Comisia Europeană ne-ar putea cere reducerea drastică a deficitului bugetar

G.N.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 iulie 2009

Miniştrii economiei şi finanţelor din ţările membre ale Uniunii Europene se reunesc azi, la Bruxelles, în cadrul Consiliului Afaceri Economice şi Monetare (ECOFIN), pentru a se pronunţa asupra declanşării procedurii de deficit bugetar excesiv în Letonia, Lituania, Malta, Polonia şi România, anunţă Agerpres. Deficitele bugetare din cele cinci ţări menţionate au depăşit, în 2008, plafonul de 3% din PIB.

În cazul în care Consiliul decide că este vorba despre deficit excesiv, este de aşteptat să facă recomandări autorităţilor naţionale pentru a corecta nivelul deficitului până în 2010 în cazul Maltei, 2011 în cazul Lituaniei şi al României, 2012 în cel al Letoniei şi Poloniei.

Ţările vizate vor avea şase luni la dispoziţie pentru a adopta acţiuni concrete de corectare a deficitului.

În contextul angajamentelor din cadrul asistenţei de la UE pentru balanţa de plăţi, Consiliul ar urma să invite România să asigure corectarea deficitului său până în 2011 şi, în acest scop, să implementeze măsurile fiscale planificate în bugetul din februarie 2009 şi în bugetul modificat în aprilie 2009, în special în domeniul salariilor din sectorul public şi reformei pensiilor.

Autorităţile române sunt încurajate să fructifice orice oportunitate de accelerare a reducerii deficitului şi să fie pregătite să adopte măsuri adiţionale care ar putea fi necesare pentru realizarea corectării deficitului excesiv până în 2011.

Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare Joaquin Almunia a apreciat că este nevoie de măsuri de consolidare mai urgente pentru ajustarea economiei şi pentru a evita riscurile aferente, conform Agerpres. "Dacă această consolidare fiscală nu are loc odată cu relansarea economică, reacţia pieţei va fi una negativă şi de aceea măsurile de consolidare trebuie aplicate, aşa cum s-au angajat ţările respective", a explicat oficialul european.

Cătălina Constantinescu, economistul şef al RBS Romania apreciază: "Şedinţa de mâine (n.r. astăzi) nu va aduce prea multe lucruri noi. Cel mult, Consiliul ar putea să restricţioneze acordarea unor fonduri post-aderare, dacă nu vor fi respectate anumite condiţii. Mult mai interesant este, însă, dacă ţara noastră va putea negocia cu UE şi FMI un plafon mai ridicat al deficitului bugetar, pentru 2009". Analistul RBS consideră că "acţiunea ar putea avea succes, dar cu anumite costuri. Comisia Europeană şi FMI ar putea impune suplimentarea unor taxe şi impozite sau diminuarea mai pronunţată a unor cheltuieli, cum s-a întâmplat în cazul Ungariei".

La momentul actual, atât primul ministru, cât şi ministrul nostru de finanţe, au anunţat că doresc să obţină permisiunea realizării unui deficit bugetar mai ridicat, decât cel convenit iniţial, în condiţiile în care, restrîngerea activităţii economice a fost mai pronunţată decât s-a anticipat, iar colectarea veniturilor bugetare s-a derulat mai dificil.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb