CONFRUNTAREA SUA-IRAN Haosul se întoarce acasă - Orientul Mijlociu

Comandamentul militar american care supervizează operaţiunile armatei Statelor Unite din Orientul Mijlociu, CENTCOM (US Central Command), a confirmat ieri că o rachetă lansată duminică seară către capitala Irakului, Bagdad, a explodat în aşa-numita zonă verde de securitate sporită, la mai puţin de un kilometru distanţă de ambasada Statelor Unite, notează Washington Post, care precizează că nu au fost înregistrate victime.

Atacul a avut loc în contextul în care, în ultimele săptămâni, posibilitatea unui conflict armat între Statele Unite şi Iran a crescut pe fondul presiunilor economice şi militare aplicate de partea americană asupra regimului islamist de la Teheran şi a contrareacţiilor acestuia. Departamentul de Stat şi-a retras săptămâna trecută o parte din personalul ambasadei de la Bagdad ca urmare a creşterii tensiunilor.

Ambele părţi spun că nu doresc un război, declaraţie reiterată recent de preşedintele american Donald Trump, însă, săptămâna trecută, Statele Unite au luat decizia de a trimite un aşa-numit carrier strike group (care include portavionul USS Abraham Lincoln, cinci bombardiere americane B-52, baterii Patriot şi mai multe distrugătoare şi fregate) în Golful Persic, pentru a descuraja Iranul şi proiecta putere mi­litară, invocând exis­tenţa unor "ameninţări iminente".

Deşi preşedintele Donald Trump spune că nu doreşte un război, acesta a lansat ieri o nouă salvă iresponsabilă de ostilitate, pe Twitter, în care spune că "dacă Iranul doreşte să lupte, acela va fi sfârşitul oficial al Iranului", o ţară cu 80 de milioane de locuitori.

Totodată, consilierul preşedintelui american pe probleme de securitate naţională, John Bolton, a declarat cu privire la decizia de a trimite forţele în Golful Persic că are menirea să transmită regimului iranian mesajul că "orice atac asupra intereselor Statelor Unite sau asupra celor ale aliaţilor noştri va fi întâmpinat cu forţă inexorabilă".

În luna aprilie, Departamentul de Stat a desemnat Gărzile Revoluţionare Iraniene drept organizaţie teroristă, iar noile presiuni economice sub formă de sancţiuni au în vedere stoparea tuturor exporturilor iraniene de petrol, care reprezintă circa 40% din totalul veniturilor bugetare ale Teheranului, şi implicit colapsul economiei iraniene.

Recentele dezvoltări şi desfăşurări de forţe ridică confruntarea fierbândă dintre SUA şi Iran la un nou nivel şi vin după ce serviciile americane ar fi interceptat semnale că iranienii se pregăteau să atace forţe navale americane din regiune şi trupe ale coaliţiei împotriva ISIS staţionate în Irak.

De altfel, în ultima săptămână au avut loc două atacuri asupra infrastructurii saudite de transport petrol (o conductă şi patru petroliere, dintre care două saudite), atacuri care ar fi fost realizate de către miliţiile regionale controlate de Iran (printre care şi rebelii Houthi din Yemen), potrivit Statelor Unite.

Pentagonul ar mai fi realizat un plan de intervenţie pentru un posibil conflict care include desfăşurarea a 120.000 de trupe americane.

O declaraţie de săptămâna trecută a celui mai înalt oficial britanic din coaliţia împotriva ISIS (şi comandantul adjunct al coaliţiei), generalul Chris Ghika, potrivit căruia nu există o ameninţare crescândă din partea forţelor susţinute de Iran din Siria şi Irak (unde Teheranul continuă să deţină influenţă politică şi militară relativă), a amplificat suspiciunile privitor la veridicitatea informaţiilor (intelligence) pe care le deţine partea americană, în amintirea discuţiilor internaţionale care au precurs invadarea Irakului în 2003.

În răspuns, CENTCOM l-a contrazis direct şi în mod public pe generalul britanic, afirmând: "Comentariile recente ale comandantului adjunct al OIR (n.r. Operation Inherent Resolve) contravin ameninţărilor credibile identificate de către SUA şi aliaţi în ceea ce priveşte forţele armate susţinute de Iran din regiune".

Cel mai probabil, intelligence-ul de care dispune Statele Unite, în scenariul în care americanii l-au obţinut din surse secundare, provine din Israel, lucru pe care o publicaţie americană l-a şi raportat (Axios).

Incidentul a scos în evidenţă şi neînţelegerile strategice din rândul aliaţilor, în contextul în care europenii încearcă la nivel politic să găsească căi de a asigura Iranul că acordul va fi respectat şi că Teheranul va beneficia de pe urma acestuia.

Ian Bremmer, preşedinte şi fondator al firmei de consultanţă Eurasia Group şi specialist în relaţii internaţionale spune, într-un interviu pentru MSNBC, că cea mai mare îngrijorare a sa este chiar faptul că în ultimii doi ani şi jumătate nu s-a înregistrat o criză de securitate internaţională severă, în ciuda titlurilor de ştiri.

Acesta a continuat: "Nu cred că situaţia este sustenabilă pentru prea mult timp. Vedem o amplificare semnificativă a confruntărilor dintre Statele Unite şi o serie de ţări, fie că vorbim despre Venezuela, Iran, Coreea de Nord sau China. Una dintre aceste confruntări va erupe, probabil, într-un mod urât. Traiectoriile s-au întărit, iar probabilitatea accidentelor creşte".

Ian Bremmer mai este de părere că iranienii ar fi realizat un calcul politic după retragerea americană din acordul nuclear şi şi-au asumat dificultăţile economice cauzate de sancţiuni în speranţa că Donald Trump nu va fi reales în 2020.

Bremmer a mai spus: "În consecinţă, Statele Unite a amplificat presiunile economice, iar iranienii încep să izbucnească, prin atacarea petrolierelor (n.r. patru petroliere au fost atacate săptămâna trecută în regiunea Golfului) şi ameninţarea că vor închide strâmtoarea Ormuz (n.r. punct strategic pentru tranzitul de petrol din regiunea Peninsulei Arabe). Sunt persoane în administraţia Statelor Unite cărora le-ar face plăcere ca iranienii să muşte momeala în aşa fel încât să avem o scuză pentru a-i lovi puternic. Asta nu este poziţia lui Pompeo (n.r. secretarul de Stat Mike Pompeo) sau Trump, dar este acolo".

Javad Zarif, ministrul iranian de externe, spunea luna trecută într-un interviu acordat CNN că Donald Trump este împins către un război de către consilierii săi. Acesta a mai spus că "Statele Unite pune lucrurile în mişcare pentru a avea loc accidente" şi a dat vina pe cei patru membri din echipa B care caută amplificarea tensiunilor, respectiv John Bolton (consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui SUA), Benjamin Netanyahu (premierul Israelului), Mohammed bin Zayed (preşedintele Emiratelor Arabe Unite) şi Mohammad bin Salman (prinţul moştenitor al Arabiei Saudite).

Totodată, potrivit lui Trita Parsi, fondator al National Iranian American Council şi profesor la Center for Security Studies la Georgetown University, John Bolton este cel care împinge politica externă a Statelor Unite cu privire la Iran către confruntare, în contextul în care acesta promovează de 20 de ani un eventual război cu Iranul.

Acesta a explicat, în cadrul unui interviu acordat DemocracyNow: "În aceşti 20 de ani, cea mai bună ocazie a lui Bolton este cea din prezent. Publicul se concentrează mai mult pe investigaţia Mueller şi pe scandalul cu implicarea Rusiei în alegeri. Nu avem un secretar al Apărării la Pentagon. Avem un preşedinte care este preocupat de altele şi care oricum pare că nu înţelege prea mult geopolitica. Deci calea este liberă pentru Bolton (...) iar de asta pare să profite când face afirmaţii precum cea despre desfăşurarea forţelor în Golful Persic".

Parsi mai spune că este posibil ca preşedintele american Donald Trump acţionează la sfaturile lui Bolton pentru că aparţine opiniei că o campanie de presiune ca cea din prezent va aduce Iranul la negocieri în care iranienii vor capitula. Trita Parsi mai notează că, concomitent, Statele Unite sunt interesate să absoarbă şi cota de piaţă a petrolului iranian.

Acest argument prezintă interes în contextul în care despre această folosire a unei acţiuni eminamente politice pentru a obţine beneficii comerciale este menţionată şi de către Kevin Rudd, fos­tul prim-ministru laburist al Australiei, în relaţie cu exporturile de gaze australiene către China. Într-un interviu pentru CNBC, Rudd a spus: "Administraţia Trump şi-a dezvoltat o reputaţie în a nu fi susţinători ai comerţului liber, ceea ce este un şoc pentru restul sistemului global, din moment ce majoritatea (statelor) am fost şcoliţi de negociatorii americani că asta e singura cale de urmat. Ce ne îngrijorează pe noi (australienii) cel mai mult în acordurile bilaterale este că dacă s-a ajuns la o listă obligatorie de achiziţii agreată de state, în cadrul unui eventual tratat comercial SUA-China, care mandatează China să cumpere gaze americane, cum rămâne cu gazele australiene şi ţările terţe? O să fim practic excluşi din piaţa chineză de mecanisme politice în detrimentul mecanismelor de piaţă".

Referitor la politica externă a SUA cu privire la Iran, Ross Douthat întreabă într-un material publicat în NewYorkTimes dacă campania de presiune a administraţiei Trump este una corectă din punct de vedere strategic, având în vedere amplificarea tensiunilor. Acesta adaugă: "Statele Unite pot trata Iranul ca pe un duşman fără a merge la limita de siguranţă a politicilor. Pot părăsi acordul nuclear fără a lua măsuri care fac un război convenţional mai rapid şi mai posibil".

Trecând însă mai departe, politica pe care Bolton şi implicit administraţia Trump o utilizează aduce aminte de politicile promovate de Dick Cheney, după atacurile teroriste din 2001, pe vremea când era vicepreşedinte în administraţia Bush, spune Fareed Zakaria. Cheney rezuma de altfel motivaţiile sale printr-un dicton care ar părea să animeze şi admins­traţia americană curentă şi care enunţă că Statele Unite "trebuie să lucreze în întuneric şi să utilizeze orice mijloace la dispoziţie, în principiu, pentru a-şi atinge obiectivele".

Zakaria subliniază de altfel într-un articol de opinie în Washington Post că Doctrina Trump a fost enunţată recent de Michael Anton, un fost oficial însărcinat cu securitatea naţională în administraţie, într-un eseu în Foreign Policy şi care spune simplu: "Să ne punem, cu toţii, ţările pe primul loc şi să fim sinceri în legătură cu asta şi să recunoaştem că nu-i nimic ruşinos. Punându-ne interesele pe primul loc vom deveni mai siguri şi mai prosperi". Totuşi, jurnalistul Daniel Larison îi răspunde lui Anton în revista American Conservative: "Aceasta nu este o doctrină. Este o banalitate. Ce ţară nu şi-a pus interesele pe primul loc. Ce preşedinte a argumentat să acorde prioritate intereselor globale asupra intereselor americane".

În orice caz, un război între cele două părţi s-ar dovedi costisitor pentru Statele Unite şi dezastruos pentru Iran, dar odată cu ameninţările şi pregătirile curente pentru război, pericolul unei confruntări accidentale se amplifică.