Guvernul pregăteşte un nou set de măsuri anticriză, a anunţat ieri premierul Emil Boc, explicând şi faptul că a analizat măsurile aplicate până în prezent şi a efectelor acestora.
""Am făcut o primă analiză a măsurilor anticriză luate de Guvern şi a modului în care au fost implementate în cele şase luni de guvernare şi am discutat şi câteva măsuri care vizează continuarea programului anticriză. (...)"", a declarat, ieri, premierul Emil Boc.
Primul-ministru nu a precizat, însă, care au fost concluziile.
Dacă ne luăm după aprecierile analiştilor şi ale mediului de afaceri, efectele nu s-au prea văzut.
Secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România, Mihai Ionescu, îşi exprima, miercuri, nemulţumirea, în cadrul unei dezbateri pe teme economice, arătând că programul guvernului de combatere a crizei nu a inclus nici una din propunerile exportatorilor: "Din programul anticriză, pentru realizarea căruia am participat la dezbateri, s-a ales praful. Nimic din ceea ce am scris acolo nu s-a întâmplat, în ceea ce îi priveşte pe exportatori.".
La rândul său, Lucian Anghel, economistul-şef al BCR, arăta şi el, nu cu mult timp în urmă, că întârzierea demarării investiţiilor în infrastructură a făcut ca una din măsurile ce ar fi produs efecte anticriză să nu aibă aproape niciun rezultat.
"Dacă ne apropiam mai mult de nivelul celor 9 miliarde euro, pe care guvernul şi l-a stabilit ca ţintă în 2009, pentru investiţiile publice, situaţia economiei ar fi fost cu totul alta. Sectorul construcţiilor a intrat pe minus, datorită infrastructurii", susţine Anghel.
• Pornesc investiţiile în infrastructură
Iată însă că piaţa pare a primi răspuns la nemulţumirile exprimate.
Preşedintele Băsescu, dar şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, au anunţat că investiţiile în infrastructură vor demara, în sfârşit, cu vigoare, chiar de la jumătatea acestei luni.
"Vor fi bani începând cu trimestrul III, astfel încât guvernul să-şi atingă obiectivul de a avea circa nouă miliarde euro în investiţii", a declarat şeful statului.
"Vor fi banii de la Uniunea Europeană - 1,5 miliarde de euro, care vor fi dirijaţi către investiţii, şi aproximativ un miliard de euro de la băncile comerciale, care vor merge cu prioritate în investiţii în infrastructură, aceştia urmând să fie disponibili de la mijlocul lunii iulie", a arătat preşedintele.
La rândul său, Radu Berceanu a declarat la o conferinţă cu marii constructori de drumuri: "Recesiunea poate fi temperată prin derularea investiţiilor şi proiectelor în domeniul infrastructurii transporturilor".
Primul ministru confirma şi el faptul că în curând vor începe investiţiile: ""Am decis, la nivel politic, să dăm ordin de începere a lucrărilor de infrastructură finanţate prin legea bugetului de stat, începând cu 1 iulie 2009, MFP angajându-se să asigure finanţarea corespunzătoare acestor lucrări prin acest mecanism financiar, prin care aducem din trimestrul patru, în trimestrul trei, banii pe care-i avem în buget"".
• "Prima casă" se extinde
Premierul Emil Boc, a explicat faptul că a fost conceput şi un nou set de măsuri financiare destinat să ajute companiile sau sectoare specifice de activitate.
Una dintre acestea este extinderea mecanismului de garantare pentru domeniul imobiliar şi la alte sectoare ale economiei. "În perioada următoare guvernul are în vedere extinderea mecanismului de garantare utilizat la programul ""Prima casă"" şi în alte domenii ale economiei, cum ar fi în agricultură sau administraţiile locale, pentru ca acestea să poată fi sprijinite în scopul de a implementa programele europene".
Alte măsuri menţionate de Emil Boc, şi care vor fi iniţiate în perioada următoare, sunt achitarea datoriilor restante la rambursările de TVA, sprijinirea firmelor care angajează şomeri şi reducerea numărului agenţiilor guvernamentale prin desfiinţarea sau comasarea acestora (excepţie fac cele care sunt negociate cu UE, cum ar fi Agenţia Naţională de Monitorizare a Achiziţiilor Publice, APIA sau ANRE).
Potrivit lui Boc, TVA-ul va fi rambursat firmelor în maximum 45 de zile: ""Orice rambursare se face în 45 de zile şi vom face cu prioritate în ordinea vechimii, acest lucru evitând existenţa unei concurenţe neloiale pe piaţă"".
De asemenea, premierul menţiona într-o declaraţie făcută agenţiei de ştiri Agerpres că vor fi sprijinite firmele care angajează şomeri: ""Dorim să oferim un sprijin concret firmelor care angajează şomeri, prin faptul că timp de nouă luni le vom putea acorda o reducere de 50% din cheltuielile pe care le au cu achitarea contribuţiilor sociale legate de şomerul pe care-l angajează. Şi această măsură trebuie discutată cu CE şi FMI, venind în sprijinul firmelor care angajează şomeri. Este o măsură logică, firească"".
A fost de asemenea amintită şi o altă măsură promisă mai demult companiilor: neimpozitarea profitului reinvestit. Aceasta ar putea fi, în sfârşit, implementată în luna iulie, după ce va avea loc o discuţie cu Comisia Europeană şi FMI.
• Amânări la impozite pentru firmele afectate de criză
Guvernul a adoptat marţi şi o ordonanţă de urgenţă referitoare la amânarea la plată, cu şase luni, a obligaţiilor fiscale neachitate la termen, ca urmare a efectelor crizei economico-financiare, cu condiţia ca firmele să-şi achite de acum înainte obligaţiile la stat.
"Prin acest act normativ venim în sprijinul firmelor care la data de 30 septembrie 2008 nu aveau datorii la bugetul de stat şi care şi-au agravat situaţia financiară din cauza crizei economice şi astăzi sunt practic în prag de execuţie silită, în prag de faliment din cauza datoriilor", a declarat primul-ministru.
Acesta a explicat în continuare: "Venim în sprijinul acestor firme prin faptul că amânăm plata obligaţiilor fiscale pe o perioadă de şase luni, cu condiţia ca ele să-şi achite obligaţiile, datoriile pe care le au în fiecare lună scadentă"".
Pentru a beneficia însă de această facilitate, companiile nu trebuie să fi înregistrat obligaţii fiscale restante la 30 septembrie 2008, să-şi fi depus toate declaraţiile fiscale, să nu aibă fapte înscrise în cazierul fiscal şi să nu se afle în procedura insolvenţei. Ele pot să ceară amânarea la plată o singură dată într-un an calendaristic.
Amânările la plată îşi pierd valabilitatea în cazul în care contribuabilii nu-şi achită obligaţiile fiscale cu termen de plată începând cu data emiterii deciziei.
Guvernul a mai decis şi capitalizarea Fondului de Contragarantare pentru IMM-uri şi a CEC Bank, prin aceste măsuri sperându-se deblocarea creditării.
""Am decis capitalizarea Fondului de Contragarantare pentru IMM-uri cu 105 milioane de lei. Este o măsură prin care sprijinim din nou mediul de afaceri prin mecanismul fondului de contragarantare, care asigură suport financiar pentru IMM-uri"", a spus Boc.
Rămâne însă de văzut câtă determinare are guvernul, de această dată, să aplice măsurile anunţate.