Preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, a declarat astăzi că membrii comisiei consideră că este necesară audierea lui Sebastian Ghiţă, având în vedere afirmaţiile acestuia, precum şi ale altor persoane audiate.
"Considerăm că este necesară audierea domnului Ghiţă, având în vedere afirmaţiile sale din spaţiul public la momentul la care le-a făcut, atât referiri la domnia sa nu numai azi, şi cu ocazia altor audieri", a afirmat Manda, potrivit news.ro.
El a explicat că, în contextul în care toate lucrările comisiei sunt informaţii clasificate şi se desfăşoară cu respectarea legii informaţiilor clasificate, toate celelelate audieri pot fi făcute fără să fie folosite mijloace de transmitere a informaţiilor audio-video securizate şi acreditate ORNISS.
"Din câte ştiu, în instanţele din România domnul Ghiţă a fost prezent printr-o linie comercială", a argumentat Claudiu Manda.
Preşedintele Comisiei SRI a spus că nu a fost stabilită o dată pentru audierea fostului deputat şi că nu a avut loc o discuţie cu acesta sau cu avocaţii săi pe tema unei eventuale audieri.