CJUE a aprobat preluarea activelor Liberty Global din Germania, Cehia, Ungaria şi România de către Vodafone

S.B.
Internaţional / 13 noiembrie

CJUE a aprobat preluarea activelor Liberty Global din Germania, Cehia, Ungaria şi România de către Vodafone

Tribunalul General din cadrul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat miercuri decizia Comisiei Europene de autorizare a dobândirii de către grupul britanic Vodafone a activelor Liberty Global din Germania, Cehia, Ungaria şi România, informează Agerpres.

În octombrie 2018, Vodafone a anunţat Comisiei Europene intenţia de a dobândi controlul exclusiv asupra activităţilor de telecomunicaţii ale Liberty Global în Germania, Cehia, Ungaria şi România. Liberty Global era prezentă în Germania sub numele de Unitymedia GmbH, iar în Cehia, Ungaria şi România, sub numele de UPC. După ce a exprimat iniţial îndoieli serioase cu privire la compatibilitatea acestei operaţiuni cu piaţa internă, Comisia a aprobat-o în final în iulie 2019. Această autorizaţie era acordată cu condiţia ca Vodafone să îşi respecte angajamentele care urmăreau remedierea problemelor de concurenţă identificate de Comisie.

Trei întreprinderi germane (Deutsche Telekom AG, Tele Columbus AG şi NetCologne Gesellschaft fur Telekommunikation AG) au sesizat Tribunalul Uniunii Europene în vederea anulării acestei decizii. Temându-se de poziţia dominantă a Vodafone, printre altele pe pieţele furnizării cu amănuntul de servicii de transmisie de semnale de televiziune în Germania, ele apreciază că Executivul comunitar a săvârşit erori vădite de apreciere în ceea ce priveşte efectele concurenţiale ale operaţiunii în discuţie.

În decizia sa, publicată miercuri, Tribunalul General a respins aceste acţiuni ca nefondate, confirmând astfel decizia în litigiu.

"Comisia nu a săvârşit o eroare vădită de apreciere atunci când a considerat că părţile la concentrare nu erau, înaintea acestei operaţiuni, nici concurenţi reali (în mod direct sau indirect), nici concurenţi potenţiali pe pieţele furnizării cu amănuntul de servicii de transmisie de semnale de televiziune către clienţi care locuiesc în clădiri cu mai multe locuinţe sau în locuinţe unifamiliale în Germania. Comisia a putut astfel concluziona că operaţiunea nu ar elimina niciun raport de concurenţă între aceste părţi şi nu ar ridica obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe pieţele relevante", se arată în motivarea Tribunalului General.

Tribunalul General aminteşte, de asemenea, că doar concentrările care ar ridica obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa internă sau pe o parte semnificativă a acesteia trebuie declarate incompatibile cu piaţa internă. "Prin urmare, deşi Vodafone a atins o poziţie dominantă pe pieţele în discuţie, Comisia a putut concluziona în mod legitim în sensul lipsei unui obstacol semnificativ în calea concurenţei efective drept consecinţă directă şi imediată a concentrării", se mai arată în decizia Tribunalului General.

În România, achiziţia operaţiunilor Liberty Global de către Vodafone a creat o companie cu o cotă totală de piaţă de 25% după veniturile totale. Compania creată în urma achiziţiei oferă servicii TV interactive, de internet în bandă largă şi de telefonie fixă, precum şi servicii mobile, pentru cei 9,9 milioane de clienţi mobili ai Vodafone România şi pentru utilizatorii celor 2,1 milioane de abonamente de servicii fixe ale UPC România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb