Ciclul electoral 2020-2024: putere de cumpărare versus inflaţie

Din perspectiva cerută de analiza de context, aş cataloga acest ciclu electoral ca unul al contrastelor, o perioada în care am trecut de la o inflaţie redusă la una istorică pentru multe economii, apoi un regres al puseului inflaţionist, un tip de sinusoidă care a afectat direct puterea de cumpărare si a necesitat intervenţii fiscal-bugetare sau/si monetare diverse, specifice dar şi inovative, conform unei declaraţii postate pe pagina de Facebook a ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

O perioadă în care ne-am confruntat cu cele mai multe crize raportat la perioadă, de la criza pandemică la cea energetică, a lanturilor de aprovizionare sau cea provocată de războiul din Ucraina.

O perioadă în care indicatorii inflatie şi putere de cumpărare au fost fluctuanti fiind influentati, în mare măsură, de factori externi şi atenuati de masuri interne, etapă pe care consider ca am trecut-o cu bine.

Este mult de povestit/analizat despre această perioadă, despre cauzele puseului inflaţionist care oricum urma să se exprime urmare a măsurilor de relaxare cantitativă deja existente pe pieţele monetare, dar care s-a agravat pe măsură ce au apărut crizele prin însăsi schimbarea direcţiei de folosinţă a banilor in exces.

Masurile de relaxare cantitativă aveau drept scop creşterea cererii agregate în toate economiile europene, care au avut creşteri anemice în perioada 2012-2020(cu exceptia României şi Irlandei) însă criza pandemică a făcut ca acesti "easy-money'' să fie folositi pentru sustinerea ofertei agregate, ceea ce a facut previzibil un val de inflaţie construit pe costuri, adăugat inflaţiei monetare care era la fel de previzibilă.

Din punctul meu de vedere, masurile de restrictionare a lichiditatilor au venit tarziu din partea bancilor centrale şi este o lectie pentru viitor pentru specialiştii în politică monetară, pentru că suprapunerea celor doua tipuri de presiuni nu a condus decat la construirea unui val de inflatie mult mai mare, cu efect în cererea agregată viitoare şi, respectiv în reducerea potenţialul economic agregat de creştere din viitor.

Pe de alta parte, lipsa solidaritatii monetare europene şi a interventiei unitare, centralizate, a dus la costuri suplimentare suportate de bugetele statelor membre, adică pe deficite ridicate care si-au gasit, la randul lor, raspunsul în presiuni inflaţioniste.

Din perspectiva aceasta, as putea spune ca generaţiile de dupa 2004 nu au prins o inflaţie în România de doua cifre, ca sa nu mai amintesc de cele din vestul Europei care nu au cunoscut o inflatie de două cifre dupa anii 1970.

A fost un şoc major, un şoc nu numai la adresa populaţiei dar mai ales a companiilor care, în mare majoritate, nu au trăit astfel de timpuri, nu au apucat dobânzi în creştere, chiar si de două cifre la un anumit moment, pe context de cerere în scădere urmare a afectării puterii de cumpărare.

România avea o inflaţie de 2,6% în 2020, în 2021 se dublase, ajungând la 5,1%, în 2022 a ajuns la 13,8%, iar din 2023 a început trendul descendent, la început la 10,4% la final de 2023, în prezent fiind de 5,4%, urmând ca la final de 2024 să avem în jur de 4%.

Tocmai de aceea, cunoscând şi anticipând efectele acestui val de inflatie asupra puterii de cumpărare, strategia noastră, a celor din Partidul Social Democrat în zona guvernamentală, a fost aceea de a acţiona gradual, în trei etape, în perioada 2022-2024, etape pe care le-am anuntat în mai multe rânduri şi anume:

2022-anul compensării pierderii de putere de cumparare;

anul 2023-anul stabilizării puterii de cumpărare; anul 2024, anul creşterii puterii de cumpărare.

Actiunile au fost diferite, pentru că şi inflaţia se resimte şi afectează diferit puterea de cumpărare.

Iar daca ne uităm la datele statistice, la o inflaţie cumulată în jur de 35%, vedem următoarele:

a. salariul mediu net a crescut cu 43%, de la 3620 lei la 5176 lei un plus de 10 puncte procentuale peste inflaţie;

b. salariul minim brut a crescut cu 66%, de la 2230 lei la 3700 lei, un plus de 31 de puncte procentuale peste inflaţie;

c. pensia minimă a crescut cu 60%, de la 800 lei la 1281 lei, un plus de 25 puncte procentuale peste inflaţie

d. Pensia medie a crescut cu 55%, de la 1450 lei la 2252 lei şi va creşte până la 2761 lei din septembrie 2024, ceea ce înseamnă o creştere medie de 90% faţă de nivelul din 2020, respectiv 55 puncte procentuale peste inflaţie.

La finalul acestui an, putem trage concluzia clară că puterea de cumpărare reală a crescut în aceşti ani, deşi vor fi multe voci care vor spune ca se putea şi mai mult sau şi mai bine.

O să spun două lucruri la final celor care critică modul de acţiune din această perioadă:

1. planul în trei etape promis la intrarea la guvernare s-a îndeplinit, iar în prezent puterea de cumpărare este net superioară inflaţiei cumulate;

2. Acest plan s-a aplicat fără a genera o spirală inflaţionistă ci, din contră prin stabilirea unui trend de regres al puseului inflaţionist.

Despre cum faci toate acestea evitând spirala inflaţionistă voi povesti altădată....