România Educată, aderarea la spaţiul Schengen şi construirea celor două autostrăzi care vor lega Moldova de Transilvania şi restul ţării au rămas şi în acest an promisiunile liderilor politici ai României făcute cetăţenilor cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, aşa cum reiese din discursurile lor rostite la Bucureşti, Focşani şi Iaşi.
"Acum aproape 160 de ani, Alexandru Ioan Cuza, recunoscând importanţa educaţiei, crea prima lege modernă a învăţământului, care introducea obligativitatea şi gratuitatea educaţiei, indiferent de clasa socială sau de gen. În acest an, viziunea proiectului «România Educată» va fi pusă în practică prin noi legi, menite să revigoreze sistemul de învăţământ şi să îl alinieze la cerinţele prezentului şi cele ale viitorului", a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, în discursul său ţinut în Parcul Carol I din Capitală, la Mormântul Ostaşului Necunoscut.
Klaus Iohannis a uitat să menţioneze că promisiunea privind România Educată datează de la preluarea primului mandat de preşedinte al ţării, în decembrie 2014 şi că abia în 2022 s-a reuşit conturarea unei legislaţii care să ducă la implementarea acestui concept, legislaţie care încă nu a trecut în totalitate de votul Parlamentului.
În schimb, preşedintele Iohannis a menţionat că ţara noastră dispune de fonduri europene semnificative pentru dezvoltare în următorii ani, "astfel încât nu mai există justificări pentru care marile proiecte de infrastructură să sufere întârzieri".
"Aşadar, reiterez apelul de a se utiliza toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a finaliza reformele de care are nevoie ţara noastră şi pentru a eradica disfuncţionalităţile care trenează de prea mult timp", a spus Klaus Iohannis, care apelat la unitate şi solidaritate.
• Ciucă şi Ciolacu, huiduiţi la Iaşi de votanţii şi simpatizanţii AUR
Liderii coaliţiei de guvernare, premierul Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu - preşedintele PSD şi preşedintele Camerei Deputaţilor - au ales să aniverseze "unirea cea mică" la Iaşi, unde o parte din cei peste 7000 de participanţi au ales să îi huduie pe ambii în timpul discursurilor ţinute. Este vorba despre votanţii şi simpatizanţii AUR, formaţiune politică parlamentară ce a organizat, ieri, la Iaşi, un marş al Unirii.
În discursul său, Nicolae Ciucă a amintit că actuala guvernare PNL-PSD-UDMR a deblocat proiectele şi lucrările la autostrăzile care vor lega Bucureştiul de Iaşi şi Transilvania de Moldova.
"România este astăzi în faţa unei etape importante pentru viitorul nostru. Miza comună este strâns legată de dezvoltarea în ritm accelerat şi consolidarea locului în rândul statelor dezvoltate ale Europei şi ale întregii lumi. Iar acest proces trebuie să meargă mână în mână cu reducerea decalajelor din societate, care, în mod concret înseamnă capacitatea de a oferi o viaţă mai bună fiecărui român, fără a lăsa pe cineva în spatele liniilor de dezvoltare. De a reduce, cât mai rapid cu putinţă, decalajele între sate şi oraşe, între regiunile României. Guvernul pe care îl conduc a reuşit progrese semnificative. Pentru că suntem la Iaşi, aş dori să mă refer la Autostrada Moldovei, A7, un obiectiv aşteptat mulţi ani de cetăţeni şi care, în sfârşit, are perspective certe de realizare. Finanţarea este asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, majoritatea tronsoanelor sunt deja contractate, iar antreprenorii au început lucrul. Modul în care reuşim să avansăm acest proiect în perioada scurtă în care l-am repus între priorităţi este încă un exemplu ca împreună putem pune lucrurile în mişcare, uniţi de dorinţa pentru mai bine. A8, Autostrada Unirii, Târgu-Mureş-Iaşi-Ungheni va consolida, prin finanţarea europeană de care beneficiază România, oportunităţile de dezvoltare ale Moldovei", a afirmat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
Şeful guvernului s-a referit şi la garanţiile de securitate oferite de NATO şi de parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii în actualul context regional de securitate şi a acuzat mişcările politice extremiste din ţara noastră care încearcă să schimbe traiectoria europeană şi nord-atlantică a României.
"Le recunoaştem cu uşurinţă, pentru că în discursurile promovate de liderii lor se promovează ura în locul bunei înţelegeri, frica în locul acţiunii, dezinformarea în locul adevărului, condamnarea în locul justiţiei prin lege. Societăţile democratice au însă propriile mecanisme de respingere bazate pe rădăcinile adânci şi lecţiile oferite de istorie. În plus, în cazul României, echilibrul şi înţelepciunea socială, susţinerea puternică a valorilor europene şi euroatlantice acţionează ca un veritabil catalizator în jurul libertăţilor democratice", a spus Nicolae Ciucă, în huiduielile simpatizanţilor şi votanţilor AUR.
Partenerul său de coaliţie, Marcel Ciolacu, a afirmat că atunci când românii au fost uniţi au reuşit să realizeze marile idealuri politice ale naţiunii, iar actualul ideal este aderarea la spaţiul Schengen.
"Când am fost uniţi cu toţii, popor şi conducători, am făcut Mica Unire. Când am fost uniţi, am făcut România Mare. Când am fost uniţi, am scăpat de dictatură. Toţi împreună, uniţi, am reuşit să ne găsim aliaţi de nădejde pentru a apăra securitatea ţării odată cu aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. Unitatea este soluţia. Tot uniţi să intrăm în spaţiul Schengen, tot uniţi, să dezvoltăm economic toate regiunile ţării, împreună, urmărind aceleaşi obiective. Tot uniţi să continuăm ceea ce am făcut în ultimul an, la propriu, nu pe hârtie, unirea tuturor regiunilor ţării prin autostrăzi, pentru că doar împreună cu aceleaşi obiective putem continua să atragem mai multe fonduri europene. Tot împreună putem creşte economia românească. Vă îndemn, aşadar, să lăsăm deoparte tot ce ne desparte şi uniţi să ne urmărim cu perseverenţă obiectivele comune creşterea economică şi creşterea nivelului de trai al românilor", a spus Marcel Ciolacu.
Liderul social-democrat a ignorat contestările din partea membrilor AUR şi a continuat să facă apel la unitate naţională.
Din păcate, România Educată şi autostrăzile către Moldova nu vor deveni realitate nici în acest an şi, probabil că nici la aniversarea din 24 ianuarie 2024 a Unirii Principatelor, în timp ce aderarea la Spaţiul Schengen pare a fi singurul obiectiv realizabil în cursul anului 2023, cu condiţia ca Austria şi statele vestice, care îşi ţin ascunsă opoziţia faţă de primirea în zona respectivă a României şi Bulgariei, să fie de acord să renunţe la dublul standard politic practicat în interiorul Uniunii Europene, organism suprastatal care este încă divizat de interese naţionale.
1. Apă de ploaie!
(mesaj trimis de anonim în data de 25.01.2023, 07:52)
Hai să revenim mai întâi la unele lucruri bune de pe timpul lui Ceaușescu: accent pe învățământul tehnic ( nu avem școli profesionale deci muncitori pregătiți, nu avem ingineri,liceele și facultățile sunt pline de absolvenți de uman), manualele de liceu erau mai clare decât cele de azi ( te descurcau fără meditații- așa erau gândite) burse se dădeau la cei valoroși liceu nu la toți că astăzi, nimeni nu era rector mai mult de două mandate ( nici nu îndrăzneau să ceară o asemenea tampenie), diferențele salariale erau mai mici între un debutant și unul cu vechime ( fac aceiași muncă iar un debutant poate rivaliza cu celălalt cu vechime ( acum debutantul ia 50% din salariul unuia cu vechime atunci poate 80%)!
Evident erau și lucruri proaste și doar pe ălea vrem să le copiem : examenul la liceu cu secretare care puneau ștampila într-un fel pentru cei care să beneficieze de " bunăvoința " corectorilor și altfel pentru restul!
Bacul atunci o batjocură toți cam trebuiau să îl ia,dar adevăratul test serios era examenul la facultate!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.01.2023, 13:13)
Bacul era o formalitate. Asa este! Dar sa nu uitam ca se dadea treapta a doua la finalul clasei a X a, care era un examen serios. Nu promovai te duceai la profesionala. Iar dupa Bac era admiterea la facultate unde era extrem de dificil sa intri chiar si la Agronomie , numai spun de Medicina sau Arhitectura.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.01.2023, 10:46)
Petre Tutea despreCeausescu:”Ati vazut d-le,era mai mare nationalist ca mine,ca l-au omorit inaintea mea”.”Ceausescu a scos Romania din Evul Mediu,de la lumina lumanarii,la lumina electrica,de la carul cu boi,la intreprinderi producatoare de automobile,camioane,tractoare, locomotive si avioane.------------.Daca stiti despre ce vorbesc veti vedea ca performantele lui Ceausescu frizeaza imposibilul.si,peste asta a pastrat DEMNITATEA acestui popor de------ tampiti”.
3. Titlu
(mesaj trimis de Protaru în data de 25.01.2023, 11:07)
Un stat esuat care probabil va fi demantelat de Istorie.