitaristul Orban în flaşnetă".

Adriean Videanu, PD-L, primarul Capitalei: "În urma controlului efectuat de Curtea de Conturi la Primăria Municipiului Bucureşti, nu există nicio decizie care să incrimineze în vreun fel Primarul General".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb