CNVM a respins, joi, contestaţiile formulate de patru membri ai Consiliului de Administraţie al SIF Oltenia (SIF5) la sancţiunile aplicate de autoritatea pieţei de capital pentru neconvocarea unei AGA în care să se stabilească dacă Dinel Staicu rămâne preşedinte CA şi director general al SIF.
Comisia a solicitat în iulie CA al SIF Oltenia să convoace AGA în termen de cel mult 60 de zile în vederea adoptării unei hotărâri cu privire la oportunitatea menţinerii în funcţie a doi administratori ai SIF, Dinel Staicu şi Carmen Ioana Popes-cu, în contextul inculpării celor doi într-un dosar penal şi al condamnării lui Staicu de către Judecătoria Sectorului 4 la patru ani de închisoare.
Florian-Teodor Buzatu, Gheorghe Blidaru, Vasile Şalapa şi Margareta Racoviţă au fost sancţionaţi de CNVM la 22 septembrie cu câte 2.000 de lei, deoarece Consiliul de Administraţie al SIF Oltenia a refuzat să covoace AGA. CA al SIF a argumentat decizia prin faptul că deja există o decizie a acţionarilor, din 2008, cu privire la menţinerea lui Staicu la conducerea SIF, deşi acesta a fost trimis în judecată de DNA.
Cei patru adminstratori au plătit amenda aplicată de Comisie, însă au făcut contestaţie, susţinând că nu doresc în principal scutirea de la plata amenzii, ci fac "un demers de principiu pentru respectarea unor reguli după care trebuie să se des-făşoare raporturile dintre CNVM şi administratorii unui emitent", potrivit deciziilor prin care CNVM a res-pins contestaţiile.
În contestaţiile formulate, cei patru administratori consideră că sentinţa de condamnare a lui Staicu nu a schimbat situaţia sa întrucât decizia instanţei nu este definitivă, iar procesele penale în care sunt implicaţi Staicu şi Popescu sunt o problemă personală a celor doi şi nu afectează activitatea SIF Oltenia.
Totodată, Buzatu, Blidaru, Şalapa şi Racoviţă consideră că amendarea administratorilor care au votat pentru adoptarea hotărârii CA de neconvocare a AGA este abuzivă, întrucât, "în exercitarea atribuţiilor administratorii au dreptul de a-şi exprima liber opinia", iar CNVM trebuie să se adreseze instanţei, unde, cu argumente şi dovezi să combată argumentele administratorilor, astfel încât să obţină dispoziţia instanţei de convocare a adunării generale.
Totuşi, CNVM menţionează că la data avizării în calitate de administratori ai SIF Oltenia, Staicu şi Popescu nu erau inculpaţi într-un dosar penal şi că Judecătoria Sectorului 4 nu îl condamnase pe Staicu la patru ani de închisoare pentru complicitate.
Comisia a răspuns că în urma condamnării lui Staicu trebuie o nouă consultare a acţionarilor SIF cu privire la menţinerea acestuia în conducere, şi că acţionarii nu au discutat şi despre situaţia Ioanei Popescu.
În plus, CNVM mai spune că actuala structură a acţionariatului diferă de cea din 2008, ca urmare a lichidităţii acţiunilor SIF Oltenia.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.11.2010, 00:34)
Privitzi chipul "academic" al Doctorului Dinel. Cum sa te gandesti ca un om care a facut atit bine bancii religiilor si lui Cristinel Gastronom, ar putea face ceva...bine in viatza lui...Poate doar ROMVAGULUI CALARASI...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.11.2010, 09:25)
E ridicol cum CNVM amendeaza un actionar cu 43.000 Euro pentru ca si-a exercitat dreptul de vot si a amendat cu numai 2.000 lei niste administratori ai SIF care violeaza flagrant orice norma in dispretul total al CNVM, al actionarilor si in general al pietei de capital din Romania.