COMITETUL BASEL VINE CU NOI PROPUNERI DE AMENDARE A ACORDULUI BASEL III  Deficitul de capital nu poate fi acoperit de "hainele noi ale bancherilor"

Rolul băncilor în declanşarea crizei financiare globale a determinat autorităţile să caute cu febrilitate noi mijloace de limitare a riscurilor asumate de către instituţiile financiare. Dar sunt acestea suficiente, în condiţiile în care noile reglementări continuă să accepte definiţii "diluate" ale capitalului bancar şi o pondere redusă a acestuia raportată la activele bilanţiere?

Comitetul Basel pentru Supravegherea Bancară, constituit în cadrul BIS (n.a. Bank for International Settlements), a publicat recent un nou document consultativ privind evaluarea şi administrarea riscurilor din portofoliile de tranzacţionare ale băncilor.

Activele unei instituţii financiare sunt împărţite în două mari categorii: trading book (n.a. portofoliul de tranzacţionare, care include instrumentele tranzacţionate activ, fiind necesară evaluarea permanentă la preţurile pieţei) şi banking book (instrumente deţinute, de obicei, până la maturitate şi evaluate diferit).

Reglementările incluse în acordul de capital Basel II s-au aplicat, de asemenea, pe baza acestei segmentări a portofoliilor bancare, dar rezultatele au lăsat mult de dorit, după cum o arată efectele crizei financiare globale.

Unul dintre motive l-a reprezentat gradul ridicat de discreţie acordat băncilor comerciale pentru măsurarea riscurilor, în special celor aferente portofoliului de tranzacţionare.

Modele complicate, la prima vedere, au fost trimise pentru aprobare băncilor centrale, iar apoi au fost utilizate, în principal, pentru justificarea unor cerinţe cât mai reduse de capital. De ce în principal? Pentru că altfel statele, mai ales cele europene, nu ar fi fost nevoite să-şi crească accelerat datoria publică pentru salvarea băncilor. S-a văzut, astfel, că evaluarea riscurilor s-a aflat, cel mult, pe locul secund între priorităţile băncilor.

Nenumăratele "portiţe" din reglementările anterioare au determinat banca băncilor centrale să treacă, deşi tardiv, la elaborarea unui nou cadru de adecvare a capitalului. Acesta are ca scop limitarea discreţiei băncilor în calcularea riscului din portofoliile de tranzacţionare, precum şi stabilirea unor graniţe mai dure între trading book şi banking book, astfel încât băncile să nu mai poată transfera activele între cele două segmente doar pentru reducerea cerinţelor de capital.

"Comitetul consideră că definiţia graniţei dintre cele două portofolii a fost o sursă a slăbiciunii pentru regimul curent (n.a. de reglementare)", se arată în documentul consultativ publicat pe site-ul BIS ("Fundamental review of the trading book: A revised market risk framework", octombrie 2013).

O altă măsură prezentată este înlocuirea valorii la risc (VaR) ca metodă pentru calcularea pierderilor potenţiale cu "deficitul aşteptat", un indicator mai bun pentru evaluarea pierderilor extreme, care este mai puţin expus manipulărilor, conform datelor din literatura de specialitate.

Pe lângă înăsprirea condiţiilor de aprobare a modelelor interne, Comitetul Basel propune şi stabilirea unui prag minim de adecvare a capitalului, estimat pe baza unor modele standardizate, chiar dacă băncile vor utiliza modelele interne.

Până la 31 ianuarie 2014, data la care expiră perioada de consultare, BIS va primi, probabil, multe critici în ceea ce priveşte un element semnificativ din procesul de evaluare a riscurilor din trading book: compensarea prealabilă a poziţiilor scurte şi lungi, înainte de introducerea lor în modelele de risc. Aceasta nu mai este permisă, fiind obligatorie calcularea separată a riscurilor aferente (n.a. cel puţin teoretic, o astfel de măsură ar trebui să elimine cazurile în care o expunere netă nesemnificativă poate oferi un sentiment de falsă siguranţă, cum a fost, de multe ori, cazul de la declanşarea crizei).

Un concept fundamental pentru diversificarea portofoliilor de active financiare, inclusiv pentru limitarea riscurilor la care sunt acestea expuse, este corelaţia. În condiţiile în care două active din portofoliu sunt corelate negativ, creşterea randamentului pozitiv pentru unul dintre acestea este însoţită de scăderea valorii celuilalt.

Un exemplu clasic îl reprezintă corelaţia negativă dintre obligaţiuni, în special cele guvernamentale, şi acţiunile companiilor listate la bursă. De ce clasic? Pentru că ultimele tendinţe arată o corelaţie pozitivă între acţiuni şi obligaţiunile guvernamentale pe pieţele din SUA.

Un articol recent de la Bloomberg arată că "măsurile Fed-ului distorsionează corelaţia dintre acţiuni şi obligaţiunile emise de guvernul federal", cele două clase de active financiare evoluând în aceeaşi direcţie. Deoarece "obligaţiunile guvernamentale se comportă similar acţiunilor", acestea reprezintă "un risc ascuns pentru investitorii care se bazează pe extinderea programului de relaxare cantitativă până în 2014".

După cum scria recent revista Risk, "băncile au fost uşurate când au aflat că noile propuneri ale Comitetului Basel renunţă la stabilirea corelaţiilor dintre activele financiare de către autorităţile de reglementare".

Este de bine sau de rău? Răspunsul nu este tranşant, depinzând de capacitatea de evaluare a unui parametru extrem de instabil chiar şi în vremurile bune, dar un lucru este cert: stabilirea deficitară a corelaţiilor de către autorităţi va fi înlocuită de un cadru care deschide noi portiţe de "ajustare" a acestora pentru "înfrumuseţarea" cerinţelor de capital.

Dar este suficientă extinderea acordului Basel III cu ajutorul noilor măsuri care vizează portofoliile de tranzacţionare, în condiţiile în care ponderile de risc continuă să joace un rol fundamental în determinarea nivelului capitalului?

Răspunsul este negativ, iar o justificare bine fundamentată este oferită de Anat Admati şi Martin Hellwig în cartea lor "Hainele noi ale bancherilor", apărută la Princeton University Press la începutul anului curent.

"Cartea explică în limbaj obişnuit de ce reformele bancare sunt incomplete, contrar cu ceea ce ne spun politicienii şi chiar unele autorităţi de reglementare", a declarat Paul Volcker, fost preşedinte al Federal Reserve.

În prefaţă, autorii îşi exprimă speranţa că "dacă mai mulţi oameni vor înţelege problemele, politicienii şi autorităţile de reglementare vor fi mai responsabili în faţa publicului", deoarece "dezbaterile privind reglementările bancare au fost dominate de afirmaţii eronate şi înşelătoare".

După lansarea cărţii, în care se propune majorarea substanţială a capitalului bancar până la 15% - 25% din activele totale, profesorii Admati şi Hellwig au fost nevoiţi să răspundă punctual unor critici furibunde apărute în presă (n.a. autorii le-au demontat sistematic pe site-ul cărţii, bankersnewclothes.com).

"Nu vom avea niciodată un sistem financiar global sigur şi sănătos, dacă băncile nu vor fi obligate să se bazeze mai mult pe banii proprietarilor şi acţionarilor pentru finanţarea creditelor şi investiţiilor", a scris Anat Admati şi într-un editorial din New York Times.

Într-o listă care include 23 de "afirmaţii eronate şi înşelătoare", Admati şi Hellwig o plasează pe primul loc pe cea care echivalează capitalul bancar cu bani puşi de-o parte pentru zile negre, majorarea acestuia determinând o reducere a creditării, cu efecte negative pentru economie.

Răspunsul autorilor? "Capitalul bancar este o sursă de finanţare care poate fi utilizată pentru investiţii şi acordarea creditelor", iar în cazul companiilor nefinanciare sănătoase sunt rare cazurile unui capital mai mic de 25% din valoarea totală a bilanţului.

În ceea ce priveşte reducerea creditării ca urmare a creşterii capitalului, "crizele creditării apar ca urmare a supraîn­datorării şi nu a unui nivel prea ridicat al capitalului". Dimpotrivă, "mai mult capital permite băncilor să-şi crească portofoliul de credite, chiar în condiţiile încetinirii economice", au mai precizat Admati şi Hellwig.

Care este opinia lor despre Basel III? Extrem de negativă. Afirmaţia potrivit căreia "Basel III este bazat pe o analiză ştiinţifică riguroasă a costurilor şi beneficiilor diferitelor nivele ale cerinţelor de capital" este inclusă în categoria celor "eronate şi înşelătoare", deoarece "modelele sunt eronate, iar rezultatele lor cantitative sunt lipsite de semnificaţie".

Prin noile măsuri propuse, Comitetul Basel încearcă, la fel cum au încercat şi băncile centrale de la declanşarea crizei, să găsească o "ţesătură" suficient de puternică pentru acoperirea goliciunii băncilor. După eşecul Basel II, ne pot asigura băncile centrale şi autorităţile de supraveghere că aceasta va fi de ajuns?

Bineînţeles că nu, iar cetăţenii vor fi nevoiţi să suporte costurile bail-in-urilor şi bail-out-urilor din crizele viitoare, pentru că "hainele noi ale bancherilor" nu pot acoperi deficienţele elementului fundamental al oricărui bilanţ: capitalul.