Consumul de petrol rafinat în China a atins anul trecut nivelul de vârf de 399 milioane tone (7,98 milioane de barili pe zi) şi ar urma să scadă anul acesta cu 1,3%, la 394 milioane tone, a anunţat vineri Institutul de Cercetare în Economie şi Tehnologie CNPC, transmite Reuters.
Ca rezultat, importurile de ţiţei ar urma să scadă anul acesta la 544 milioane tone, conform prezentării diviziei de cercetare a CNPC (China National Petroleum Corporation), cel mai mare producător de petrol din statul asiatic. Cu toate acestea China, cel mai mare importator mondial, încă este responsabilă pentru un sfert din importurile globale de petrol.
Până în 2035, consumul total de produse rafinate în China ar urma să scadă cu 25-40%, la 240 - 290 milioane tone, faţă de vârful din 2023, estimează CNPC.
Consumul de benzină ar urma să ajungă la 80 - 100 milioane tone în 2035, un declin de 35% - 50% faţă de 2023, în condiţiile în care vehiculele electrice ar urma să reprezinte jumătate din flota de maşini a Chinei până atunci.
Similar, camioanele alimentate cu combustibili alternativi ar urma să ducă la scăderea cererii de motorină la 100 - 120 milioane tone în 2035, un declin de 35% - 50% faţă de 2023, previzionează CNPC.
În schimb va creşte consumul de kerosen cu 70%, la 60,8 milioane tone în 2035, faţă de 2023, pe fondul cererii ridicate în sectorul aviaţiei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.12.2024, 15:04)
De aici, tot la vale…
Bye bye China