CEC Bank a lansat finanţările pe baza subvenţiilor APIA pe 3 ani

N.R.
Bănci-Asigurări / 22 iulie 2022

CEC Bank a lansat finanţările pe baza subvenţiilor APIA pe 3 ani

CEC Bank, în parteneriat cu Fondul de Garantare a Creditului Rural, lansează finanţările pe baza subvenţiilor APIA pe 3 ani, fermierii putând obţine de 2,7 ori subvenţia anuală pentru cultivarea suprafeţelor, potrivit News.ro.

Finanţarea poate fi obţinută în baza adeverinţei APIA aferentă primului an şi cu garanţia FGCR, se menţionează într-un comunicat al CEC remis, vineri, AGERPRES.

"Agricultura este un domeniu esenţial pentru economia României şi provocările din perioada recentă au pus în centrul atenţiei importanţa securităţii aprovizionării în domeniul alimentar. Prin acest program, CEC Bank sprijină accesul la finanţare al fermierilor, care vor putea accesa credite extinse, în baza subvenţiilor APIA pe trei ani - aferente anului în curs şi anilor următori, cu costuri avantajoase şi cu un mecanism de garantare de stat. Accesul la finanţări este facilitat de garanţiile acordate de Fondul de Garantare a Creditului Rural", a declarat Bogdan Neacşu, director general CEC Bank.

Alina Toma, director general FGCR, a subliniat că, având în vedere dificultăţile cu care se confruntă în prezent fermierii, respectiv seceta pedologică, precum şi creşterea preţurilor la inputuri, la solicitarea ministrului Agriculturii şi cu sprijinul acestuia, s-a reuşit, într-un timp record, respectiv 3 zile, identificarea şi operaţionalizarea unui nou produs de garantare ce vine în sprijinul fermierilor, respectiv "de trei ori subvenţia". Acest sprijin le va putea garanta fermierilor asigurarea lichidităţilor financiare pentru a putea efectua lucrările agricole necesare înfiinţării culturilor din toamna acestui an.

Prin creditele în baza subvenţiilor APIA pe 3 ani pentru cultivarea suprafeţelor se pot obţine sume de 2,7 ori subvenţia anuală APIA (90% din subvenţia pe fiecare an). Finanţările au o dobândă avantajoasă: ROBOR 6M + 2%, la care se adaugă comisionul de acordare de 0,75% din suma finanţată, perceput o singură dată, şi comisionul aferent garanţiei FGCR. Banca nu percepe comision de administrare. Garanţiile FGCR pot acoperi până la 80% din valoarea finanţărilor.

În cazul fermierilor care au accesat deja finanţări în baza adeverinţelor APIA pe 2022, se pot obţine credite pentru următorii doi ani.

CEC Bank acordă creditele pe baza subvenţiilor APIA pe 3 ani fermierilor care cultivă suprafeţe agricole mari (minimum 50 de hectare) şi au un istoric de cel puţin 2 ani (încasare subvenţii/finanţări APIA).

Pentru beneficiarii care nu se încadrează în aceste criterii, respectiv pentru fermieri care cultivă suprafeţe agricole mai mici de 50 de hectare şi nu au un istoric de creditare de cel puţin 2 ani, FGCR le recomanda să solicite credite pentru finanţarea capitalului de lucru ce poate ajunge până la 500.000 lei creditul pentru capital de lucru şi un milion de lei pentru investiţii.

CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de peste 50,4 de miliarde lei, la sfârşitul primului trimestru din 2022.

FGCR - IFN SA este primul fond de garantare din România dedicat agriculturii, fiind înfiinţat în anul 1994 şi având aproape 30 de ani de activitate susţinută pentru dezvoltarea agriculturii şi mediului rural.

Principalele obiective ale FGCR - IFN SA sunt: facilitarea accesului la finanţare al producătorilor agricoli privaţi şi procesatorilor privaţi de produse agricole; facilitarea obţinerii de beneficiarii publici ai FEADR a avansurilor necesare implementării investiţiilor prevăzute în contractele de finanţare nerambursabilă încheiate cu AFIR; sprijinirea absorbţiei fondurilor europene alocate României pentru agricultură; sprijinirea consolidării exploataţiilor agricole şi dezvoltării mediului rural; stimularea dezvoltării pieţei funciare.

Misiunea FGCR este de a sprijini fermierii, producătorii şi procesatorii din domeniul agriculturii, pisciculturii, acvaculturii şi industriei alimentare, în vederea finanţării de către instituţiile financiare, prin garantarea creditelor acestora.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb