Poşta Română a trimis către 93 de ţări documentele pentru românii care vor vota prin corespondenţă

S.B.
Miscellanea / 7 aprilie

Poşta Română a trimis către 93 de ţări documentele pentru românii care vor vota prin corespondenţă

Poşta Română anunţă, luni, că a trimis către 93 de ţări documentele pentru românii care vor vota prin corespondenţă. Cele mai multe trimiteri, peste 1.300 au fost în Germania, cele mai puţine în Peru, Estonia şi Albania, unde câte o persoană a cerut să voteze, potrivit news.ro.

"Compania Naţională Poşta Română a expediat buletinele de vot către alegătorii înscrişi în Registrul Electoral pentru alegerile prezidenţiale din luna mai. Trimiterile cu documente au plecat deja către 93 de ţări. Un număr de peste 6.000 de alegători din 93 de ţări de pe 6 continente vor primi documentele necesare pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile care urmează", a transmis, luni, POşta Română, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, printre ţările de destinaţie se numără Germania, Marea Britanie, Spania, dar şi destinaţii îndepărtate precum Noua Zeelandă, Thailanda şi Vietnam.

"Această acţiune face parte din angajamentul Companiei de a susţine exercitarea dreptului la vot prin corespondenţă pentru românii din afara ţării, în baza contractelor încheiate cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi în conformitate cu legislaţia în vigoare", au precizat oficialii companiei.

Cele mai multe trimiteri vor fi transmise către Germania acolo unde 1.348 români s-au înscris în Registrul Electoral exprimându-şi, astfel, opţiunea de a vota prin corespondenţă.

La polul opus, există destinaţii unde o singură persoană a solicitat această modalitate de vot: Peru, Estonia, Albania.

"Pentru această operaţiune logistică amplă, Poşta Română a asigurat expedierea plicurilor către destinaţii variate, inclusiv unele inedite, precum Insulele Cayman. Plicurile cu voturi trebuie să ajungă, fie la Bucureşti, la sediul Biroului Electoral de Circumscripţie, fie la sediul reprezentanţelor diplomatice, în funcţie de opţiunea fiecărui alegător. Poşta Română se angajează să asigure desfăşurarea unui proces electoral eficient şi transparent pentru toţi cetăţenii români care au ales să-şi exprime votul prin corespondenţă. Aceasta este o prioritate absolută pentru Companie, iar măsurile luate reflectă determinarea noastră de a asigura accesul cetăţenilor la votul democratic, asigurând în acelaşi timp confidenţialitatea şi integritatea fiecărui vot", a mai precizat compania în documentul citat.

Compania Naţională Poşta Română, cea mai mare companie de servicii poştale şi logistică din România, continuă să îşi consolideze angajamentul faţă de valorile transatlantice şi europene, oferind soluţii moderne şi eficiente pentru a răspunde cerinţelor pieţei locale şi internaţionale.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale are loc în 4 mai, fiind înscrişi în cursa electorală 11 candidaţi.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Aceasta situatia demonstreaza exact acel punct de vedere ca cele 2 milioane de voturi aparute intre 24 nov si 25 nov 2024 ca fiind din diaspora au fost o uriasa frauda ! Care a fost o lovitura de stat data cu mijloace moderne ,digitale,retele de socializare etc . La cei 6000 inscrisi sa voteze prin corespondenta vor mai fi cateva mii care vor vota la ambasade facand scandal eventual ,dar asta e tot . Chiar daca serviciile de informatii romane nu au putut da explicatia exacta ce s a intimplat ,sau poate in spatele manevrelor erau entitati care pretindeau ca sunt aliati ,parteneri si prieteni ...si deci nu puteau da pe fata ce s a intimplat . Dar macar o data in istoria sa ,CCR a luat o masura salutara si salvatoare ! Eu cred ca si in 4 mai vor fi incercari sa manipuleze ,sa conteste ,sa submineze alegerile ,sa aparam deci democratia romaneasca in acest veac in care valorile morale sunt abandonate !

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb