Uniunea Europeană (UE) ar trebui să ia în calcul suspendarea, timp de până la doi ani, a normelor privind datoriile în zona euro, astfel încât creşterea economiei regiunii să se poată redresa după criza financiară, este de părere Charles Dallara, fost şef al Institutului pentru Finanţe Internaţionale (IIF).
Dallara, care a ajutat la restructurarea datoriei Greciei în 2012, susţine, citat de Bloomberg, că aplicarea măsurilor de reducere a debitelor nu va duce la creşterea încrederii investitorilor până când statele nu vor susţine cererea internă şi nu vor reface modelul economiilor lor.
În opinia sa, Franţa, Spania şi Italia au nevoie de reforme structurale, iar Germania ar trebui să acorde stimulente fiscale.
Fostul oficial IIF, actual vicepreşedinte executiv la grupului elveţian de private equity "Partners Group", afirmă: "Zona euro are nevoie de încetarea temporară, timp de cel puţin 12-24 luni, a eforturilor de reducere a deficitelor fiscale. Merită luată în considerare o astfel de oprire temporară care să permită revenirea cererii".
Dallara susţine că normele privind datoriile nu ajută UE să revină pe creştere, drept pentru care îndeamnă blocul european să-şi îndrepte atenţia către probleme precum stagnarea în economiile majore, şomajul care depăşeşte, în medie, 10% în zona euro, respectiv cel de peste 20% din unele ţări. Benoit Coeure, membru în board-ul executiv al BCE, a declarat, vineri, că instituţia pe care o reprezintă va începe săptămâna aceasta să achiziţioneze pachete de credite şi obligaţiuni, în încercarea de a impulsiona economia zonei euro.
"Achiziţiile au ca obiectiv majorarea bilanţului BCE şi îmbunătăţirea creditării în economia reală", a afirmat Benoit Coeure. În opinia sa, zona euro este, totuşi, pe drumul redresării şi anticipează o creştere economică a regiunii în semestrul al doilea din anul curent.
Euro a scăzut cu 0,4% vineri, pe piaţa americană, ajungând la un curs de 1,2761 dolari. În trimestrul al treilea, moneda unică europeană a pierdut 7,8% faţă de cea americană, iar acum analiştii anticipează că euro va coborî până la 1,10-1,20 dolari, anul viitor.