CEC Bank a scos la licitaţie o suprafaţă de 255 de metri pătraţi

Ana Săbiescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 aprilie 2009

Banca vrea să obţină cel puţin 1,15 milioane de euro din vânzarea spaţiului

Una dintre cele mai importante sucursale ale CEC Bank din Municipiul Bucureşti, cea de pe bulevardul Unirii numărul 75, a scos la licitaţie un spaţiu al băncii de 255,6 metri pătraţi la un preţ ce începe de la 1.150.200 de euro, exclusiv TVA, potrivit unui anunţ al sucursalei.

Dacă va vinde suprafaţa, atunci CEC Bank va obţine cel puţin 4.500 de euro pe fiecare metru pătrat. CEC Bank este una dintre cele două bănci deţinute de statul român, motiv pentru care este obligată să realizeze licitaţii.

Astfel, suprafaţa de pe bulevardul Mircea Vodă numărul 46-48 va fi vândută prin intermediul unei licitaţii deschise şi fără preselecţie, ce va avea loc pe data de 11 mai 2009.

Caietul de sarcini pentru licitaţie poate fi achiziţionat de la sediul CEC Bank SMB, în schimbul sumei de 300 de lei, în perioada 23 aprilie - 8 mai 2009, iar ofertele vor putea fi depuse tot la acest sediu.

La sfârşitul primului trimestru din acest an, reţeaua băncii era formată din 1.383 de unităţi, din care 41 sucursale şi 1.342 agenţii.

CEC Bank a obţinut anul trecut un profit net de 366 milioane lei, de patru ori mai mare faţă de cel de la 31 decembrie 2007 (75 milioane lei), însă se pare că s-a decis că anumite venituri suplimentare nu ar strica. Excluzând veniturile obţinute din vânzarea participaţiei deţinute la Asiban, CEC Bank a avut în 2008 un profit de 164 milioane de lei.

Strategia de dezvoltare a CEC pentru perioada 2007 - 2011 prevede ca banca să devină până în 2011 lider pentru operaţiunile bancare desfăşurate de populaţia ţării noastre şi aferente activităţilor economice din zona rurală şi urbană, cu sub 50.000 locuitori.

CEC Bank şi-a mai propus şi o creştere a cotei de piaţă cu 1-2 punc­te procentuale.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb