Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială - la prima reuniune

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 13 aprilie 2017

Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială - la prima reuniune

Mugur Isărescu, Florin Georgescu, Liviu Voinea şi Mişu Negriţoiu - în Consiliul General al CNSM

Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) s-a reunit pentru prima dată, marţi, 11 aprilie, în cadrul acestei prime şedinţe fiind stabilite priorităţile de natură organizatorică pentru perioada următoare, potrivit anunţului publicat de Banca Naţională a României (BNR). Printre acestea se numără elaborarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al CNSM, elaborarea cadrului de reglementare în aplicarea legii şi crearea website-ului CNSM.

Operaţionalizarea CNSM a fost asigurată prin stabilirea componenţei Consiliului General, după cum urmează:

- Mugur Isărescu, Guvernator al Băncii Naţionale a României - Preşedintele CNSM;

- Florin Georgescu, Prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României;

- Liviu Voinea, Viceguvernator al Băncii Naţionale a României, coordonator al activităţii de stabilitate financiară;

- Mişu Negriţoiu, Preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară

Cornel Coca Constantinescu, Prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară;

- Ion Giurescu, Vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Sectorul Sistemului de Pensii Private;

- Viorel Ştefan, Ministru, Ministerul Finanţelor Publice;

- Attila György, Secretar de stat responsabil cu coordonarea promovării cadrului legal aferent pieţelor financiare, Ministerul Finanţelor Publice;

- Enache Jiru, Secretar de stat responsabil cu coordonarea managementului trezoreriei şi datoriei publice, Ministerul Finanţelor Publice.

Petre Tulin, Directorul general al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare participă la şedinţele Consiliului general, fără drept de vot.

CNSM a fost înfiinţat în baza Legii nr.12/2017 privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional, ca structură de cooperare interinstituţională, fără personalitate juridică. Misiunea CNSM este asigurarea coordonării în domeniul supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţional, prin stabilirea politicii macroprudenţiale şi a instrumentelor adecvate pentru punerea în aplicare a acesteia.

Conform sursei citate, următoarea întrunire a CNSM va avea loc în luna iunie 2017.

Legea de înfiinţare a Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială a fost promulgată, în urmă cu mai puţin de o lună, de preşedintele Klaus Iohannis, după ce, iniţial, şeful statului a retrimis proiectul de lege în Parlament. Parlamentarii au modificat textul legii, adaptându-l la cerinţele din solicitarea de reexaminare transmisă, în aprilie anul trecut, de preşedintele ţării.

Astfel, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) nu va beneficia de imunitate penală şi civilă în calitatea sa de preşedinte al Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, potrivit formei actuale a legii de înfiinţare a noii entităţi.

În aprilie anul trecut, preşedintele Iohannis a evidenţiat, printre altele, că această lege instituie un nou tip de imunitate pentru o categorie de demnitari şi funcţionari publici, ce excede cadrului constituţional, fapt care, în opinia şefului statului, impune o clarificare legislativă "în sensul punerii de acord a recomandărilor europene în materie implementate cu reglementările interne".

Mai exact, art. 11 (2) din textul iniţial al legii sublinia: "Persoanele care au deţinut sau deţin calitatea de membru al Consiliului general şi, respectiv, al unei comisii tehnice, precum şi persoanele care au lucrat sau lucrează în cadrul secretariatului Comitetului, nu răspund civil sau penal pentru îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor legate de activitatea Comitetului, dacă aceştia au acţionat cu bună credinţă". Acest articol a fost eliminat din legea promulgată de preşedintele Iohannis.

Un alt aspect sesizat de preşedintele Iohannis şi eliminat din lege priveşte recomandările făcute de Comitet. Iniţial, legea presupunea că acestea sunt obligatorii pentru Guvern, fiind utilizată sintagma "trebuie". Acum, recomandările emise de noua entitate vor fi consultative, legea menţionând că instituţiile vizate "pot" aplica aceste recomandări.

Legea Comitetului Macroprudenţial a trecut "ca gâsca prin apă prin Parlament - practic, neobservată", este de părere avocatul Gheorghe Piperea, care, în ocazia promulgării legii, ne-a transmis: "Iohannis a promulgat-o rapid, fără să mai aştepte a zecea zi, cum a făcut în cazuri în care erau legi aşteptate de populaţia debitoare. Plus că există în continuare şi Consiliul Fiscal, care are şi el atribuţii de macro-stabilitate. Aşadar, domnul Grindeanu nu mai are doar un singur copilot, ci patru: preşedintele PSD, Guvernatorul BNR care se dedublează în şef al Comitetului macro-galactic, şeful Consiliului Fiscal şi, foarte probabil, şeful informal al bancherilor care împrumută statul, domnul Steven van Groningen. A, şi era să uit de FMI, CE, World Bank şi MCV".

Conform noului text de lege, Comitetul pentru Supravegherea Macroprudenţială are următoarele atribuţii:

- identificarea, colectarea şi analiza informaţiilor necesare în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental;

- identificarea, monitorizarea şi evaluarea riscurilor sistemice;

- identificarea instituţiilor şi structurilor sistemului financiar care sunt relevante din punct de vedere sistemic;

- elaborarea strategiei privind politica macroprudenţială în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental;

- emiterea de recomandări şi avertizări în vederea prevenirii sau diminuării riscurilor sistemice la adresa stabilităţii sistemului financiar naţional;

- emiterea de recomandări şi, după caz, avertizări pentru asigurarea implementării recomandărilor Comitetului european pentru risc sistemic sau, după caz, emiterea de recomandări şi avertizări necesare ca urmare a avertismentelor Comitetului european pentru risc sistemic, emise în baza atribuţiilor conferite acestuia prin Regulamentul (UE) nr. 1092/2010;

- monitorizarea implementării recomandărilor emise de Comitet şi a măsurilor adoptate la nivel naţional, ca urmare a recomandărilor şi avertizărilor emise de Comitet;

- stabilirea, reevaluarea periodică şi urmărirea obiectivelor intermediare ale politicii macroprudenţiale;

- stabilirea, la nivel naţional, a instrumentelor macroprudenţiale şi reevaluarea periodică a acestora, precum şi recunoaşterea instrumentelor macroprudenţiale stabilite de autorităţile din alte state membre;

- emiterea de opinii consultative în domeniul său de competenţă, potrivit prevederilor legale în vigoare;

- emiterea de recomandări pentru asigurarea punerii în aplicare la nivel naţional a regulamentelor, deciziilor, recomandărilor, orientărilor, ghidurilor emise în domeniul supravegherii macroprudenţiale, adoptate la nivelul Uniunii Europene.

Comitetul informează Comitetul european pentru risc sistemic asupra acţiunilor întreprinse în vederea prevenirii şi diminuării riscurilor sistemice la nivel naţional, cu respectarea, după caz, a termenelor prevăzute în recomandările acestuia ori în alte acte relevante emise la nivelul Uniunii Europene.

Legea mai prevede, printre altele, că noul Comitet adoptă şi urmăreşte implementarea strategiei privind politica macroprudenţială, fără a aduce atingere independenţei Băncii Naţionale a României. Preşedintele Comitetului prezintă Parlamentului, până la data de 30 iunie a anului următor, raportul anual.

Destinatarii recomandărilor Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială sunt fie BNR şi ASF, în calitate de autorităţi de supraveghere financiară sectorială, fie Guvernul României.

Fostul ministru al Finanţelor Publice Eugen Teodorovici a explicat, în 2015, că acest comitet este constituit în urma unei recomandări a Comitetului European privind sistemul financiar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb