CEDO admite plângerile Olandei şi Ucrainei împotriva Rusiei

V.G.
Internaţional / 25 ianuarie 2023

CEDO admite plângerile Olandei şi Ucrainei împotriva Rusiei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat admisibile cauzele intentate de Ucraina şi Olanda împotriva Rusiei privind încălcarea drepturilor omului în cele două regiuni separatiste Luhansk şi Doneţk din Ucraina, precum şi în legătură cu doborârea zborului MH-17 din 2014, când aproape 300 de oameni au fost omorâţi, relatează News.ro.

Decizia este procedurală şi nu se pronunţă asupra fondului cauzelor, dar arată că instanţa cu sediul la Strasbourg consideră că Rusia poate fi trasă la răspundere pentru presupuse încălcări ale drepturilor omului în regiunile separatiste.

"Printre altele, Curtea a constatat că zonele din estul Ucrainei aflate în mâinile separatiştilor se aflau, începând cu 11 mai 2014 şi până cel puţin la 26 ianuarie 2022, sub controlul Federaţiei Ruse", a declarat astăzi instanţa.

Ţările de Jos a depus plângerea la CEDO în 2020, afirmând că doborârea zborului MH17 deasupra teritoriului din estul Ucrainei deţinut de separatiştii susţinuţi de Rusia a încălcat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Hotărârea CEDO deschide calea pentru cel puţin alte trei cazuri ale statului ucrainean împotriva Rusiei, care fuseseră suspendate în aşteptarea deciziei privind jurisdicţia.

Cazurile ucrainene, care datează din 2014, se referă la ceea ce Kievul afirmă că au fost practici administrative ale Rusiei în estul Ucrainei care încalcă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi la răpirea a trei grupuri de copii ucraineni orfani şi copii lipsiţi de îngrijire părintească, alături de mai mulţi adulţi care îi însoţeau. Toţi s-au întors acasă la o zi sau, în cel de-al treilea caz, la cinci zile după răpire, a precizat CEDO.

"Acesta este un semnal clar pentru Rusia", a scris pe Twitter ministrul olandez de externe, Wopke Hoekstra, afirmând că decizia instanţei de a declara cazurile admisibile reprezintă "o piatră de hotar importantă".

Impactul oricărui verdict va fi în mare măsură politic, deoarece parlamentul rus a votat în iunie pentru a nu mai recunoaşte jurisdicţia CEDO în ţară şi a ignorat anterior hotărârile CEDO cu care nu era de acord.

Curtea afirmă că are jurisdicţie în cazurile deja începute înainte de retragerea Moscovei din mandatul CEDO, iar Rusia ar putea fi obligată să plătească despăgubiri, însă instanţa nu are nicio modalitate de a pune în aplicare hotărârile sale.

Constatarea instanţei că Moscova a controlat forţele pro-ruse din Ucraina reflectă o decizie a unui tribunal olandez din noiembrie anul trecut, potrivit căreia Moscova a avut "control general" asupra forţelor autointitulatei Republici Populare Doneţk din estul Ucrainei de la jumătatea lunii mai 2014. Atunci, judecătorii olandezi au condamnat la închisoare pe viaţă, în lipsă, doi bărbaţi ruşi şi un ucrainean pentru rolul lor în doborârea zborului MH-17, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 298 de pasageri şi membri ai echipajului.

Zborul Malaysian Airlines a plecat din Amsterdam şi se îndrepta spre Kuala Lumpur când a fost doborât deasupra estului Ucrainei, controlat de separatişti, de o rachetă rusească, la 17 iulie 2014, în timp ce luptele dintre forţele pro-ruse şi cele guvernamentale ucrainene făceau ravagii.

Moscova a negat în mod repetat orice implicare în distrugerea aeronavei.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Penibil. ONU a numarat peste 10 000 de civili ucisi de bombardamentele regimului criminal de la Kiev din 2014 pana in 2021, si peste 2 mil de refugiati.... si Olanda face plangere contra Rusiei? Ce penibila este tara asta. Mincinoasa pana la sange, la sangele copiilor ucrainieni, a minoritatii rusofone ucisa de nazistii de la Kiev.

    1. Repeta, o minciuna daca nu e spusa de o mie de ori are sanse mici sa prinda.

    Trebuia sa dea in judecata si pe Ucraina .

    dupa ce a inceput razboiul =  

    The International Air Transport Association (IATA) a intrebat ucraina = avioanele sint in siguranta deasupra Ucrainei ?  

    si ucraina a mintit fara rusine ca da !  

    pentru bani = in caz ca nu stiti firmele de aviatie platesc bani sa poata tranzita spatiul aerian al unei tari  

    nimeni de la Haga nu isi pune o simpla intrebare de bun simt = de ce zburau avioane civile deasupra unei zone de conflict ?  

    KLM a intrebat IATA , IATA a intrebat Ucraina  

    Ucraina a mintit ca totul e OK si KLM a zburat .... totul pentru bani  

    si deci Ucraina nu este vinovata ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb