CLAUDIU DUMBRĂVEANU, DIRECTOR ANRE: "Noul proiect de OUG pentru măsurile de plafonare şi compensare suspendă piaţa cu amănuntul"

M.G.
Miscellanea / 25 ianuarie 2022

"Noul proiect de OUG pentru măsurile de plafonare şi compensare suspendă piaţa cu amănuntul"

"Dacă vom reglementa preţul energiei România va fi direct condamnată de Curtea Europeană de Justiţie", a mai spus Dumbrăveanu

Noul proiect de OUG pentru măsurile de plafonare şi compensare suspendă piaţa cu amănuntul, din acest motiv măsurile nu trebuie prelungite mai mult decât este necesar, iar revenirea la preţuri reglementate ar fi o greşeală, a declarat, astăzi, Claudiu Dumbrăveanu, director general al Direcţiei Piaţă Energie în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în cadrul conferinţei "Criza energetică - soluţii la problemele momentului", organizată de publicaţia DC News. Dumbrăveanu a mai spus că o nouă reglementare a preţului energiei şi gazelor ar însemna încălcarea legislaţiei europene şi ar duce la o condamnare directă a României la Curtea Europeană de Justiţie, precum şi că din aprilie încolo "clienţii finali vor trebui să facă faţă realităţilor pieţei concurenţiale". "Vom da cu toţii piept cu preţurile pe care le vedeţi acuma în comparatoare: 1,4 lei, 1,5 lei, 1,6 lei per kwh", a spus oficialul ANRE.

Întrebat care sunt pârghiile prin care ANRE poate interveni pentru a dezamorsa situaţia din piaţa de energie, Dumbrăveanu a răspuns: "Referitor la ce se întâmplă acum, anume la elaborarea ordonanţei care să modifice OUG 118 (...) susţinem acest OUG numai că, şi este părerea mea personală, (...) condiţia este să nu se prelungească măsurile mai mult decât este necesar. Aceasta OUG suspendă piaţa cu amănuntul. Toată lumea vinde la acelaşi preţ. Suspendarea pieţei cu amănuntul practic aduce după sine efectele celelalte şi anume: descurajează clienţii finali în a-şi căuta un furnizor şi o ofertă mai bună şi de a participa activ la piaţă, descurajează furnizorii de la a-şi face un management eficient alt achiziţiei şi de a-şi reduce şi optimiza costurile operaţionale, de asemenea nu stimulează utilizarea eficientă a energiei de către clienţii finali şi în final va trebui totuşi ca şi clienţii finali să facă faţă realităţilor pieţei concurenţiale şi în momentul în care se va trece de la această plafonare şi compensare, după finalizarea acestei perioade, vom da cu toţii piept cu preţurile pe care le vedeţi acuma în comparatoare, 1,4 lei, 1,5 lei, 1,6 lei (per kwh) şi aşa mai departe. Actualele contracte semnate de consumatori sau acceptate tacit dacă nu le-am semnat să ştiţi că la preţul acela sunt semnate. Dacă dispare perioada de susţinere acolo vom ajunge. Problema este că o susţinere îndelungată a acestor măsuri de compensare şi plafonare, pe lângă faptul că creează iluzia unor preţuri mici, practic alocă resursele statului pentru consum, resurse care ar putea fi alocate pentru dezvoltare şi investiţii".

Potrivit acestuia, cu modificările aduse legii privind plafonarea şi compensarea mai toţi consumatorii clienţi casnici ar trebui să beneficieze de o reducere a facturii. Dumbrăveanu a mai spus că revenirea la preţuri reglementate ar fi o măsură anacronică.

"În opinia mea nu trebuie trecut la preţuri reglementate, în niciun caz. Preţul reglementat este un model de piaţă şi preţurile concurenţiale sunt alt model de piaţă. Preţul reglementat este un model de piaţă socialist care a funcţionat foarte bine în perioada în care absolut toate preţurile şi toate pieţele erau reglementate. În condiţiile în care toate pieţele s-au liberalizat, la absolut toate categoriile de mărfuri şi servicii, încercarea de a menţine în continuare preţul reglementat este anacronică. Pe lângă faptul că este profund ilegal, încalcă legislaţia europeană profund şi în primul rând tratatul de circulaţie liberă a mărfurilor, anume articolele 35 şi 36, pe motiv că creează bariere în calea circulaţiei mărfurilor în UE. Noi deja am fost condamnaţi printr-o decizie a Curţii Europene de Justiţie în 17 septembrie 2020 pentru impunerea de bariere unui producător în tranzacţionare. De asemenea există o cauză la Curtea Europeană de Justiţie care nu a fost stinsă şi a fost generată de prevederile din legea 123 care dădeau clienţilor casnici dreptul de a consuma cu prioritate gaze din producţia internă. Acea cauză a fost oarecum adormită după modificarea legislaţiei dar a fost resuscitată de OUG 114 şi nici la ora aceasta nu este închisă. Deci nici nu mai este nevoie de infringement, se trece direct la condamnarea României. Pe lângă faptul că preţurile reglementate înseamnă automat interzicerea exporturilor şi primul efect este decuplarea de la piaţa europeană unde de abia cu mari eforturi ne-am integrat şi nu putem să aşteptăm importuri din moment ce noi interzicem exporturile sau le limităm şi va trebui să ne decuplăm de acolo şi să suportăm consecinţele de rigoare", a spus oficialul ANRE.

Potrivit lui Dumbrăveanu, "ne-am chinuit 6 ani, din 2013 până în 2018, să liberalizăm piaţa". Acesta susţine totuşi o intervenţie temporară în piaţa de energie.

"După aceea, în 2 luni, am re-reglementat-o, apoi am liberalizat-o după 1 an. Cum spuneam, sunt 2 modele de piaţă total diferite care nu pot să funcţioneze alternativ, 6 luni un model şi 6 luni alt model. În momentul în care piaţa concurenţială a fost deschisă s-au făcut contracte, s-au vândut cantităţi de energie care nu mai pot fi acum reglementate. S-au vândut şi pe ani de zile şi toate relaţiile s-au aşezat pe piaţă. Singura măsură pe care o văd aici este cea permisă de art. 5 din directiva 944 şi anume o intervenţie în piaţă pentru că consider că este nevoie de susţinere, sunt mulţi consumatori care au nevoie să fie susţinuţi. Să nu uităm că în România sunt 4,5 milioane de consumatori clienţi casnici care consumă sub 50 de kwh pe lună, iar până la 3 sferturi (din clienţii casnici) consumă până la 100 de kwh pe lună. Cei care consumă sub 50 de kwh pe lună e clar că au o problemă de sărăcie energetică şi au nevoie să fie susţinuţi, numai că această intervenţie în piaţă trebuie să fie făcută pe anumite principii şi pe o durată limitată", a declarat Claudiu Dumbrăveanu.

Directorul ANRE a mai spus că până în 18 ianuarie instituţia a efectuat controale la 14 furnizori, 7 de energie electrică şi 7 de gaze naturale, iar din 18 ianuarie până în prezent s-au făcut controale la 66 de furnizori.

Totodată, Dumbrăveanu a acuzat o atitudine ostilă din partea moderatoarei conferinţei faţă de ANRE, moderatoarea întrebând dacă ANRE consideră că are partea sa de vină în toată această situaţie din activitatea sa de comunicare, din relaţia cu furnizorii sau dacă consideră că ANRE putea face mai multe şi de ce nu a făcut.

"Da, mi se confirmă ca aveţi altă abordare. Prima întrebare a fost dacă ne recunoaştem vina. Este o abordare total diferită faţă de alţi interlocutori. (...) Mă aşteptam să vorbim despre... să ne întrebaţi despre măsuri, despre ce credem noi şi aşa mai departe, dar nu este nicio problemă. (...) Aţi început cu o întrebare la care nu se raspunde (dacă preşedintele ANRE, fostul deputat PSD Dumitru Chiriţă s-a întors din vacanţa sa din Republica Dominicană - n.r.), am înţeles că era o glumă. Am gustat-o şi după m-aţi întrebat dacă ne recunoaştem vina. Ok, ca la un fel de spovedanie, o să spun că sigur, consider că nimeni nu a făcut tot ce trebuia să facă şi în absolut toate părţile era loc de mai mult şi de mai bine. Cu toate acestea nu o să vin acum cu o listă de probleme pe care le-am generat sau pe care nu le-am rezolvat", a spus Dumbrăveanu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb