Compania Naţională de Investiţii a schimbat arhitectura noului stadion Steaua

M.I.
Miscellanea / 18 februarie 2019

Compania Naţională de Investiţii a schimbat arhitectura noului stadion Steaua

Compania Naţională de Investiţii a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Guvernului, planurile stadioanelor care urmează a fi construite în vederea găzduirii de către România a unor meciuri de la EURO 2020, iar planul arhitectural al arenei Steaua apare schimbat.

"Suprafaţa construită a crescut cu 12.000 mp ajungând la 82.000 mp, iar forma de stea a fost păstrată la nivelul platformelor de acces astfel încât rezultă o percepţie vizuală mult mai bună din partea publicului precum şi îmbunătăţirea accesului spectatorilor", se arată în planul CNI, prezentat de directorul general Manuela Pătrăşcoiu, informează News.ro.

Capacitatea arenei va fi de 31.254 spectatori iar valoarea lucrărilor este de aproximativ 64,5 milioane euro cu TVA, taxe şi cote incluse.

Complexul sportiv va avea o suprafaţa de joc cu o lungime de 105 m şi o lăţime de 68 m, cu gazon natural ranforsat sintetic spaţii de cazare pentru sportivi (24 de camere cu un total de 48 de locuri de cazare), restaurant, muzeu al Clubului Sportiv al Armatei Steaua, spaţii VIP, sală de forţă şi de recuperare şi magazine.

Stadionul Arcul de Triumf va fi reconstruit şi va avea o capacitate de 8.207 de locuri iar valoarea lucrărilor este de aproximativ 24 milioane euro cu TVA, taxe şi cote incluse.

Conform planului CNI, stadionul Arcul de Triumf urmează a fi reabilitat, modernizat şi transformat într-un Centru sportiv de excelenţă şi va găzdui competiţii de fotbal şi de rugby.

Capacitatea stadionului Giuleşti Valentin Stănescu va fi de de 14.000 de locuri iar valoarea lucrărilor este de aproximativ 29 milioane euro cu TVA. Noua arenă este prevăzută cu o pistă de atletism pentru antrenament sub tribune, o sala de sport dotată aflată sub peluza nord şi spaţii de cazare pentru sportivi (28 de locuri).

În ceea ce priveşte stadionul Dinamo, s-a dorit iniţial reabilitarea stadionului existent, însă din cauza problemelor juridice ale amplasamentului acesta nu poate fi preluat în cadrul programelor derulate de CNI, iar Clubul Sportiv Dinamo a depus la CNI documentaţia vizând un nou amplasament destinat construcţiei unui stadion nou. În acest moment au fost contractate lucrările de realizare a studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate, însă este necesară suplimentarea suprafeţei de teren pentru a fi respectate prevederile UEFA dar şi cele ale ISU privind evacuarea spectatorilor. De asemenea, proiectul are nevoie de avizarea unui nou PUZ de către Primăria Sectorului 2, această sarcină, revinind CS Dinamo.

Consilierul onorific al premierului, Gheorghe Popescu, a prezentat stadiul proiectului în ceea ce priveşte cele 20 de obiective oferite de Guvern drept garanţii UEFA şi a afirmat că forul european nu este interesat nici de construcţia celor 3 stadioane nici de calea ferată care urmează să lege Gara de Nord de Aeroportul Otopeni. "Euro 2020 nu înseamnă doar cele două obiective, stadioane şi calea ferată, ci mult mai multe. Ultimele preocupări ale celor de la UEFA în discuţiile pe care eu le-am avut cu ei erau legată de cele trei stadioane. Bineînţeles că dorim ca aceste trei stadioane să fie gata şi vor fi gata până la Euro 2020 chiar dacă nu vor fi gata în totalitate ci în proporţie de 90 la sută, de pus trei prosoape, trei ghivece, asta nu înseamnă că nu vor fi folosite la Campionatul European. Trebuie înţeles că acest obiective importante nu le facem pentru Euro 2020 deşi dorim să le folosim la Euro 2020 şi vor fi operative pentru acest turneu final. Asta înseamnă că echipele care vor veni la Bucureşti se vor putea antrena pe cele trei stadioane. Noi suntem foarte încrezători că vom duce aceste obiective la îndeplinire. Dar nu facem aceste obiective doar pentru cele trei săptămâni cât va dura Euro 2020. Trebuie să fim suficient de înţelepţi şi de deştepţi ca în urma acestui eveniment sportiv să ne rămână cât mai multe lucruri, să ne rămână infrastructură astfel încât ca Bucureştiul să ajungă la un nivel de infrastructură sportivă care să îi permită să organizeze şi alte evenimente. Mă refer la cele trei stadioane, plus Dinamo care cred că se va construi, şi dacă adăugăm alte două din proximitate Giurgiu şi Ploieşti atunci Bucureştiul va deţine o infrastructură sportivă de 6 stadioane care va permite să organizeze competiţii internaţionale. Este important să le avem gata la Euro 2020 dar nu trebuie să ne uităm doar la această competiţie. Cele trei stadioane vor fi gata pentru antrenamentele de la Euro 2020", a declarat Gheorghe Popescu.

El a precizat că există însă şi variante de rezervă în cazul în care construcţia celor trei stadioane nu va fi terminată până la începrea Euro 2020: "Sunt variante de rezervă dar atâta timp cât nu există pericolul să nu le terminăm la timp nu le facem publice".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb