Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, în şedinţa de astăzi, un proiect de rectificare bugetară, potrivit căruia subvenţiile pentru transportul în comun cresc cu 200 de milioane de lei, subvenţia pentru termoficare se majorează cu 78 de milioane de lei, iar sumele destinate ajutoarelor sociale cresc cu 110 milioane lei, informează Agerpres.
În cadrul şedinţei a fost adoptat, cu 49 de voturi "pentru" şi o abţinere, un amendament aprobat la nivelul Comisiei Economice.
Astfel, veniturile la bugetul local urmează să fie suplimentate cu 388 de milioane de lei, ajungând la un total de 6,2 miliarde. Cele 388 de milioane reprezintă cote defalcate din impozitul pe venit.
Potrivit amendamentului, subvenţia pentru transportul în comun va fi de 200 de milioane de lei, nu de 388.867.500 de lei, aşa cum prevedea forma iniţială a proiectului de rectificare.
Totodată, în cadrul sumelor destinate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială, ajutoarele sociale în numerar se majorează cu 110 milioane lei (de la 343 milioane la 453 milioane lei).
În ce priveşte subvenţia pentru agentul termic, aceasta va creşte cu 78 de milioane de lei (de la 907 milioane lei la 986 milioane lei), reprezentând acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif.
În debutul şedinţei, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a justificat urgenţa convocării şedinţei extraordinare prin faptul că la începutul săptămânii viitoare Societatea de Transport Bucureşti va trebui să plătească salariile, notează sursa citată.
"Este şedinţă de urgenţă pentru că la începutul săptămânii viitoare STB trebuie să plătească salariile. În rectificarea bugetară, în urma amendamentului pe care îl cunoaşteţi de ieri de la Comisia Economică şi care v-a fost transmis pe email, o să avem o sumă importantă care merge către subvenţia la transportul public. Este promisiunea noastră că vom face un transport public eficient. Şi înainte de asta trebuie să îl stabilizăm financiar. O sumă importantă care merge spre sistemul de termoficare. Este promisiunea noastră că vom face un sistem de termoficare la nivelul secolului XXI. E un efort important, care o să dureze câţiva ani, după ani de zile în care nu s-a făcut nimic şi nu s-a investit. Înainte de toate, trebuie să stabilizăm acest sistem şi acesta este motivul pentru care în rectificarea bugetară o sumă importantă merge către subvenţia din termoficare", a precizat edilul general.
USR PLUS Bucureşti a informat, printr-un comunicat de presă, că reprezentanţii săi au susţinut în cadrul negocierilor alocarea de fonduri suplimentare pentru stimulentele destinate persoanelor cu handicap şi altor persoane vulnerabile.
"Consilierii USR PLUS Bucureşti repară o nedreptate: stimulentele pentru persoanele cu handicap vor fi achitate integral", precizează sursa citată.