Şedinţa comisiei din cadrul Camerei Deputaţilor care anchetează modul în care ministrul Tinteretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a administrat banii pentru organizarea "Zilei Tineretului" pe 2 mai a debutat cu declaraţii dure, a continuat cu contraziceri legate de regulament şi luări de cuvânt şi s-a încheiat cu acuzaţii referitoare la cercetări penale în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Deputatul PD-L, Cristian Boureanu, înlocuitor al unui coleg de partid în cadrul Comisiei, şi-a început pledoaria acuzând preşedintele comisiei de anchetă, Alina Gorghiu, că ancheta desfăşurată de deputaţi este ilegală, întrucât, în paralel, DNA a demarat o altă anchetă.
"Dorim să lucrăm într-o comisie legală, indiferent de concluzia noastră se va ajunge tot la DNA, iar în privinţa instituţiilor care au dreptul legal de a desfăşura anchete, consider că sunt mai adecvate comisia juridică şi DNA", a declarat Cristian Boureanu.
La cerinţa preşedintelui comisiei de a face o contestaţie pentru a-şi îndeplini scopul , anume a demonstra ilegalitatea acestei comisii, deputatul PD-L s-a înfuriat şi a numit-o "domnişorică" pe Alina Gorghiu.
După un val de exclamaţii contradictorii, viceliderul PSD+PC, Aura Vasile, a luat apărarea preşedintelui comisiei, susţinând că deja s-a ajuns la "declaraţii talibane" care nu fac altceva decât să conducă la discuţii care ar trebui să se poarte în afara Parlamentului şi nu în interiorul său.
Contestarea activităţii acestei comisii, inclusiv a activităţii desfăşurate de deputatul Alina Gorghiu în calitate de preşedinte, nu s-a încheiat aici, iar deputatul PD-L Gelu Vişan a acuzat preşedintele că foloseşte ajutorul presei pentru a îndrepta această anchetă împotriva doamnei ministru Ridzi.
• Rizea: "Ministerul nu avea dreptul să organizeze activităţi de promovare în domeniul sportului "
Singura intervenţie importantă în cadrul şedinţei comisiei de anchetă, cea a deputatului PSD+PC, Cristian Rizea, a adus în discuţie Hotărârea de Guvern 478/22 aprilie 2009, referitoare la organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS).
Potrivit acestei hotărâri, ministerul nu avea dreptul să desfăşoare manifestări de promovare a activităţilor de sport şi a programelor de tineret, deoarece acestea au intrat în prerogativele ministerului după "Zilele Tineretului", mai precis pe 7 mai, când hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial.
"Activitatea acestei comisii de anchetă nu mai poate continua din moment ce hotărârea arată că toate activităţile din 2 mai au fost ilegale, şi s-au atribuit contracte pentru o activitate retroactivă", a declarat deputatul Gelu Rizea.
Deputatul a mai declarat că valoarea totală finală a contractului încheiat de minister cu firma câştigătoare, S.C Artisan Consulting S.R.L, pentru organizarea manifestării de pe 2 mai este de 958.850 RON.
• Boberly Karoly: "Bugetul ANT nu era nici pe departe la fel ca cel aprobat acum pentru minister"
Audiat în cadrul comisiei de anchetă, fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Tineret (ANT), a declarat că investiţia MTS în organizarea evenimentelor din 2 mai nu este exagerată, ţinând cont că ANT a avut un buget mai mic decât cel al unui minister.
Domnia sa a declarat că, în ultimii doi ani de activitate, ANT a decis cumpărarea scenei pe care s-a desfăşurat evenimentul "Zilele Tineretului" în rate, iar printr-un plan de management, într-un an şi jumătate investiţia avea să fie amortizată.
Fostul preşedinte ANT a declarat: "Rata către BCR Leasing pentru achiziţionarea scenei este de 2000 de euro pe lună, timp de trei ani, iar în acest an continuă efectuarea plăţilor. Valoarea scenei este de 115.000 de euro şi include instalaţie de sonorizare şi iluminare, de aceea consider că este o investiţie bună pe termen lung ".
Întrebat de membrii comisiei care ar fi diferenţa dintre o autoritate şi un minister, domnia sa a precizat că, spre deosebire de un preşedinte, "ministrul răspunde de fiecare cent din bugetul pe care îl are".
Potrivit domniei sale, faptul că lipsea autorizaţia pentru deţinerea scenei nu a fost un lucru care să intre în atribuţiile sale, ci în atribuţiile directorului Casei de Cultură Bucureşti.
Prin urmare, domnia sa nu a avut nicio responsabilitate legată de verificarea legalităţii deţinerii acelei scene.
• Fostul director de investiţii MTS nu ştie ce atribuţii a avut, actualul le citeşte de pe fişa postului
Dan Toia, director al Direcţiei de investiţii şi achiziţii publice din cadrul MTS, nu a putut spune, la cerinţa membrilor comisiei, care au fost atribuţiile postului său în perioada 16 martie-5 mai 2009.
Directorul a declarat că fără fişa postului în faţă nu vrea să-şi atribuie îndatoriri suplimentare.
Referitor la zvonurile conform cărora fostul director Dan Toia şi-a încheiat activitatea din cadrul ministerului pentru că s-au descoperit nereguli în atribuirea contractului pentru evenimentele din 2 mai unei societăţi înfiinţate cu câteva luni în urmă, domnia sa a infirmat acest lucru.
"Nu am demisionat din cadrul ministerului la aflarea veştilor legate de "Zilele Tineretului", cum s-a vehiculat în presă, a fost un acord al părţilor", a declarat Dan Toia.
În privinţa licitaţiei pentru atribuirea contractului de colaborare pentru organizarea evenimentelor din 2 mai, fostul director declară că erau eligibile numai dosarele a trei firme.
De altfel, legalitatea procedurilor de atribuire există într-un raport de control al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), pe care Dan Toia îl avea asupra sa dar nu a dorit să-l ofere comisiei.
Actualul director al Direcţiei de investiţii şi achiziţii publice din cadrul MTS, domnul Marius Mărcuţă, mult mai precaut, a răspuns cerinţelor comisiei prin citirea atribuţiilor ce îi revin din fişa postului.
Domnia sa a declarat că a început mandatul pe 12 mai, nu a avut implicare în semnarea contractelor, ci a fost un simplu observator în derularea procedurii de atribuire.
Marius Mărcuţă a insistat că MTS a achiziţionat un pachet de servicii, nici pe departe nu este vorba de investiţii pentru închirierea unei scene.
Întrebat dacă ofertele firmelor participante la licitaţie au fost "nesincere", actualul director a declarat că nu era la curent cu aceste nereguli, ci le-a aflat prin intermediul presei.
Şedinţa comisiei de anchetă s-a terminat la fel de furtunos cum a început, cu acuze reciproce între membrii comisiei, în privinţa anchetelor derulate de DNA asupra lor.
Deputatul Gelu Vişan i-a cerut deputatului Cristian Rizea să nu se mai implice în discuţii pentru că nu este tocmai un exemplu de moralitate, din moment ce are un dosar la DNA pentru deturnare de fonduri tocmai în cadrul instituţiei audiate, MTS.
La rândul său, Cristian Rizea a declarat că nu este un exemplu singular, din vreme ce şi deputatul Cristian Boureanu are un dosar ţinut la sertar de către DNA de patru ani.