COMISIA NAŢIONALĂ DE PROGNOZĂ: Vom avea inflaţie de 3% în 2008

ANDREEA NEGRU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 25 iulie 2005

Produsul Intern Brut va creşte, în medie, cu 6,2% pînă în anul 2008, iar rata inflaţiei va ajunge la 3% în acelaşi interval, conform situaţiei transmise de Comisia Naţională de Prognoză privind evoluţia indicatorilor macroeconomici. Aceste evoluţii se încadrează, în principiu, în viziunea moderată spre optimistă a Comisiei, cu un ritm mediu de creştere a PIB situat în intervalul 6,5-7%, pe întreaga perioadă, dar se poate considera că o expansiune de 6,2% este una bună, în contextul ritmului mediu de creştere a ţărilor din Uniunea Europeană sau în ţărilor nou intrate în acest bloc.

Varujan Vosganian, preşedintele Comisiei de Buget, Finanţe-Bănci din Senat, ne-a declarat: "Acest ritm de creştere fără precedent pe o perioadă de patru ani, asociat cu o reducere a inflaţiei pînă la 3% în 2008, arată că în evoluţiile Comisiei Naţionale de Prognoză există ideea unui bun control al deficitelor". Domnia sa susţine că, poate, o reducere cu 4% a inflaţiei în patru ani nu pare spectaculoasă, dacă luăm în considerare că au fost ani în care inflaţia s-a redus cu 50 -80%. Fiecare procent de scădere a inflaţiei necesită un efort considerabil din partea BNR, prin intermediul politicii monetare.

La rîndul său, preşedintele Comisiei pentru piaţa de capital din Camera Deputaţilor, Graţiela Iordache, ne-a declarat: "În ceea ce priveşte ţinta de inflaţie de 3% pentru anul 2008, rolul principal îi aparţine guvernatorului BNR, Mugur Isărescu". Domnia sa este de părere că, pînă în prezent, guvernatorul Băncii Naţionale a fost un adevărat "vrăjitor" în ceea ce priveşte ţinta de inflaţie propusă. Reducerea inflaţiei, dublată de o politică monetară puternică şi de o economie restructurată, pot conduce în 2008 la o rată de 3%, susţine domnia sa.

Totuşi, în primele şase luni ale anului curent, inflaţia se ridică la 9,7% (cumulat), fără să ţinem cont de perioada anotimpului rece, cînd costurile sînt mult mai crescute decît în prezent.

Prognoza mai arată că, în condiţiile unei îmbunătăţiri a competitivităţii, atît la nivel intern, cît şi la nivel extern, producţia industrială va creşte, în medie, cu mai mult de 5%, în mod special în ramurile prelucrătoare, iar producţia agricolă va spori cu aproximativ 2,7%.

În plus, cota unică de impozitare va conduce la creşterea nivelului investiţiilor şi a consumului populaţiei, în 2005. Doam-na Iordache consideră: "Consumul trebuie să fie unul sănătos, bazat pe produse interne, care să stimuleze dezvoltarea ramurilor industriilor cerute pe piaţa românească". Domnia sa afirmă că ne aflăm într-un moment în care trebuie restructurată economia, respectiv redirecţionarea către ramurile industriale, pentru crearea produselor interne necesare pieţei. De asemenea, cota unică atrage investiţiile, opinează doamna Iordache, însă, luată separat, aceasta nu poate susţine dezvoltarea. Deputatul Graţiela Iordache arată că autorităţile trebuie să creeze stabilitate legislativă şi să urmărească costul locului de muncă. Potrivit estimărilor, acesta din urmă va fi redus cu 3 pînă la 5% anul următor.

În acelaşi timp, în anii viitori sînt aşteptate creşteri mai reduse ale cîştigului salarial real, ceea ce ar putea duce la încetinirea creşterii consumului populaţiei. Doamna Iordache ne-a declarat: "În România, salariile nu au cum să crească rapid, atît timp cît ţara nu se dezvoltă. O creştere a salariilor implică majorarea consumului, care conduce în mod direct la ajustarea deficitului balanţei de plăţi, influenţînd creşterea inflaţiei, or acest lucru nu se doreşte".

Totodată, autorităţile aşteaptă o dezvoltare mai puternică a comerţului exterior comparativ cu creşterea PIB, astfel încît, pentru 2005-2008, sînt estimate ponderi ale deficitului comercial în PIB de 7,7-9%.

Evoluţiile privind deficitul comercial sugerează deficite foarte strînse, în timp ce soldul balanţelor de servicii este uşor excedentar, avînd în vedere transferurile nete, ceea ce presupune o reducere a deficitului de cont curent la 5%.

Varujan Vosganian ne-a declarat: "Viziunea Comisiei Naţionale de Prognoză este excesiv de optimistă. Este important de văzut care este deficitul bugetar". Diferenţa dintre prognoza de 9% şi propunerea Fondului Monetar Internaţional, care presupune un deficit cumulat de 3% din PIB, reprezintă peste 5 miliarde de euro de acoperit.

Pentru ca investiţiile străine să susţină echilibrarea ar trebui ca cea mai mare parte, respectiv 80% din deficitul contului curent, să fie susţinut de acestea, ceea ce induce un ritm de creştere anual al investiţiilor străine de 2,5-3 miliarde de euro.

În opinia preşedintelui Comisiei din Camera Deputaţilor, pentru o economie modernă este nevoie în primul rînd de dezvoltarea serviciilor. Pentru ca investitorii străini să fie atraşi este necesară reducerea costului utilităţilor, opinează Graţiela Iordache.

La nivelul producţiei industriale, ramura prelucrătoare va avea un rol principal, cu un ritm mediu anual de 5,8%. În ceea ce priveşte producţia agricolă, se aşteaptă o creştere de 2,5% în 2005, respectiv 3% pînă în 2008, faţă de anul precedent.

Preşedintele Comisiei din Senat ne-a declarat: "Creşterea PIB, corelată cu reducerea inflaţiei nu sînt suficiente pentru dezvoltarea unei economii sănătoase. Pentru ca acestea să se realizeze, este necesar ca mecanismul de funcţionare al economiei să fie cel dorit". În acest sens, trebuie să fie urmărite sistemele de alocare a banilor, consolidarea pieţelor financiare şi prognoze pe această temă. De asemenea, trebuie avută în vedere consolidarea sistemului bancar, monitorizarea evoluţiei creditului guvernamental, neguvernamental şi a celui de consum, evoluţia diferitelor forme de asigurare, punîndu-se accent în special pe asigurările de viaţă.

Senatorul Varujan Vosganian susţine ideea includerii în astfel de prognoze elaborate de Comisia Naţională de Prognoză şi a celor referitoare la pieţele financiare. Pînă în prezent, în strategiile oficiale nu au fost incluse astfel de evoluţii şi nici cele referitoare la reformele pieţei financiare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb