Comisia Europeană cere României să închidă şi să reabiliteze depozite ilegale de deşeuri

S.B.
Miscellanea / 7 februarie

Comisia Europeană cere României să închidă şi să reabiliteze depozite ilegale de deşeuri

Comisia Europeană a transmis miercuri României un aviz motivat, pentru că nu a respectat în totalitate Directiva 1999/31/EC privind depozitele de deşeuri şi Directiva 2008/98/EC privind deşeurile, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, informează Agerpres.

Directiva 1999/31/EC privind depozitele de deşeuri solicită statelor membre să ia măsurile necesare pentru a închide şi a reabilita o groapă de gunoi care nu a primit autorizaţie. Conform Directivei-cadru privind deşeurile, statele membre trebuie să recupereze şi să elimine deşeurile într-un mod care să nu pună în pericol sănătatea umană şi mediul, interzicând abandonarea, aruncarea sau eliminarea necontrolată a deşeurilor.

Tratatul de aderare al României la UE a dat termen autorităţilor până la 16 iulie 2017 pentru a respecta aceste reguli în ceea ce priveşte 101 gropi de gunoi. Întrucât această obligaţie nu a fost respectată în totalitate, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere în octombrie 2020.

Până în prezent, România a închis şi reabilitat 92 de depozite de deşeuri.

Termenul pentru închiderea şi reabilitarea celor nouă depozite de gunoi rămase este 2026-2028 pentru cinci dintre ele şi este incert pentru celelalte patru. Prin urmare, Comisia a decis să emită un aviz motivat pentru România, care are acum două luni pentru a răspunde şi a lua măsurile necesare. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită cazul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Comisia Europeană ar trebui sa ceara tarilor occidentale,

    sa nu mai care deseuri de tot felul in Romania 

    Groapa de deseuri de langa Cluj-Napoca functioneaza in afara legii de peste 10 ani. Noroc ca a venit Udrea sa-si faca cartier acolo. Oare asta se incadreaza la reabilitarea zonei?

    1. Sunt 87 de depozite ilegale de deseuri "mari",

      in toata tara,nu este o chesiune de partid,

      ci atitudine de sluga a autoritatilor, fata de tarile "puternice" 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb