Cerere mare pentru băuturile livrate de "Coca Cola HBC"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 noiembrie 2005

Compania elenă "Coca Cola Hellenic Bottling" ("Coca Cola HBC") a înregistrat, în trimestrul al treilea din 2005, o creştere de 57% a profitului său net, datorită vînzărilor mari de produse purtînd marca Coca Cola pe pieţele în curs de formare. Astfel, în perioada iulie-septembrie 2005, profitul net al companiei s-a cifrat la 146 milioane de euro, faţă de 93 milioane de euro în perioada similară a anului trecut. Cifrele depăşesc estimările analiştilor, care preconizau un profit de 134 milioane de euro.

Oficialii "Coca Cola" HBC au precizat, însă, că rezultatele au fost calculate pe baza standardelor contabile IFRS (internaţionale), iar în cazul utilizării unei baze comparabile de calcul, profitul net ar fi crescut cu numai 20 de procente faţă de anul anterior.

Conducerea firmei elene a precizat că pe pieţele dezvoltate volumul vînzărilor s-a majorat cu 1% în perioada analizată, în schimb pe pieţele în curs de dezvoltare, cum este cazul Poloniei, Ungariei şi Cehiei, volumul vînzărilor a crescut cu 14%, iar în Rusia cu 18%.

"Coca Cola HBC" operează în 26 de ţări şi are aproximativ 35.000 angajaţi. Compania livrează produsele Coca Cola pe pieţele din Europa Centrală, dar deserveşte şi alte pieţe importante, cum ar fi Rusia şi Nigeria. Coca Cola HBC a luat fiinţă în anul 2000, prin fuziunea dintre "Hellenic Bottling", înfiinţată în 1969, şi "Coca Cola Beverages", înfiinţată în 1998.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb