CITIC confirmă discuţiile privind preluarea unor active ale companiei CEFC China Energy

A.G.
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 aprilie 2018

CITIC confirmă discuţiile privind preluarea unor active ale companiei CEFC China Energy

Grupul chinez CITIC a anunţat că negociază preluarea unor active ale companiei CEFC China Energy, confirmând astfel informaţiile publicate de un site din Cehia, a informat publicaţia niponă Nikkei, potrivit Agerpres.

Preşedintele CITIC, Chang Zhenming, a precizat că discuţiile cu CEFC nu implică subsidiara companiei sale listată la Bursa din Hong Kong.

CITIC este unul din cele mai mari conglomerate deţinute de statul chinez, fiind sub controlul direct al Mi­nisterului de Finanţe. CITIC a fost înfiinţată în 1979 şi are afaceri în diverse domenii, de la sectorul imobiliar la servicii financiare, exploatări miniere şi bunuri de consum.

Site-ul ceh www.tyden.cz anunţase, recent, că noul acţionar ar putea fi grupul de stat CITIC, care va prelua o participaţie de 49% în subsidiara din Europa a companiei CEFC China Energy.

CEFC China Energy a investit în mai multe companii din Cehia, precum grupul de servicii financiare J&T Finance Group, producătorul ceh de bere Lobkowicz, în clubul de fotbal Slavia Praga şi în mai multe hoteluri şi proprietăţi imobiliare. La rândul său, Ye Jianming deţine postul de consilier al preşedintelui Cehiei, Milos Zeman.

În luna martie, doi consilieri ai preşedintelui Cehiei, Milos Zeman, respectiv şeful cancelariei prezidenţiale, Vratislav Mynar, precum şi principalul consilier al preşedintelui ceh, Martin Nejedly, s-au deplasat în China, în încercarea de a obţine informaţii cu privire la preşedintele CEFC China Energy, Ye Jianming. Aceasta după ce, anterior, în presă au apărut informaţii potrivit cărora preşedintele CEFC China Energy, Ye Jianming, este inves­tigat de autorităţile chineze pentru presupuse infracţiuni economice. CEFC a spus doar că aceste informaţii sunt "iresponsabile" şi "nefondate".

În doar câţiva ani, CEFC s-a transformat dintr-un trader petrolier de nişă din oraşul natal al lui Ye Jianming (provincia chineză Fujian, din sud-estul Chinei) într-un conglomerat cu activităţi în domeniul energiei şi finanţelor. În prezent, CEFC produce petrol în Africa de Vest şi Abu Dhabi, deţine sute de benzinării în Europa şi intenţionează să cumpere o bancă activă în Cehia şi Slovacia.

De asemenea, CEFC China Energy Company Ltd. intenţiona să preia un pachet de 51% din acţiunile companiei petroliere KMG International NV din România, controlată de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunayGas International.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb