CEC Bank lansează retragerile contactless la peste 550 de bancomate

V.G.
Bănci-Asigurări / 19 septembrie 2022

CEC Bank lansează retragerile contactless la peste 550 de bancomate

Clienţii pot retrage bani de pe card de la bancomatele CEC Bank direct cu telefonul, cu ceasul smart sau cu alte dispozitive contactless, arată un comunicat de presă transmis redacţiei.

Potrivit sursei citate, începând de azi, funcţionalităţile contactless sunt disponibile la peste 550 de bancomate şi multifuncţionale de plată de generaţie modernă din reţeaua CEC Bank şi permit retrageri şi operaţiuni fără introducerea cardului.

"Digitalizarea este viitorul, iar soluţiile care ne fac viaţa mai uşoară se bucură de o adopţie rapidă. Potrivit studiilor, 1 din 4 utilizatori frecvenţi de carduri folosesc deja portofelele digitale Google Wallet şi Apple Pay - şi-au înrolat cardurile pentru a le folosi direct de pe telefon - şi numărul de utilizatori este în continuă creştere", a declarat Cristian Tudorancea, Director Carduri în cadrul CEC Bank.

Pentru efectuarea unei operaţiuni contactless, clientul doar apropie de bancomat telefonul, ceasul smart (Fitbit Pay, Garmin Pay) sau cardul, fără a mai fi necesară introducerea cardului în fanta specială. Astfel, durata unei operaţiuni se reduce cu cel puţin 30 de secunde - timp necesar pentru scoaterea cardului din portofel, introducerea în bancomat şi recuperarea acestuia după tranzacţie. Şi, în plus, nu există riscul blocării cardului în bancomat.

Funcţionalităţile contactless sunt disponibile atât pentru clienţii CEC Bank, cât şi pentru utilizatorii de carduri emise de alte bănci care permit realizarea de tranzacţii contactless la alte bancomate decât cele din reţeaua proprie.

Tipurile de operaţiuni ce pot fi efectuate contactless la bancomatele CEC Bank sunt: retrageri de numerar, interogări de sold, generarea de mini-extrase de cont sau plata facturilor, iar la multifuncţionalele de plată (MFM-uri) se pot realiza şi retrageri şi depuneri în euro, precum şi schimburi valutare. Pentru anumite tipuri de operaţiuni, cum ar fi activarea cardului sau personalizarea PIN-ului, din motive de siguranţă, este necesară în continuare prezentarea cardului fizic.

Operaţiunile contactless la bancomate şi multifuncţionale de plată CEC Bank pot fi realizate cu cardul fizic, cu telefonul - folosind aplicaţiile de tip portofel digital Apple Pay sau GPay, sau cu ceasuri smart (Garmin Pay, Fitbit Pay).

În prezent, peste 550 de bancomate şi multifuncţionale de plată CEC Bank permit realizarea de operaţiuni contactless, urmând ca numărul acestora să crească în perioada următoare la circa 900.

Începând cu a doua jumătate a anului 2020, CEC Bank a demarat un amplu proces de modernizarea a întregii flote de bancomate şi multifuncţionale de plată - care permit clienţilor băncii şi operaţiuni de depunere-retrage în euro, pe lângă lei, dar şi schimburi valutare. În prezent, reţeaua CEC Bank include peste 1.300 de bancomate, din care peste 850 de generaţie nouă, mai arată sursa citată.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb