Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, un mesaj cu prilejul Crăciunului, în care subliniază că şi anul acesta este marcat de presiunea crizei sanitare provocate de pandemie şi arată că responsabilitatea cu care românii vor înţelege să petreacă sărbătorile "este poate cel mai frumos dar" oferit celorlalţi, conform Agerpres.
"Întâmpinăm Crăciunul, şi anul acesta, sub presiunea crizei sanitare provocate de pandemie. Să fim toţi sănătoşi este dorinţa fiecăruia dintre noi şi principala urare pe care le-o transmitem celor dragi. Să ne gândim la sănătatea noastră şi a celor din jur este, poate, cel mai frumos dar pe care îl putem oferi celorlalţi, prin responsabilitatea cu care vom înţelege să ne petrecem aceste sărbători respectând măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus, care mult prea mult timp ne-a ţinut departe de cei dragi. Să ne bucurăm, împreună, dragi români, de aceste sfinte sărbători! Crăciun fericit!", se precizează în mesajul transmis AGERPRES.
Premierul aminteşte importanţa tradiţiilor de Crăciun, care prilejuiesc bucuria de a fi împreună cu familia, de a dărui gânduri bune şi de a fi generoşi cu cei apăsaţi de neajunsuri.
"Luna decembrie ne aducem în fiecare an sfânta sărbătoare creştină a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Trăim aceste momente, ca de fiecare dată, cu sentimentul că putem fi mai buni şi că nimic nu se compară cu bucuria de a fi împreună cu familia şi cu toţi cei dragi. Sunt momente care ne fac să ne simţim împliniţi sufleteşte şi ne dorim să-i ştim mereu sănătoşi şi în siguranţă. Ne bucurăm de frumoasele noastre tradiţii de Crăciun şi ne simţim mai aproape decât oricând de învăţăturile creştine despre grija faţă de aproapele nostru. Este minunat să dăruim - un gest care înnobilează mai ales atunci când gândurile bune şi generozitatea se îndreaptă către oamenii apăsaţi de neajunsuri, cu care viaţa a fost mai puţin darnică", a mai transmis premierul.