Optimismul în rândul contabililor se diminuează pe fondul unui declin abrupt în SUA

A.B.
Miscellanea / 16 aprilie

Optimismul în rândul contabililor se diminuează pe fondul unui declin abrupt în SUA

Nivelul încrederii în rândul contabililor din toată lumea a scăzut din nou la începutul anului 2025, deşi scăderea a fost mult mai puţin accentuată decât în T4 2024, conform Global Economic Conditions Survey (GECS) din T1 2025.

Studiul realizat de ACCA (Asociaţia Contabililor Autorizaţi) şi IMA® (Institutul Contabililor de Gestiune) sugerează că încrederea rămâne la cel mai scăzut nivel înregistrat din T2 2020. Sondajul în rândul contabililor a avut loc între sfârşitul lunii februarie şi mijlocul lunii martie, fiind finalizat înaintea anunţurilor majore făcut de SUA, legate de tarifele la import, care au crescut semnificativ riscurile de scădere pentru economia globală.

Încrederea s-a diminuat semnificativ pe continentul nord-american, pe fondul unei scăderi uriaşe în SUA. Încrederea în rândul contabililor din SUA este la al doilea cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată, comentariile respondenţilor la sondaj sugerând că politicile comerciale din SUA au fost factorul-cheie care a influenţat starea aceasta de spirit, alături de reducerea cheltuielilor guvernamentale. Aşteptările privind orice creşteri ale acestora din urmă au scăzut brusc în ultimele trimestre. În plus, indicii de cheltuieli de capital şi de ocupare a forţei de muncă din SUA au scăzut şi se află la niveluri foarte joase, comparativ cu alte perioade în care a fost făcut acest studiu. Un aspect mai încurajator, indicele comenzilor noi (New Orders Index) din SUA a crescut din nou şi nu se află mult sub media sa istorică.

În alte zone, s-au înregistrat uşoare creşteri ale încrederii: în Asia Pacific şi Europa de Vest, după scăderi abrupte în trimestrele precedente, în ciuda riscului tot mai mare generat de tarifele de import anunţate de SUA. Între timp, presiunile asupra costurilor au crescut la nivel global - sunt la un nivel ridicat în Europa de Vest şi au crescut destul de mult în America de Nord.

Jonathan Ashworth, Chief Economist ACCA, a declarat: "Creşterea globală s-a dovedit, în general, destul de consecventă în ultimele trimestre. Cu toate acestea, cu cât încrederea rămâne mai scăzută, cu atât este mai mare riscul de a se dezvolta un ciclu negativ care să se auto-perpetueze, firmele reducând comenzile, cheltuielile de capital şi angajările. Din păcate, odată cu intensificarea semnificativă a tensiunilor comerciale globale ulterioare finalizării sondajului, riscurile de scădere pentru economia globală au crescut semnificativ."

"Noile politici ale SUA privind comerţul şi cheltuielile guvernamentale, precum şi incertitudinea din jurul acestora, par să fi avut un impact negativ accentuat asupra nivelului încrederii, scăderile pe pieţele globale şi semnele de încetinire a economiei americane fiind alţi factori care este posibil să fi contribuit la acest lucru", a adăugat Alain Mulder, Senior Director, Europe Operations & Global Special Projects la IMA.

"Chiar dacă, per total, nivelul de încredere a înregistrat o uşoară creştere în Europa şi a contribuit la echilibrarea scăderii abrupte din America de Nord, există numeroase semne de întrebare", spune Andreia Stanciu, Director ACCA pentru Europa de Sud. "Creşterea costurilor operaţionale este unul dintre principalele motive de îngrijorare pentru respondenţii europeni, iar incertitudinea politică şi inflaţia rămân factori puternici de nelinişte".

Economia a rămas cel mai mare risc global identificat de contabili în primul trimestru, dar răspunsurile au variat în funcţie de sectoare. Securitatea cibernetică a fost pe primul loc pentru serviciile financiare, alături de deficitul de personal, pentru sectorul public şi cel non-profit. Sectorul corporativ a clasat problemele economice pe primul loc, iar instabilitatea geopolitică pe locul al doilea, la o mică diferenţă. Riscurile geopolitice s-au clasat pe locul al doilea, per ansamblu- fiind prima dată când sunt mai sus de a treia poziţie - mai ales respondenţii din SUA comentând cu privire la implicaţiile noilor modificări de politică şi tarife.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb