Claudiu Cazacu, XTB: Producţia europeană de cipuri, încă limitată

S.B.
Companii / 20 iunie 2023

Claudiu Cazacu, XTB: Producţia europeană de cipuri, încă limitată

Europa merge înainte cu atragerea producătorilor de cipuri, esenţiali în cursa pentru un loc de top în clasamentul global al puterilor tehnologice. Intel a semnat un acord de 10 miliarde de euro în subvenţii oferite de Germania, la ceremonie participând Patrick Paul Gelsinger, CEO-ul Intel, şi cancelarul german Olaf Scholz.

Potrivit lui Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România, acesta este un semnal al importanţei pe care o are fabrica amplasată în Estul Germaniei, la Magdeburg, la 141 de km de Berlin. "Pentru Europa, obiectivul este clar: recâştigarea de cotă de piaţă în industria semiconductorilor", subliniază Claudiu Cazacu.

Intel îşi măreşte amprenta din Europa, unitatea alăturându-se fabricilor din Irlanda şi Polonia şi ajutând la crearea unui lanţ de produse cu valoare adăugată în Europa. Tot în Germania, Infineon a anunţat o fabrică de 5 miliarde de euro pentru cipuri analogice, de semnal mixt şi de putere, iar Wolfspeed a anunţat planuri pentru o fabrică de 3 miliarde de euro în Saarland. Aceasta ar urma să fie cea mai avansată sursă de carbură de siliciu din lume.

"De la 44% în 1990 la 9% anul trecut, scăderea cotei de piaţă deţinută de europeni în industria semiconductorilor înseamnă dependenţa de producători externi. UE este, de asemenea, sub nivelul de 12% al SUA. Până în 2025, în Europa şi Orientul Mijlociu ar urma să fie active sau în construcţie 10 fabrici, în SUA 14, dar Asia este mult în faţă, cu 43 de unităţi doar în China şi Taiwan ", arată Claudiu Cazacu.

Nvidia, venituri duble faţă de Intel

Intel, chiar dacă a dominat în trecut piaţa procesoarelor pentru PC-uri desktop, acum nu mai este în avangarda tehnologiei cipurilor. Nvidia, oferind sisteme pentru procesarea rapidă a unor cantităţi uriaşe de date, a înregistrat un salt spectaculos determinat de entuziasmul pentru inteligenţa artificială. Compania are vizbilitatea, adâncimea de produs şi lichiditatea bursieră pentru a fi un fanion în domeniu. În comparaţie, pe pieţe, Intel a rămas semnificativ în spate. Dacă în prima zi a anului o acţiune NVDA valora cât 5,35 acţiuni Intel, în 19 iunie era nevoie de 11,74 acţiuni pentru a putea cumpăra o singură acţiune Nvidia.

Estimările FactSet pentru anul 2024 arată venituri de 38,14 miliarde de dolari pentru Nvidia din centre de date, 17,9 pentru Intel şi 9,44 pentru AMD. De la începutul anului, până luni - 19 iunie, indicele Nasdaq a crescut cu 31,8%, AMD cu 87,6%, iar Nvidia cu 198,2%. Intel a avansat cu 36,1% în aceeaşi perioadă. Pentru producţia fizică, Nvidia utilizează facilităţile companiei taiwaneze TSMC, care deţine fabrici dotate cu cea mai avansată tehnologie din lume.

SUA doresc o industrie locală puternică, iar Intel este singurul producător american cu operaţiuni la scară largă şi viabil. Cu toate acestea, pentru a echilibra mixul de produse prin includerea cipurilor de ultimă generatie, au fost oferite stimulente încurajatoare TSMC. Gigantul din Taiwan va aduce o parte din tehnologiile sale performante în mai multe facilităţi, aflate în prezent în construcţie în SUA.

Soluţiile de aprovizionare, prinse în jocul geopolitic

Europa, unde sectorul auto a suferit limitări de producţie în lipsa semiconductorilor, este în căutarea unei soluţii de aprovizionare cu beneficii strategice, iar paşii anunţati sunt importanţi. Negocierile continuă cu TSMC, iar tranzacţionarea celor două teme - economică şi geopolitică - este vizibilă în comunicarea firmei din Taiwan. Poziţia unor ţări europene în privinţa chestiunii China - Taiwan nu a fost bine primită de Taipei, care a sugerat că decizia de invesiţie ar putea fi accelerată în condiţiile susţinerii mai ferme oferite Taiwanului.

În regiunea noastră, viitoarea fabrică de lângă Wroclaw, din Polonia, ar urma să creeze 2.000 de locuri de muncă directe şi să accentueze profilul strategic al ţării. Nivelul subvenţiilor pentru facilitatea de 20 miliarde de zloţi (aproximativ 4,5 miliarde de euro) nu a fost anunţat, dar potrivit CEO Intel, Pat Gelsinger, ţara a arătat cel mai mare apetit pentru investiţii.

România, cu angajaţi pregătiţi în domeniul cercetării-dezvoltării, este în căutarea unor investiţii de producţie în domeniul semiconductorilor, potrivit Ministerului Economiei. Însă competiţia pentru atragerea producătorilor este foarte intensă, iar dezvoltarea suplimentară a infrastructurii generale şi specifice, alături de investiţii în capitalul uman, ar putea spori şansele unui succes viitor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb