• Brokerii susţin, însă, că este aproape imposibil să-şi pună la punct sistemele de back-office până pe 25 ianuarie, data estimată a listării Fondului
O decizie recentă a CNVM stabileşte că acţiunile Fondului Proprietatea vor fi tranzacţionate prin sistemul de conturi globale, fără prevalidare, întocmai cum sunt tranzacţionate şi acţiunile băncii austriece "Erste" la Bucureşti. O parte dintre brokerii consultaţi de ziarul "BURSA" susţin, însă, că le va fi foarte greu să îşi pună la punct sistemele de back-office, operaţiune necesară pentru tranzacţionarea prin conturi globale, până pe 25 ianuarie, când Franklin Templeton a anunţat listarea Fondului Proprietatea.
"Din punct de vedere tehnic, decizia CNVM este irealizabilă până pe 25 ianuarie", a declarat un broker care nu a dorit să îşi dezvăluie numele, adăugând: "Ca să existe continuitate şi siguranţă în tranzacţionare, trebuie făcute teste, evaluări şi auditări ale sistemului de back-office ale intermediarilor, ceea ce necesită câteva săptămâni bune. Nu înţeleg cum de CNVM a dat această decizie, de vreme ce ea nu prea poate fi pusă în practică până pe 25 ianuarie".
Situaţia pare că se complică şi mai mult deoarece decizia CNVM leagă tranzacţionarea acţiunilor FP prin conturi globale de respectarea Regulamentului 5/2010 privind conturile globale, aplicarea mecanismelor cu şi fără prevalidare şi împrumuturile de acţiuni. Regulamentul stabileşte o perioadă de trei luni de la intrarea în vigoare a modificărilor codului Depozitarului Central în care intermediarii trebuie să transmită la CNVM autoevaluarea cu privire la capacitatea de a folosi conturile globale şi un raport de audit. Modificările la codul Depozitarului Central trebuiau aprobate de BNR şi CNVM. Banca Naţională şi-a dat avizul, miercuri, asupra modificărilor, potrivit unor surse.
Radu Toia, şeful Direcţiei de Autorizare-Reglementare din cadrul CNVM, susţine că Decizia Comisiei transmite semnale pozitive că totul merge din ce în ce mai bine la Fondul Proprietatea şi că "problema conturilor globale şi a împrumuturilor în lipsă este în dinamică".
Radu Toia ne-a declarat: "Teoretic, decizia va intra în vigoare de la data tranzacţionării acţiunilor FP". În momentul acesta, şi acţiunile Erste se tranzacţionează prin conturi globale, fără prevalidare.
Decizia privind folosirea sistemului conturilor globale pentru tranzacţionarea acţiunilor Fondului Proprietatea vine ca un semnal bun pentru piaţă, ca să arătăm că totul este din ce în ce mai bine în privinţa FP. Decizia face parte dintr-un şir de alte decizii privind problematica conturilor globale. Regulamentul 5/2010 se referă şi la partea de împrumuturi de acţiuni şi vânzare în lipsă, aspecte care urmează să fie rezolvate şi ele".
Decizia privind utilizarea conturilor globale pentru tranzacţionarea acţiunilor Fondului Proprietatea a venit ca urmare a solicitărilor transmise de Franklin Templeton Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
"Franklin Templeton a dorit conturi globale pentru că acestea sunt folosite pe pieţele internaţionale de către investitorii instituţionali. Practic, vorbim despre o aliniere la practicile din străinătate", a mai spus Radu Toia. Acesta este de părere că brokerii vor putea să tranzacţioneze prin conturi globale, doar că mai trebuie să îşi pună la punct procedurile proprii.
Rămâne de văzut, însă, dacă brokerii vor putea face acest lucru până pe 25 ianuarie, adică în circa o lună şi jumătate.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.12.2010, 09:42)
Vedeti Dvs. CNVM asta e un fel mop. Se cam sterge pe jos cu el.Adica daca SIF-ele zice ca nu vor conturi globale,atunci nu le introducem. Daca zice Templeton atunci le introdcem. Daca zice dinel ca el e foarte bun de presedinte la SIF5...etc.CNVM se gudura. Daca zice Dutescu ca legea trebuie scjmbata, CNVM Astia nu sunt in stare sa aiba nici o strategie, pentru amarita asta de piata. CNVM da din cap ca un catel de pus la luneta de la masina.... institutia se comporta ca o grupare de gaini bete. E adevarat ca sunt si vreo doi cocosei pe acolo. Dar se comporta ca nishte gaini... Trebuie sa recunosc insa ca sunt cele mai bine platite gaini din lume. Sau din ...UE. Iar v-ati gandit la prostii. Fortat de imprejurari...subsciu si eu la aceasta opinie