Citi şi-a revizuit în sus prognoza pentru cursul de schimb, la 4,10 lei/euro la finalul lui 2009

N.I.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 iulie 2009

Analiştii de la Citi şi-au revizuit prognoza pentru cursul de schimb la finalul anului, de la 3,95 lei/euro la 4,10 lei/euro, în condiţiile în care continuă să mizeze pe aprecierea leului, dar de o amploare mai mică, arată un raport de cercetare al grupului.

Astfel, economiştii prognozează aprecierea monedei naţionale pe parcursul anului, până la 4,15 lei/euro după trimestrul al treilea şi la 4,10 lei/euro la finalul lui 2009.

"Suntem oarecum dezamăgiţi de evoluţia recentă a leului, după încheierea acordului cu FMI, care crescuse probabilitatea unei ajustări mai ordonate pentru România. Recunoaştem existenţa unor riscuri semnificative şi posibilitatea turbulenţelor în mediul politic înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie. Cu toate acestea, factorii care susţin leul, precum prezenţa activă a băncii centrale în piaţa valutară pentru a evita volatilitatea excesivă, un cadru macroeconomic mai credibil şi ajustarea externă puternică, ar trebui să contracareze aceste riscuri", se arată în raportul Citi, citat de NewsIn.

În prognoza elaborată în mai, analiştii de la Citi estimau că leul va fi cotat cu 3,95 lei/euro la sfârşitul anului, în condiţiile în care cadrul macroeconomic s-a îmbunătăţit, ca urmare a sprijinului financiar de la FMI şi UE şi a ajustării peste aşteptări a deficitului extern.

Proiecţiile elaborate de Citi cu două luni în urmă indicau un curs de schimb de 4,10 lei/euro la jumătatea acestui an, 4 lei/euro la finalul trimes­trului trei şi de 3,95 lei/euro la finalul acestui an.

Citi a revizuit prognoza pentru deficitul extern al României de la 6,5%, la 5,5% din PIB în 2009

Analiştii de la Citi şi-au revizuit în scădere prog­noza pentru deficitul de cont curent al României la finalul acestui an, la 5,5% din PIB, de la estimarea anterioară de 6,5% din PIB, menţinându-şi în acelaşi timp aşteptările de contracţie a economiei cu 6%, arată un raport de cercetare al grupului.

"Considerăm că ajustarea impresionantă a deficitului extern al României reflectă, în mare parte, contracţia puternică a activităţii economice, în condiţiile în care anticipăm scăderea produsului intern brut (PIB) cu 6% în acest an, faţă de creşterea cu 7,1% în 2008. În prezent, evoluţia de la începutul anului ne face să estimăm un deficit de cont curent de aproximativ 5,5% din PIB în 2009, de la circa 12,3% din PIB în 2008", se arată în raportul publicat miercuri de Citi.

În mai, analiştii grupului îşi revizuiseră prog­noza pentru deficitul extern al României de la 7,4 la 6,5% din PIB.

Deficitul balanţei de plăţi a României s-a redus cu 75,5% în primele cinci luni din 2009, la 1,776 miliarde euro, pe fondul comprimării semnificative a deficitului comercial şi nivelului ridicat al excedentului balanţei transferurilor curente, arată datele publicate de BNR.

Faţă de aprilie, când deficitul balanţei de plăţi a însumat 1,182 miliarde euro, deficitul extern a crescut în mai cu 594 milioane euro.

Economiştii subliniază că, în continuare, ajustarea externă puternică, adâncirea deficitului de producţie şi diminuarea riscurilor pe termen scurt, datorită acordului cu FMI şi UE, sunt argumente pentru noi relaxări de politică monetară. Citi îşi meţine, astfel, prognoza pentru dobânda de politică monetară, de 7,25% la finalul anului, comparativ cu majoritatea estimărilor din piaţă, de 8% pe an şi cu nivelul actual, de 9% pe an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb