Coaliţia, ori la bal, ori la spital

Astăzi se întâlneşte struţul împerecheat cu cămila. Şi merg fie la bal, fie la spital. Balul ar fi, conform PNL, devansarea alegerilor locale cu patru luni şi comasarea acestora cu alegerile europarlamentare, pentru a scuti acest partid de o înfrângere umilitoare din partea AUR. Sau pentru a atenua înfrângerea. Iar la spital se ajunge, tot conform PNL, dacă struţul nu se înţelege cu cămila la acest capitol şi o lasă să guverneze singură.

Ameninţarea este transmisă tranşant într-un cor liberal, pe mai multe voci. Atât de tranşant, încât le va fi greu liberalilor, în cazul în care nu se ajunge la o înţelegere la Vila Lac 2, să mai dea înapoi. Dacă vor da înapoi, umilinţa va fi extremă. Vor fi atât de intens luaţi peste picior, încât căderea lor electorală se va accelera, va deveni mult mai abruptă şi s-ar putea transforma într-o veritabilă catastrofă. Catastrofă care ar putea conduce relativ repede, deci chiar înainte de alegeri, la măturarea de la cârma partidului a "echipei câştigătoare". Dar ce se întâmplă dacă struţul îi întoarce poponeţul cămilei?

Dacă PNL rupe coaliţia şi pleacă de la guvernare, atunci situaţia se complică. Pentru toată lumea. PNL în opoziţie nu mai are timpul necesar pentru a recupera în vreun fel teribila erodare pe care a suferit-o prin mai multe guvernări, care s-au dovedit a fi catastrofale. Ceea ce înseamnă că prăbuşirea lui în încrederea populaţiei şi în primul rând a propriului electorat se va accentua. Sau măcar va continua. Iar primul deadline va veni la 9 iunie. Liberalii au avut deja doi preşedinţi, Crin Antonescu şi Alina Gorghiu, siliţi să se auto-ejecteze după eşecul în alegeri. Acum urmează al treilea. În persoana generalului cu patru stele Nicolae Ciucă.

Dar PSD cum se va descurca în acest scenariu? Marcel Ciolacu are două variante mari şi late. Prima este să demisioneze, cum a anunţat, şi să scoată PSD de la guvernare. Ieşind în conferinţă de presă şi spunând "Dumnezeu cu mila". În această situaţie, oricum am lua-o, se declanşează mai întâi o criză guvernamentală şi apoi o criză politică. Pentru că PSD, dacă se ţine de cuvânt, pleacă cu arme şi bagaje de la Palatul Victoria. Lăsându-l pe preşedintele Klaus Iohannis să facă ce-l taie capul. Dar nu prea îl taie. S-a văzut în cei peste nouă ani de mandat. Şi admiţând că îl taie, la rândul său este cu credibilitatea undeva la genunchiul broaştei. Ceea ce înseamnă că nu mai are autoritatea necesară pentru a identifica şi a impune o soluţie de guvernare. Presupun că dacă PSD se ţine tare pe poziţiile de auto-surghiun şi refuză chiar şi interimatul la Palatul Victoria, lui Klaus Iohannis nu-i mai rămâne altceva de făcut decât fie să le ceară liberalilor să formeze un nou Guvern - cu ce majoritate numai Iohannis ştie - fie să încerce, la limita limitelor, cu un guvern de tehnocraţi. Eventual să-l invite la Palatul Victoria pe Mugur Isărescu, în anul în care acesta urmează să împlinească 75 de ani şi să încerce să-şi adjudece cel de-al şaptelea mandat la Banca Naţională. Nu am luat în calcul ce s-ar putea întâmpla dacă partenerii strategici ai României ar interveni la rândul lor în această dispută. Ce ar putea face aceştia? Să-l instaleze pe Coldea premier? Sau pe unul gen Coldea?

Una peste alta, dacă cel puţin o parte dintre politicienii noştri care joacă la vârf sunt dotaţi cu coloană vertebrală, azi Vila Lac 2 ar trebui să fie înconjurată cu numeroase echipaje de stingere a incendiilor. Pentru că vâlvătaia care a cuprins coaliţia s-ar putea să fie aprigă şi să transforme totul în scrum. Iar dacă aceşti politicieni nu au sânge în instalaţie, atunci îi vom invoca din nou pe Ion Luca Caragiale şi vom spune "Pupat Piaţa Independenţei".