Coface: România va avea o creştere economică de 4,2% în 2016

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 4 februarie 2016

Estimarea de inflaţie: între -0,3% şi -0,4%

Cursul va fi stabil, la 4,4-4,5 lei/euro

Ţara noastră va avea o creştere economică de 4,2% în acest an, luând în calcul un aport zero al agriculturii, conform estimărilor asiguratorului de credite Coface, care anticipează că această evoluţie va fi susţinută în principal de consumul privat.

Iancu Guda, Services Director în cadrul Coface România, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă: "Creşterea se va baza, în primul rând, pe consumul privat, care va înregistra un avans de până la 7%, faţă de anul anterior, fiind susţinut de majorările salariale din aparatul public şi de creşterea salariului minim pe economie, în mai 2016". Domnia sa a menţionat, însă, că această majorare salarială nu este corelată cu un avans al productivităţii.

Conform spuselor domnului Guda, creşterea economiei ţării noastre va fi susţinută, anul acesta, şi de investiţii, ca urmare a stimulentelor fiscale.

Coface mai anticipează că inflaţia din ţara noastră va fi cuprinsă între -0,3% şi -0,4% în 2016, în condiţiile în care pentru perioada ianuarie - mai acest indicator este aşteptat să atingă -2%, iar ulterior să treacă în teritoriu pozitiv.

Iancu Guda a explicat: "Scenariul nostru de bază pentru indicele preţurilor de consum arată o variaţie de -0,3% - -0,4%. Anticipăm o scădere de aproape -2% în perioada ianuarie - mai, iar după eliminarea efectului de bază a reducerii TVA la produsele alimentare, vom vedea o accelerare a inflaţiei către ţinta BNR. În a doua jumătate a anului, evoluţia inflaţiei ar putea fi influenţată şi de dinamica preţului petrolului, care, dacă va creşte, va genera presiuni suplimentare asupra preţurilor de consum".

Coface mai anticipează că, în 2016, moneda naţională va continua să aibă o evoluţie stabilă, cursul leului fiind preconizat la 4,4-4,5 unităţi/euro.

Numărul insolvenţelor a scăzut cu 51% în 2015

Anul trecut au fost deschise 9.886 de proceduri noi de insolvenţă, în România, în scădere cu 51% faţă de 2014, respectiv cu 43% faţă de media ultimilor zece ani, potrivit Coface, care atrage însă atenţia că aproximativ 95% din această reducere se datorează scăderii numărului firmelor insolvente cu o cifră de afaceri mai mică de 100.000 de euro.

Coface avertizează că România înregistrează în continuare o incidenţă a insolvenţelor la 1.000 de firme active de peste patru ori mai mare decât media înregistrată pe plan regional (în Europa Centrala şi de Sud-Est), care este de 45 de insolvenţe. "România este pe prima poziţie din acest punct de vedere: două companii îşi întrerup activitatea la fiecare firmă nou înmatriculată", potrivit Coface, care adaugă că numărul companiilor mari care îşi întrerup activitatea rămâne foarte ridicat în ţara noastră, respectiv 577 de firme cu cifră de afaceri peste un milion euro, care au intrat în insolvenţă în 2015.

Coface menţionează că sectoarele cu cel mai ridicat număr al insolvenţelor nou deschise în 2015, raportat la 1.000 de firme active, sunt: producţia de textile, salubritatea, construcţiile, industria alimentară şi a băuturilor, HORECA şi fabricarea substanţelor chimice.

Din totalul celor 9.886 de companii insolvente în 2015, un număr de 5.372 au depus declaraţiile financiare pentru activitatea desfăşurată în 2014.

Potrivit Coface, una dintre principalele cauze care au accelerat riscul intrării în insolvenţă a fost dezechilibrarea graduală a structurii bilanţului companiilor. Coface arată că gradul de îndatorare a companiilor a crescut de la 76% în 2008 la 123% în 2014, în timp ce veniturile medii au scăzut cu aproape 5,3% în 2014, fără o ajustare corespunzătoare a cheltuielilor.

Coface mai notează că societăţile româneşti au atras resurse financiare suplimentare, orientate în special către investiţii pe termen lung, însă acestea nu au generat venituri suplimentare sau o creştere a productivităţii, iar din această cauză multe au intrat în insolvenţă.

Coface avertizează că România înregistrează în continuare o incidenţă a insolvenţelor la 1.000 de firme active de peste patru ori mai mare decât media înregistrată pe plan regional.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb