Conducerea ARR - suspectată de imoralitate

George Marinescu
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 19 martie 2021

Mihai Alecu, directorul general al Autorităţii Rutiere Române

Mihai Alecu, directorul general al Autorităţii Rutiere Române


Directorul general al Autorităţii Rutiere Române, Mihai Alecu, a dispus transmiterea cu titlu gratuit a unui automobil al instituţiei pe care o conduce către primăria condusă de tatăl său. Informaţia ne-a fost oferită de surse din cadrul ARR, nemulţumite de starea de lucruri existentă în instituţie şi de afacerile derulate sub umbrela funcţiilor deţinute de unii dintre angajaţi. Conform acestora, deşi există mai multe rapoarte de control care arată gravitatea penală a unor fapte săvârşite de către persoanele cu funcţii de conducere din cadrul ARR, până acum niciun procuror nu a demarat o cercetare penală cu privire la starea de fapt din instituţie. Cel mai recent este raportul din 8 septembrie 2020, în care inspectorii Direcţiei Corp Control şi Anticorupţie din cadrul Ministerului Transportului semnalau că ARR a fost devalizată de 4,37 milioane euro.

Sursele citate ne-au informat că Mihai Alecu, directorul general al ARR, a dispus anul trecut transmiterea către alte instituţii publice a nouă autoturisme cu maximum 7 ani vechime şi cu aproape 130.000 de kilometri parcurşi de către fiecare vehicul.

Conform HG 841/1995, transmiterea, fără plată, de la o instituţie publică la o altă instituţie publică a unor bunuri, altele decât clădiri, aflate în stare de funcţionare, se realizează cu respectarea condiţiilor şi a procedurilor prevăzute în anexa nr.1. La anexa respectivă se stipulează că pot fi transmise, fără plată, orice fel de bunuri aflate în stare de funcţionare, indiferent de durata de folosinţă, dacă acestea nu mai sunt necesare instituţiei publice care le are în administrare, dar care pot fi folosite în continuare de altă instituţie publică sau dacă, potrivit reglementarilor în vigoare, instituţia nu mai are dreptul să utilizeze bunul respectiv. În cazul în care, după 30 de zile, bunurile disponibilizate nu au fost solicitate de alte instituţii publice, în vederea transmiterii fără plată, se va utiliza procedura prevăzută în Regulamentul privind valorificarea bunurilor scoase din funcţiune aparţinând instituţiilor publice, adică prin licitaţie publică deschisă cu strigare.

În privinţa celor nouă autoturisme, anunţul transmiterii fără plată a fost publicat pe site-ul ARR în 21 decembrie 2020, dată la care au fost primite şi nouă cereri de încredinţare. Cu toate că, potrivit documentului publicat în 21 decembrie, termenul până la care puteau fi depuse solicitările din partea instituţiilor publice era 23 decembrie 2020, în data limită, ARR a întocmit deja procesele-verbale de predare a maşinilor respective, distribuindu-le în teritoriu astfel: una la Primăria Odobeşti - judeţul Dâmboviţa, una la Primăria Produleşti - judeţul Dâmboviţa, trei la primării din judeţul Sălaj, una la Ambulanţa Sălaj, una la Primăria Coroieni - judeţul Maramureş, una în judeţul Vâlcea la Primăria Bărbăteşti, iar ultima la Primăria Oinacu - judeţul Giurgiu.

Transmitere legală, dar imorală

Mergând pe firul atribuirilor, am aflat că la Odobeşti este primar Alecu Niculae, nimeni altul decât tatăl directorului general al Autorităţii Rutiere Române, Alecu Mihai. Adică fiul a dat, tatăl a luat, fiul să fie binecuvântat. Că a fost gratis. Legal, conform procedurii stabilită prin HG 841/1995. Dar imoral, prin prisma rudeniei directe între conducătorii celor două instituţii. Sursele citate susţin că în speţă ar fi incident şi un conflict de interese, dar acest lucru ar trebui demonstrat de Agenţia Naţională pentru Integritate.

Informaţiile referitoare la faptul că autoturismul de la ARR a ajuns în localitatea respectivă şi că Alecu Nicolae este tatăl lui Alecu Mihai ne-au fost confirmate telefonic de viceprimarul localităţii Odobeşti. În privinţa tatălui directorului general al ARR, mai arătăm că, dacă până în 2020, Alecu Nicolae a avut mai multe mandate de primar din partea PSD, anul trecut el s-a mutat cu arme şi bagaje la PNL. Dar se pare că şi-a luat şi năravul, după modul în care a obţinut pentru Primărie autoturismul respectiv exact din partea instituţiei publice condusă de fiul său.

Mai mult, autoturismul trimis în comuna Produleşti este tot în fieful familiei Alecu, atât timp cât sursele noastre susţin că primarul George Georgescu este prieten cu tatăl şefului ARR. În privinţa maşinii ajunsă la Primăria Bărbăteşti, judeţul Vâlcea, arătăm că în localitatea respectivă, conform surselor citate are domiciliul Valeriu Răducă, consilierul directorului general al ARR.

După cum se poate observa din exemplele de mai sus, ARR a ajuns o vacă de muls pentru cei care o conduc, indiferent de partidul care i-a susţinut pentru ocuparea funcţiilor respective.

În prealabil realizării acestei tranzacţii cu titlu gratuit, în 3 decembrie 2020 ARR a avut o licitaţie deschisă accelerată privind achiziţionarea a nouă Dustere noi de la compania Renault, pentru care a achitat 677.586 lei, cu tot cu TVA.

Sursele citate mai afirmă că, în 21 decembrie 2020, ARR a achiziţionat tablete pentru examinări, pentru care a achitat 874.650 lei depăşind bugetul alocat pentru anul trecut, iar bunurile respective ar fi încă depozitate la instituţia publică.

"Şi dacă ar fi numai asta. Alecu Mihai a dispus mutarea sediului ARR Bucureşti Ilfov din centrul Capitalei, dintr-un imobil în care plătea o chirie de 4000 euro pe lună, la Casa Presei, într-o locaţie unde plăteşte 12.000 euro chirie pe lună. Pentru cheltuielile cu mutarea mobilierului, arhivei şi bunurilor mobile ale ARR Bucureşti -Ilfov, instituţia mamă a mai scos din buget încă 46.000 lei conform facturii întocmită de compania Blexy Move SRL (n.red. - vezi copie după factură). Dacă ştiam, mă duceam eu cu camionul, pe bani mai puţini, şi cu doi băieţi îi ajutam să îşi mute calabalâcul", ne-a spus una dintre sursele noastre.

Cert este că ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, în afara problemelor cu care a ieşit până acum în presă, mai are şi altele care aşteaptă să fie urgent rezolvate. Una este cuibul de viespi de la ARR ce trebuie scuturat zdravăn, mai ales în urma raportului de anul trecut al Direcţiei Corp Control şi Anticorupţie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ministrul Drula se pare ca nu este interesat de cuiburile de viespi care exista in institutiile din subordine. Directorii acestor institutii impreuna cu acolitii lor fac tot ce vor fara sa le mai pese ca cineva i-ar putea lua la intrebari. Asa ca...da-i inainte!!!

    ARR e degeaba.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb