Cine va plăti şi cine va fi responsabil pentru viitoarele falimente bancare din Europa?

Cele mai dure teste de stres aplicate vreodată sistemului bancar european, cel puţin conform declaraţiilor autorităţilor responsabile pentru derularea lor, au trecut.

Christian Noyer, guvernatorul Băncii Franţei, s-a declarat extrem de mulţumit de rezultatele "excelente" ale băncilor franceze, după cum scrie Financial Times. Perfect? Nici pe departe. În acelaşi articol, FT arată că "băncile franceze sunt cele mai slabe din Europa conform testelor de stres alternative" (n.a. vezi şi articolul "Va reveni încrederea în sistemul bancar european după testele de stres?", BURSA, 27.10.2014).

Şi atunci, de unde vine această încredere "oarbă" în ceea ce se dovedeşte a fi mai mult un exerciţiu de relaţii publice?

Una dintre explicaţiile rezultatelor oferite de testele de stres este dată de revista Risk. Într-un articol recent de pe site-ul publicaţiei se arată că "uşa rotativă", prin care personalul însărcinat cu supravegherea sistemului bancar trece de cealaltă parte a baricadei şi invers, funcţionează "mult mai activ în finanţe decât în alte sectoare", reflectând "relaţia extrem de strânsă între cei care supraveghează şi cei supravegheaţi".

Oare nu explică acest lucru susţinerea necondiţionată a băncilor de către autorităţile de reglementare şi supraveghere, chiar până în momentul în care implozia nu mai poate fi acoperită decât prin bani publici? În aceste condiţii, cine ar avea "curajul" să aducă în atenţie fragilitatea unor bănci sau a sistemului bancar, dacă tăcerea este răsplătită ulterior printr-un post bine plătit în "sectorul privat"?

La doar o zi după publicarea rezultatelor de către BCE şi EBA (European Banking Authority), un editorial Bloomberg aprecia că "băncile europene încă reprezintă o ameninţare", deoarece "dacă testele de stres ar fi fost prea dure, atunci ar fi reprezentat o lovitură pentru încrederea în sistemul bancar şi ar fi aruncat Europa într-o altă criză".

Printre "compromisurile" amintite de Bloomberg se află utilizarea activelor ponderate la risc în determinarea ratelor de capitalizare (n.a. "o oportunitate pentru a inventa numerele", după cum scrie Bloomberg), ignorarea fenomenului de "îngheţare" a creditării sau vânzarea forţată a activelor, precum şi a pericolului contagiunii la nivelul sistemului bancar european.

O altă critică se referă la ignorarea scenariului deflaţionist. "Ignorarea pericolului deflaţionist pentru sistemele bancare din sudul Europei au transformat testul de stres într-o farsă", a declarat economistul Philippe Legrain, fost consultant al Comisiei Europene.

"Este foarte grăitor faptul că BCE a ignorat deflaţia, deoarece responsabilitatea îi revine chiar acestei instituţii", a precizat şi profesorul Richard Werner de la Universitatea Southampton, fost consilier al guvernului Japoniei.

Mai mult, "instituţiile naţionale de supraveghere au fost capturate de către bănci şi complotează împreună cu acestea pentru ascunderea problemelor", după cum scrie Ambrose Evans-Pritchard în cotidianul britanic The Telegraph.

În opinia lui Legrain şi "BCE este profund compromisă", aflându-se sub influenţa puternică a Germaniei şi Franţei. Astfel sunt explicate şi rezultatele testelor de stres, ale căror "victime" au fost doar bănci minore, din "ţări cu o influenţă politică redusă". Philippe Legrain a mai arătat că "cercul vicios dintre state şi bănci se menţine, în ciuda declaraţiilor şi programelor de realizare a uniunii bancare".

"Nu considerăm că ajustările identificate (n.a. pentru valoarea activelor) şi deficitele de capital sunt credibile la sfârşitul unui ciclu al datoriilor de 70 de ani", au declarat şi analiştii de la Berenberg Bank, ale căror opinii au fost preluate într-un articol din revista International Financing Review editată de Reuters. Despre creşterea accelerată a acţiunilor bancare europene, aceştia au precizat că "nu va dura prea mult, deoarece nu este sustenabilă, în condiţiile în care problemele structurale nu sunt recunoscute şi rezolvate".

Opiniile critice faţă de prezentarea favorabilă a testelor de stres din Europa sunt susţinute şi de un articol recent din Wall Street Journal, unde sunt prezentate o serie de "erori" deosebit de nocive credibilităţii autorităţilor europene.

Cotidianul financiar american a observat că "BCE a eliminat temporar de pe site rezultatele unei importante bănci din Italia, ca urmare a unor erori în calculul ratei de adecvare a capitalului", iar pentru cele şase bănci poloneze "impactul evaluării calităţii activelor nu a fost inclus în raportarea EBA, deoarece datele au fost transmise cu întârziere". Oare de ce? Nu este Polonia "campionul" economic al Europei, ţara care nu a cunoscut recesiunea în anii crizei globale?

Dincolo de Polonia, adevăratele probleme pot apare la vecinul său din vest. Conform datelor din articolul WSJ, există o discrepanţă majoră între costurile cu care se confruntă Deutsche Bank în ceea ce priveşte acuzaţiile de manipulare a pieţelor. În timp ce EBA le estimează la 470 de milioane de euro, BCE a făcut calculele pentru 1,4 miliarde de euro, dar efectele asupra cerinţei de capital sunt zero în ambele cazuri. "Motivele pentru care nu este afectat capitalul DB nu sunt clare", mai scrie WSJ. Chiar aşa?

Critica cea mai dură vine, însă, din partea lui Martin Armstrong, un veteran al pieţelor financiare internaţionale. În opinia sa, "testele de stres ale BCE sunt doar o ficţiune", care nu au nimic în comun cu realitatea pieţelor.

"Acest test presupune că pieţele sunt perfecte, iar numărul cumpărătorilor este infinit", deoarece pornesc de la ipoteza că "în cazul unei panici vor exista cumpărători pentru toate instrumentele financiare pe care băncile vor fi obligate să le vândă în acelaşi timp", scrie Armstrong pe blogul său.

Opinia sa este susţinută şi de o analiză recentă a lui Albert Edwards, economist al băncii franceze Societe Generale. "Băncile centrale, în ciuda eforturilor şi declaraţiilor sforăitoare, nu pot elimina ciclul economic", iar "acestea ar fi trebuit să realizeze că suprimarea volatilităţii nu va conduce decât la o prăbuşire şi mai mare", scrie Edwards. "Când vor învăţa lecţia aceşti idioţi?", se întreabă, poate retoric, analistul băncii franceze. Dar dacă bancherii centrali nu sunt idioţi, ci au o altă ordine de zi în agendă?

Cel puţin teoretic, odată cu "aprobarea" testelor de stres şi preluarea supravegherii celor mai importante bănci de către BCE, ar trebui să fie clar pentru toată lumea cine este responsabil în cazul unui faliment bancar în Europa. Practic, după cum ne-au demonstrat anii de criză, nimeni nu va fi responsabil.

Cine va plăti pentru falimentele bancare? Aici răspunsul nu mai are necunoscute. Noi, cetăţenii unei sau unor entităţi aşa-zis democratice, care îşi tratează "supuşii" mai rău decât în "Ferma Animalelor". Până când?