CONFERINTA "VIITORUL PIETEI DE CAPITAL ROMÂNESTI" - A VI-A EDITIE/CRISTIAN AGALOPOL, CITI ROMÂNIA ŞI BULGARIA "E greu să creşti încrederea în BVB, cât timp în board sunt disensiuni privind numirea unui director"

V.R.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 septembrie 2017

"E greu să creşti încrederea în BVB, cât timp în board sunt disensiuni privind numirea unui director"

Una dintre principalele misiuni ale BVB este să crească încrederea investitorilor în piaţă, afirmă Cristian Agalopol, Director Executiv Pieţe de Capital, Citi România şi Bulgaria, menţionând că este foarte greu să îndeplineşti această misiune atât timp cât, la nivelul boardului BVB, există o lipsă de încredere cu privire la decizia de a numi un director general.

Domnia sa a făcut referire la situaţia de incertitudine creată de schimbările din conducerea BVB, în condiţiile în care Ludwik Sobolewski a anunţat piaţa că i-a expirat contractul de mandat, pe 21 august, dar nu şi mandatul de director general.

Cristian Agalopol a declarat: "Este regretabil, ca piaţă, să ajungem la un moment în care să nu ştim ce să anunţăm investitorii. Au fost 3-4 zile în care efectiv am fost bombardaţi de întrebări de la investitorii noştri instituţionali. Nu a fost o situaţie plăcută. Nu am ştiut ce să anunţăm cu privire la schimbările din conducerea executivă a BVB decât după ce ASF a venit cu un comunicat care a clarificat starea de incertitudine. De-abia atunci, noi, ca provideri de servicii, am găsit de cuviinţă să notificăm clienţii noştri cu privire la ceea ce s-a întâmplat în piaţă.

Ştim că una dintre principalele misiuni ale BVB, ca operator de sistem, este să crească încrederea investitorilor în piaţă prin diferite proiecte, prin diferiţi paşi pe care îi face. Este foarte greu să îndeplineşti această misiune atât timp cât la nivelul boardului există o lipsă de încredere cu privire la decizia de a numi un director general, oricare ar fi acesta".

Domnul Agalopol a adăugat: "Contractul de mandat este unul de încredere. Atâta vreme cât acest director general (n.r. Ludwik Sobolewski) nu se bucură de încrederea unei majorităţi confortabile într-un consiliu de administraţie, cred că cea mai bună soluţie este să-i mulţumim pentru ce a făcut în ultimii patru ani pentru BVB şi să ne îndreptăm atenţia către găsirea alternativelor care să susţină în continuare reforma din piaţa de capital, respectiv să o conducă în zona pieţelor emergente".

Domnul Agalopol a adus în atenţie Secţiunea I a Depozitarului Central, amintind că a propus scoaterea acesteia în afara Depozitarului. "Este foarte greu să desfiinţezi această secţiune. Trebuie să facem multe dezbateri, să vedem care ar fi impactul pe SIF-uri, pe piaţă, pe brokeri, pe depozitar", a spus reprezentantul Citi, precizând: "Unul dintre motivele pentru care riscul Depozitarului Central nu este unul scăzut este că această Secţiune I este oarecum unică şi nu face parte din rolul şi responsabilităţile unui depozitar. De aceea, trebuie scoasă de urgenţă în afara depozitarului şi găsită o variantă potrivită".

"Avem nevoie de contraparte regională"

Cristian Agalopol susţine că atât timp cât pe piaţa noastră de capital nu a fost găsită o soluţie viabilă pentru a pune pe picioare o contraparte centrală, ar fi de preferat crearea uneia regionale. "Nu cred că avem know how-ul necesar pentru a face managementul de risc în cadrul unei contrapărţi centrale. Poate că o soluţie ar fi o contraparte centrală regională. Noi, ca piaţă (încă) de frontieră, putem coagula în jurul nostru celelalte pieţe de frontieră pentru a iniţia un astfel de proiect", a declarat domnul Agalopol.

Citi şi-a crescut activul şi numărul de conturi

Cristian Agalopol a afirmat că, în cadrul Citi, activul a crescut, la fel şi numărul de conturi deschise lunar, ceea ce denotă o atractivitate în creştere a pieţei de capital.

"Citi, după achiziţia serviciilor de custodie de la ING, a devenit cel mai mare provider de servicii din zona de custodie, în România şi în regiune. În România, la ora actuală, valoarea activului nostru depăşeşte 10 miliarde de dolari, iar numărul de clienţi este de circa 4.000. Au fost luni, anul acesta, în care am deschis până la 100 de conturi pentru piaţa noastră de capital", a subliniat reprezentantul Citi, adăugând: "Acest lucru spune enorm despre interesul investitorilor, despre piaţa de capital din România. Toate acestea s-au întâmplat ca urmare a unor schimbări importante pe piaţa de capital: comunicarea cu instituţiile de reglementare s-a îmbunătăţit mult. Acum găsim uşi deschise cu privire la lucrurile care trebuie implementate".

Cristian Agalopol a făcut referire şi la reprezentarea clienţilor nerezidenţi de către instituţiile de custodie, amintind că odată cu modificarea Regulamentului 32, băncile custode au posibilitatea să-şi reprezinte clienţii în AGA. "Până la implementarea acestui regulament, aveam în bancă, de la clienţi, 4000-5000 de cereri de participare în AGA, în companiile listate. Doar 7-8% din aceste instrucţiuni de participare erau implementate cu succes şi clienţii îşi puteau exprima un vot în adunările generale", a afirmat domnul Agalopol, menţionând: "După implementarea Regulamentului 32, gradul de participare a clienţilor a ajuns la aproape 100%, o creştere foarte mare care aduce multă valoare adăugată pieţei noastre de capital".

Oficialul Citi a amintit de lipsa tranzacţiilor OTC în România, subliniind: "Dacă nu vor fi tranzacţii OTC în România, nu intrăm pe piaţa emergentă. Există soluţii să implementăm aceste tranzacţii în mod transparent, aşa cum se întâmplă pe toate pieţele pe care le avem în vizor atunci când ne comparăm cu ele (Cehia, Ungaria, Slovacia, Polonia). Suntem singura ţară aflată în monitorizare care nu permitem asemenea tranzacţii. Ele sunt extrem de importante pentru piaţa de capital, reprezentând o soluţie care va creşte cererea de acţiuni româneşti".

Cristian Agalopol propune, pentru dezvoltarea pieţei noastre de capital, o dezbatere constructivă, discuţii în comitete, comisii şi grupuri de lucru care activează în jurul pieţei de capital, cu ASF. "Doar printr-un consens la nivel de piaţă putem afla, decide şi urma calea pe care toţi participanţii la piaţă ne-o dorim: să punem România pe harta pieţelor de capital din zona emergentă, să-i creştem competitivitatea, să o facem mai atractivă pentru nerezidenţi", a concluzionat domnul Agalopol.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb