CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 14-21 IANUARIE SIF Transilvania, cea mai mică scădere din BET-FI, în ciuda scandalului

ADINA LATEŞ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 ianuarie 2016

SIF Transilvania, cea mai mică scădere din BET-FI, în ciuda scandalului

Simion Tihon, Prime Transaction: "Această săptămână a fost dominată de volatilitate, reacţiile fiind în general emoţionale"

Acţiunile SIF3 Transilvania au înregistrat cea mai mică pierdere din cadrul indicelui BET-FI (de -2,92%, raportată la euro), în intervalul 14-21 ianuarie, în ciuda scandalului iscat, la finalul anului trecut, între un grup de acţionari, coagulat în jurul omului de afaceri Constantin Frăţilă, şi conducerea societăţii.

Din grupul de contestatari, care are o deţinere cumulată de peste 8%, face parte şi Radu Toia, fost membru al Directoratului SIF Transilvania, fonduri Certinvest şi Broadhurst.

Aceşti acţionari acuză managementul defectuos al SIF3 şi au cerut, la finalul anului trecut, convocarea Adunării Generale pentru schimbarea conducerii. Instanţa a dispus suspendarea cererii grupului de acţionari, iar conducerea SIF3 a revocat convocarea, spre nemulţumirea grupului de acţionari contestatari, care consideră decizia Tribunalului un precedent periculos pentru întreaga piaţă de capital.

În intervalul analizat, majoritatea acţiunilor de la BVB au fost în scădere, pe fondul evoluţiilor din pieţele străine.

"Această săptămână (n.r. săptămâna trecută) a fost dominată de volatilitate, reacţiile fiind în general emoţionale", ne-a declarat Simion Tihon, broker la "Prime Transaction". Potrivit domniei sale, evoluţia pieţei de capital de săptămâna trecută nu este susţinută de factori fundamentali. "Tranzacţiile din ultima săptămâna au fost în general legate de starea de spirit de pe pieţele internaţionale", ne-a spus domnul Tihon.

Indicele BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 2,2%, iar indicele extins BET-XT a coborât cu 3,05%. Totodată, indicele SIF-urilor şi FP, BET-FI, s-a depreciat cu 5,66%.

În cadrul indicelui BET, cea mai mică depreciere a fost înregistrată, în perioada 14 - 21 ianuarie, de titlurile "Banca Transilvania" (-0,31%). În cadrul BET-XT, cea mai bună evoluţie a aparţinut acţiunilor "Albalact", cu o creştere de 3,09%.

Recent, Banca Transilvania a anunţat că a finalizat cu succes fuziunea cu Volksbank România (VBRO), la opt luni după achiziţia acesteia, şi că a acordat clienţilor VBRO o diminuare a datoriei totale în valoare de 1,5 miliarde lei.

La Bursa de Valori Bucureşti, cele mai bune randamente au fost înregistrate de companii mai puţin lichide, precum "VES Sighişoara" (+8,44%), "Boromir Prod" (+6,81%) şi "Electroputere" (+6,17%).

Recent, "Chimsport", care deţine circa 42% din acţiunile VES Sighişoara, a anunţat că a încheiat un contract de intermediere cu societatea de investiţii financiare "BT Securities" şi urmează să solicite Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) avizarea documentaţiei de ofertă publică de preluare.

Fondurile de obligaţiuni, cele mai mari creşteri

Pe segmentul fondurilor de investiţii, cel mai bun randament l-au avut fondurile cu venit fix (obligaţiuni), în condiţiile în care perioada analizată a fost dominată de volatilitate.

Topul aprecierilor a fost condus de "FDI Carpatica Obligaţiuni", cu un plus de 0,21%, fiind urmat de "Certinvest Obligaţiuni" (+0,2%) şi "BT Obligaţiuni" (+0,19%).

Totodată, depozitele la Bancpost ar fi adus cele mai bune randamente, atât în lei (+0,17%), cât şi în euro (+0,02%).

În perioada analizată, aurul a înregistrat o apreciere de 0,85% faţă de moneda europeană, la cursul BNR, iar moneda naţională a urcat cu 0,13% raportat la euro.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic.

Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb