Primul tren electric nou din ţara noastră a plecat, miercuri dimineaţă, la ora 9.30, din Gara de Nord spre staţiunile de pe Valea Prahovei şi spre Braşov. Garnitura este operată de CFR Călători şi poate fi o alternativă facilă şi relaxantă la traficul dificil de pe DN1, care se va prelungi şi anul viitor, în condiţiile în care centura ocolitoare a oraşului Comarnic ar putea fi gata abia la mijlocul anului viitor, transmite news.ro.
Noul tren electric format din material rulant nou, respectiv rama electrică RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream circulă, de azi, pe ruta Bucureşti Nord - Ploieşti Vest - staţiunile de pe Valea Prahovei - Braşov şi retur. Rama este alocată pentru exploatare operatorului naţional CFR Călători de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) - proprietarul de facto al trenurilor Alstom achiziţionate pentru România, informează CFR Călători.
Modelul Coradia Stream este primul tren furnizat de către firma producătoare Alstom Ferroviaria S.p.A. pentru transportul feroviar de pasageri din ţară, în cadrul contractului de achiziţie încheiat şi derulat de către ARF.
CFR Călători operează rama electrică Alstom pe ruta Bucureşti Nord - Ploieşti Vest - staţiunile de pe Valea Prahovei - Braşov ca tren Interregio şi cu tarif aferent acestui rang de tren, conform contractului de servicii publice încheiat de companie, cu ARF.
Costul pentru un bilet pe distanţa Bucureşti Nord - Braşov este de 63,00 lei la clasa a II-a şi 91,00 lei la clasa I, pasagerii având posibilitatea să cumpere deja bilete la acest tren.
Astăzi, trenul IR 16005 a plecat din Gara de Nord la ora 09:30 şi va ajunge la Braşov la ora 12:00. De la Braşov, va fi trenul retur IR 16006, cu plecare la ora 15:20 şi sosire în Bucureşti Nord la 17:53.
Potrivit sursei citate, în perioada 21 noiembrie - 14 decembrie, trenul va circula după următorul program: IR 16001 Bucureşti Nord plecare 05:40 - Braşov sosire 08:08 / IR 16002 Braşov plecare 08:43 - Bucureşti Nord sosire 11:12.
Rama electrică livrată de către Alstom este formată din 6 vagoane şi oferă o capacitate de 351 de locuri. Prin construcţie, are o podea joasă, ceea ce asigură accesul facil pentru persoanele cu mobilitate redusă şi este aptă să circule cu o viteză maximă de 160 km/h. Şi, foarte important, mentenanţa ramei electrice este asigurată de către firma producătoare Alstom, mai menţionează CFR Călători.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.11.2024, 15:40)
Bine ca se ocupa firma producatoare de trenuri.Am vazut cum cad vagoanele de pe linie.Poate de pe vremea lui ceausescu linia nu a mai fost intretinuta.Ai nostrii conducatori,probabil erau ocupati cu distrusul si furatul.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.11.2024, 11:11)
ALO, ALO !!!! Vedeți că de ieri până azi s-a întâmplat un lucru măreț - S-A STRICAT faimosul tren !!!! Să râzi să te prăpădești nu alta !