CONDUCEREA LUI VICTOR CIONGA Profit în scădere cu 45% pentru BVB

Diana Enache
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 mai 2013

Profit în scădere cu 45% pentru BVB
  • document ataşat Structura acţionariatului şi numărul total al drepturilor de vot ale BVB
    apasă aici pentru a descărca.

    Datoriile BVB, cu 22% mai mari faţă de finalul lui 2012 

    BVB: "Creşterea a fost cauzată de datoriile fiscale către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, precum şi de datoriile comerciale aferente proiectelor în derulare"

    Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a realizat un profit net de 1,53 milioane lei în primul trimestru al acestui an, cu 45% mai mic decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat al bursei.

    Profitul operaţional pentru primul trimestru s-a situat la un nivel de 0,66 milioane lei, cu 66% mai redus faţă de intervalul similar din 2012, pe fondul diminuării veniturilor din comisioanele de tranzacţionare.

    Profitul financiar obţinut în perioada ianuarie-martie 2013 a fost de 1,13 milioane lei, de peste şapte ori mai mare decât în ultimul trimestru din 2012, când evoluţia cursului monedei naţionale generase diferenţe nefavorabile de curs valutar, în timp ce veniturile din dobânzi au rămas la aproximativ acelaşi nivel.

    BVB a încheiat primele trei luni ale anului cu o cifră de afaceri de 4,06 milioane lei, în scădere cu 19% faţă de perioada similară a anului trecut, perioada ianuarie-martie 2012 reprezentând pentru piaţa reglementată de acţiuni al treilea cel mai bun trimestru din ultimii 5 ani, perioadă în care a fost derulată şi oferta publică secundară a 15% din capitalul Transelectrica.

    După primele trei luni ale acestui an, cheltuielile operaţionale s-au situat cu 10% peste valoarea din intervalul similar al anului 2012, în principal ca urmare a creşterii cheltuielilor de personal.

    Potrivit comunicatului citat, la 31 martie 2013, activele totale ale BVB erau în valoare de 1 miliard lei, cu 2% peste nivelul de la sfârşitul anului trecut.

    Creşterea activităţii de tranzacţionare în luna martie a generat un avans cu 54% al creanţelor comerciale şi cu 26% al altor creanţe, la sfârşitul primului trimestru, comparativ cu începutul anului, se mai arată în comunicat.

    Datoriile BVB la sfârşitul primului trimestru al anului 2013 erau în valoare de 2,95 milioane lei, cu 22% mai mari faţă de nivelul înregistrat la 31 decembrie 2012, indică documentul. Conform comunicatului: "Creşterea a fost cauzată de datoriile fiscale către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, precum şi de datoriile comerciale aferente proiectelor în derulare".

    BVB a fost condusă din septembrie 2012 şi până în martie 2013 de Victor Cionga, selectat de către head hunterul Radu Furnică după un elaborat proces de recrutare.

    La finalul lunii martie, într-o noapte, Victor Cionga a fost demis de către Consiliul Bursei pe motiv că nu a restructurat suficient de rapid compania. În piaţă, însă, au existat critici la adresa lui Cionga din cauza contractelor încheiate pentru consilierii săi personali, dar şi altor cheltuieli pe care unii le consideră nejustificate.

    Oferta publică iniţială de vânzare a 10% din Nuclearelectrica, programată pentru trimestrul II

    Conform declaraţiilor şi angajamentelor Guvernului faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI), vânzarea a unui pachet de 10% din acţiunile Nuclearelectrica este programată pentru trimestrul al doilea al acestui an.

    Potrivit comunicatului BVB, în cazul în care oferta va avea loc în termenele asumate, aceasta ar putea reconfirma calendarul de listări asumat de Guvern şi ar putea readuce investitorii în piaţă.

    "Efectul pozitiv al acestor oferte publice asupra valorii tranzacţiilor s-ar transpune de asemenea într-o creştere a veniturilor operaţionale şi profitabilităţii BVB, în linie cu nivelurile bugetate", se mai arată în comunicatul citat.

    În acest an, statul român ar trebui să mai aducă pe bursă şi alte acţiuni ale unor companii importante precum Romgaz, Electrica şi Complexul Oltenia.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    20 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9764
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
    Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb