CNVM a hotărât revocarea deciziei de numire a inspectorului general al RASDAQ

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 august 2006

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a decis ieri preluarea atribuţiilor inspectorilor generali ai BVB şi RASDAQ de către Direcţia generală de supraveghere din cadrul CNVM. Pe cale de consecinţă, CNVM a hotărât revocarea deciziei de numire a inspectorului general al RASDAQ şi punerea la dispoziţia CNVM a persoanei care îndeplinea această funcţie, domnul Emilian Popescu Moscu. Decizia CNVM este rezultatul parcurgerii unui proces firesc de transformare a arhitecturii pieţei de capital din România, pe coordonatele europene stabilite de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.

Iniţial, în baza prevederilor legale anterioare Legii nr. 297/2004, prezenţa unui reprezentant al statului la BVB (la acea vreme numit comisar general al Bursei), care să reprezinte în această structură interesele publice, a fost fundamentată de faptul că Bursa de Valori Bucureşti era, la acea dată, instituţie publică.

Pe parcursul elaborării Legii nr. 297/2004, partenerul de twining al CNVM - instituţia similară din Italia CONSOB - a cerut imperativ, conform practicii europene, desfiinţarea instituţiei inspectorului general. Având în vedere perioada de tranziţie reclamată de prevederile Legii 297/2004, care impuneau transformarea BVB în societate comercială pe acţiuni, integral privată, şi unificarea acesteia cu piaţa RASDAQ pentru crearea unei pieţe de capital unice, mai puternice, în Lege s-a menţinut posibilitatea numirii unui inspector general, aceasta fiind la latitudinea CNVM. Noua arhitectură a pieţei de capital din România se află acum în etapa de finalizare, proces ce justifică renunţarea la instituţia inspectorului general, atât la BVB, cât şi la RASDAQ, într-un moment în care responsabilităţile legale privind prevenirea şi detectarea abuzului de piaţă, prevăzute inclusiv de legislaţia comunitară, trebuie asumate atât de CNVM, cât şi de operatorii de piaţă. Nici până în prezent, nici pe viitor, competenţele de supraveghere ale CNVM nu s-au rezumat la atribuţiile inspectorilor generali, acestea exercitându-se atât prin intermediul direcţiilor de specialitate din CNVM, cât şi prin atribuţiile ce revin, în acest sens, inclusiv operatorilor de piaţă. Mai mult decât atât, caracterul privat al BVB şi RASDAQ face ca prezenţa unui reprezentant al statului în aceste structuri să nu îşi mai găsească raţiunea.

În acest context, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare precizează că renunţarea la instituţia inspectorului general nu va afecta supravegherea pieţelor reglementate, fiind doar o măsură de ajustare structurală a CNVM, în acord cu stadiul actual de dezvoltare al pieţei.

Potrivit CNVM, decizia de a renunţa la instituţia inspectorului general al pieţelor reglementate, decizia domnului Ionel Oprea de a demisiona din funcţia de inspector general al BVB şi discuţiile pe marginea Codului Bursei sunt evenimente distincte, fundamentate de raţiuni proprii fiecăruia dintre ele.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb