CONFERINTA "VIITORUL PIETEI DE CAPITAL ROMÂNESTI" - A VI-A EDITIE/ENACHE JIRU, MINISTERUL FINANŢELOR: "Fondul Suveran - catalizator al economiei, cu efect multiplicator al investiţiilor publice"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 septembrie 2017

"Fondul Suveran - catalizator al economiei, cu efect multiplicator al investiţiilor publice"

Principala caracteristică a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) este să fie un catalizator al economiei, care să aibă efect de multiplicare a investiţiilor, a spus Enache Jiru, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Domnia sa a subliniat că orice investiţie care va fi realizată de FSDI va fi tratată în afara bugetului de stat.

Printre altele, domnia sa a precizat: "Scopul FSDI este acela de a investi în proiecte noi, unul dintre principii fiind ca proiectele dezvoltate să fie profitabile, să producă dividende. FSDI va trebui să acţioneze ca orice acţionar privat prudent, încă de la început fiind stabilit că acest fond trebuie să fie clasificat în afara bugetului de stat".

Conducerea FSDI va fi absolut independentă, având drept de decizie asupra tuturor activelor şi pasivelor, fără nicio ingerinţă din partea acţionarului, a mai spus Enache Jiru.

Un număr de 27 de companii urmează să treacă din portofoliul statului în cel al Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, după înfiinţarea acestei noi structuri. Potrivit reprezentantului MFP, printre principalele criterii în baza cărora au fost selectate cele 27 de societăţi comerciale se numără nivelul cifrei de afaceri în ultimii cinci ani. De asemenea, companiile respective nu trebuie să fie deja supuse altor supraveghetori şi reglementatori, pentru a nu se ajunge la dublă reglementare.

Capitalul social al FSDI va fi alcătuit prin aport în natură, reprezentat de pachetele de acţiuni deţinute de stat la societăţile rentabile din portofoliul său, precum şi prin aport în numerar, în valoare de 1,85 miliarde lei, din privatizare, potrivit reprezentanţilor MFP. Capitalul în numerar va fi vărsat în termen de trei ani de la constituirea FSDI, la cerere, în funcţie de necesităţile de investiţii ale acestuia. La început, statul va aloca 50 de milioane de lei, pentru costurile de funcţionare necesare în primii ani.

FSDI va încasa dividendele aferente respectivelor pachete de acţiuni şi va avea independenţa inclusiv să tranzacţioneze acţiuni ale acestor societăţi publice, în limita în care statul să nu rămână cu participaţii mai mici de 50% plus 1, la companiile unde este acţionar majoritar.

Transferul acestor pachete de acţiuni din portofoliul statului la FSDI presupune o scădere anuală a veniturilor bugetare de 2 miliarde lei, conform reprezentanţilor MFP, care au adăugat, recent, că acoperirea acestor pierderi a fost luată în considerare în politica bugetară de încadrare în deficitul de 3%.

Enache Jiru a menţionat că sunt ţări care au fonduri suverane de investiţii ce funcţionează cu succes, activând ca multiplicatori al investiţiilor publice.

În prezent, proiectul de constituire a FSDI se află în stadiul de consultare şi avizare internă, fiind transmis Institutului Naţional de Statistică, pentru a fi înaintat Eurostat, conform procedurilor, în vederea clasificării lui.

Jiru: "Emisiunile de obligaţiuni pe piaţa internă sunt deschise tuturor tipurilor de investitori"

Enache Jiru a vorbit şi despre emisiunea de obligaţiuni pentru populaţie pe care Ministerul Finanţelor Publice urmează să o deruleze, începând din acest an, prin Trezoreria Statului. "În trimestrul al patrulea din acest an vom diversifica acest tip de instrument prin Trezorerie, prin emiterea unor certificate pe diferite maturităţi", a spus domnia sa. Potrivit MFP, veniturile obţinute din deţinerea titlurilor emise de statul român prin Ministerul Finanţelor Publice vor fi neimpozabile, conform actualelor prevederi din Codul Fiscal. Termenii şi condiţiile financiare aferente fiecărei emisiuni vor fi specificate în cadrul prospectelor de emisiune care vor fi aprobate prin ordin al ministrului Finanţelor Publice.

Programul FIDELIS, prin care au fost emise pe piaţa de capital, în 2015, titluri de stat pentru populaţie va continua, a adăugat Enache Jiru, menţionând că, acum, emisiunile de obligaţiuni pe piaţa internă sunt deschise tuturor tipurilor de investitori - bănci, fonduri mutuale, fonduri de pensii, persoane fizice şi juridice, investitori privaţi. "Prin aceste instrumente am dorit să diversificăm plaja de investitori prin bursă, pentru fidelizarea şi educaţia populaţiei", a conchis reprezentantul MFP.

Finanţarea deficitului bugetului de stat şi refinanţarea datoriei publice guvernamentale sunt realizate, în acest an, în principal din surse interne şi, în completare, din surse externe, potrivit Programului de Convergenţă. Acesta explică faptul că Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va continua să menţină o abordare flexibilă în realizarea procesului de finanţare, urmărind asigurarea caracterului predictibil şi transparent al ofertei de titluri de stat. Strategia de finanţare din surse interne are în vedere, în principal, emisiuni de titluri de stat denominate în lei, respectiv certificate de trezorerie cu scadenţe pe termen scurt şi obligaţiuni de tip benchmark cu scadenţe pe termen mediu şi lung în funcţie de cererea existentă în piaţă şi ţinând cont de obiectivul consolidării curbei de randamente în lei, menţionează documentul. Acesta arată: "Pe piaţa internă, pentru a creşte lichiditatea pieţei secundare, MFP intenţionează să continue politica de construire a unor serii de obligaţiuni de stat de tip benchmark lichide de-a lungul întregii curbe de randament, concomitent cu o politică transparentă de emitere a titlurilor de stat, până la atingerea unor volume pe emisiune în valoare echivalentă de până la 2 miliarde euro, cu informarea în prealabil a pieţei în ceea ce priveşte volumele, frecvenţa lansării/redeschiderii anumitor categorii de maturităţi. Emisiunile de titluri de stat denominate în euro pe piaţa internă pot fi realizate în contextul unei cereri importante pentru astfel de instrumente, venită din partea investitorilor locali în contextul lipsei unor instrumente alternative, fiind astfel create premisele unui raport maturitate/cost avantajos".

În scopul creşterii accesibilităţii titlurilor de stat în rândul micilor investitori şi creşterii gradului de educare financiară a acestora, Guvernul are în vedere continuarea Programului de emisiuni de titluri de stat pentru populaţie FIDELIS, prin emiterea de titluri de stat pentru populaţie, în funcţie de interesul potenţial al categoriei de investitori vizată. Potrivit Programului de Convergenţă, în ceea ce priveşte sursele de finanţare externă, MFP intenţionează să-şi menţină prezenţa pe pieţele internaţionale de capital, în principal prin emisiuni de obligaţiuni denominate în euro. Conform documentului citat, emisiunile denominate în dolari pe pieţele externe sau în alte valute se vor lansa ca alternativă de finanţare, în condiţii de cost avantajoase, în cazul unor evenimente externe care ar putea limita accesul la anumite segmente de maturitate la finanţarea pe piaţa europeană, având în vedere avantajele oferite, prin extinderea maturităţii, capacitatea crescută a pieţei de absorbţie a noilor emisiuni şi diversificarea bazei de investitori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb