Consilierii lui Dragnea - neştiuţi, bănuiţi, dar celebri

Mihai Antonescu
Ziarul BURSA #Politică / 28 august 2018

Consilierii lui Dragnea - neştiuţi, bănuiţi, dar celebri
Mihai Antonescu

Dragnea a racolat toţi consilierii şi analiştii politici de pe piaţă pentru a nu mai fi folosiţi de nimeni

Între timp, îşi distribuie tribul în toate rolurile principale şi gândeşte el pentru întreg partidul

Sfătuitorii se consolează cu poziţia lor privilegiată şi se miră că sugestiile lor nu sunt niciodată transpuse în fapte

Concurenţa nu mai are la cine apela, să dea cu tunul!

Liviu Dragnea a strâns în juru-i toţi sfătuitorii de profesie din peisaj: Paul Ionescu, Vasile Dâncu, Florian Coldea, Bogdan Chireac, Adrian Thiess, Felix Tătaru, Dan Andronic, Mugur Ciuvică, Sorin Roşca Stănescu, Ion Cristoiu.

Nu-i ascultă, ceea ce se şi vede.

N-are cum, Dragnea nu poate fi consiliat. E ca Ceauşeecu, ca Mitică Dragomir, neinfluenţabil, animat doar de propriul instinct.

Dragnea nu e prost, ba chiar din contra, am putea spune.

Dacă ar avea o minimă anvergură spirituală, o bază culturală decentă şi nişte principii de conduită politică, cât de cât (ca sa nu avem pretentii prea exagerate, cum ar fi integritatea morala si viziunea), nici n-ar fi un şef rău; viclenia, spontaneitatea, curajul, percepţia corectă a unor situaţii, descifrarea caracterului uman, adaptabilitatea i-ar conferi temeiuri serioase de a aspira la o poziţie de lider adevărat.

Marx spunea: "Condiţia socială determină conştiinţa".

Dincolo de conotaţiile doctrinare, înclin să-i dau dreptate.

Dragnea e un ţăran autentic, ceea ce-l face suspicios şi reticent la sugestii, precaut cu oameni de o inteligenţă comparabilă sau superioară.

S-a bazat întotdeauna, şi nu a greşit, pe loialitatea neamurilor, consătenilor, gintei lărgite, pe inşi de aceeaşi condiţie cu el.

Principiul nu e fals, e prezent în toate societăţile tribale.

La arabi, turci, persani - rudenia e sfântă.

Un şeic va pune un nepot drept şef peste un fond suveran cu miliarde în cont, chiar analfabet, şi nu un economist de la Harvard. Dacă n-are un frate la îndemână.

La ţigani e la fel.

La italieni idem, Mafia e construită pe legături de sânge şi dăinuie.

Rudenia e o strategie de succes. Dragnea aplică o reţetă infailibilă care îi garantează loialitatea cercului.

Aşa se explică fenomenul Dăncilă sau năzbâtia cu Dan ministru de interne. Sângele, limfa, alte umori şi fluide corporale sunt mai puternice decât compatibilitatea intelectuală sau alegerea rece.

Nepotismul e mai stabil ca meritocraţia.

În campania electorală, bunăoară, Liviu Dragnea s-a bazat pe Adrian Vasile, un fel de fin, directoraş pe la ANSVA, secretar al Centrului European Româno-pan-Arab (o năzdrăvănie ctitorită de Bondrea, cu activele Spiru Haret, pentru a lăbărţa lobby-ul pesedist in aria mediu-orientală).

În campanie, Dragnea s-a ascuns şi s-a ferit de Ghiţă şi de alţi vicleni şi n-a lăsat prin preajmă decât elemente sigure, rubedenii, fini, afini şi cumetri.

(În acest sens pot sprijini afirmaţia cu SMS-urile schimbate de mine cu Adrian Vasile în iureşul scrutinului, păstrate în telefonul meu cel vechi.)

Dar, vine o vreme când trebuie să te împaci cu străinii. Tot străini îţi vor rămâne, dar se vor înstrăina şi de ceilalţi...

Felix Tătaru şi Elliot Broidy

Citim cu evlavie în presă:

Joi, 8 februarie a.c., Hotnews:

"Elliot Broidy, un important lobby-ist american, are din 2015 o firmă care produce sisteme militare de comunicaţii. Această firmă a semnat un contract cu Romarm pentru vânzarea unor echipamente C4I cu capabilităţi de integrare ISTA, în cadrul unui program de înzestrare al Armatei Române în valoare de 180 milioane de euro".

Hotnews afirmă că "acest contract este răsplata venită din partea lui Dragnea pentru că Elliot Broidy l-a invitat la întâlnirea cu Donald Trump în ianuarie 2017".

Miercuri, 7 februarie a.c., publicaţia americană online McClatchydc.com spune că firma Circinus încearcă să obţină un contract de 180 milioane de dolari în România, sens în care proprietarul acesteia, Elliot Broidy a mijlocit prezenţa la cina cu Preşedintele Trump a lui Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu.

Mc Clatchydc comentează, citând-o pe "proeminenta expertă" Caterina Preda care spune că "Nu poţi obţine un contract în România fără aprobarea lui Liviu Dragnea".

Logica e preluată şi de "Caţavencii" şi de B1.

Vizita lui Dragnea în America a generat un contract de 180 de milioane pentru americani.

Vizita lui Klaus Iohannis a perfectat un contract de 3,9 miliarde de dolari.

România a semnat cumpărarea de rachete Patriot. Achiziţia a fost aprobată de ambele camere ale Parlamentului. Dezbaterea proiectului şi votul au mers şnur. Liviu Dragnea a cooperat exemplar.

Rachetele Patriot sunt produse de compania Raytheon.

Raytheon a contractat o companie de imagine care să-i realizeze campania din România, să înţeleagă cetăţeanul cât de fericit e el să poată cumpăra rachete Patriot în condiţii mai bune ca la Teleshop.

Firma care lucrează pentru Raytheon în România se numeşte Chapter 4 şi are drept asociaţi pe Ioana Mănoiu şi pe Felix Tătaru.

Felix Tătaru a fost principalul consultant electoral al lui Klaus Iohannis în 2014, a lucrat pentru PNL în 2016 şi este prezumat a lucra din nou pentru Iohannis în 2019.

Broidy şi Tătaru au cooperat la ambele vizite ale supremilor comandanţi români în America. Aşa a ajuns Tătaru să lucreze pentru Dragnea.

Felix Tătaru a lucrat pentru duşman. Dar e moldovean, e hămesit şi speriat. A fost în Gala Bute, a avut nişte probleme cu deconturile la liberali, Dumnezeu ştie ce alte belele o mai avea şi cât de dragă i-o fi libertatea. Nu va refuza niciodată să ia în seamă o ofertă. Orice informaţie despre tratativele lui particulare cu Dragnea, însă, odată dezvăluită, va tăia orice punte de încredere între Tătaru şi Iohannis.

În 2019, pentru campania electorală, e posibil ca Felix Tătaru să primească mai multe oferte, doar e un consultant de succes!

Adrian Thiess

"Domnul Dragnea beneficiază de toată antipatia mea!"

Declaraţia, un pic cam pe neromâneşte, a fost făcută acum mai bine de un an de Adrian Thiess, consilierul lui Sorin Oprescu.

Thiess, fondatorul şi deţinătorul mărcii ziarului "Puterea", exploatat şi administrat de Gabriel Bleandă, a reacţionat astfel atunci când Robert Veress, redactorul şef al cotidianului a demisionat, acuzând presiuni deşănţate ale patronatului în favoarea PSD şi a liderului acestuia.

Thiess i-a retras lui Bleandă dreptul de a folosi numele ziarului şi s-a declarat inamic al Partidului.

Între timp, "Puterea" a recăpătat binecuvântarea lui Thiess de a folosi numele şi sigla, Bleandă susţine costurile cotidianului din publicitatea Apanova, iar Thiess a fost protagonistul unor scandaluri de la Primăria controlată de PSD şi s-a ocupat de găsirea unor investitori pentru clubul Dinamo, condus de notorii susţinători financiari ai formaţiunii aflate la guvernare. I s-a dat de lucru...

Thiess e bun la casa omului. E mason de rang înalt, e conectat. Poate prea conectat. Ar merita să fie un pic deconectat de la alte case ale altor oameni.

Adrian Thiess, contactat de Dragnea prin fraţii Negoiţă, a mai lucrat cu Partidul. Partidul, are însă facţiuni ştiute bine şi altele care acum se ivesc. Thiess are un preţ.

Dragnea e dispus să zică că-l dă.

Dan Andronic

Dan Andronic e legat de Ghiţă pentru moment, prin interese materiale şi relaţii comune. Dacă Dragnea e sprijinit prea făţiş de Evenimentul sau de cercul lui Andronic, Sebastian Ghiţă va deveni brusc reticent faţă de acesta.

Mai tare decât de Andronic, Dragnea are însă nevoie de cineva credibil în cealaltă arie a electoratului...

Doru Buşcu

G4 media, 19 august 2018, a publicat:

"Primăria Municipiului Bucureşti i-a concesionat lui Doru Buşcu şi soţiei acestuia în luna mai un teren de 46 metri pătraţi în cartierul Dorobanţi, lângă proprietatea acestora, după cum o arată o hotărâre a Consiliului General publicată în Monitorul Oficial. Concesiunea a avut loc în timp record, de doar două luni după depunerea cererii.

Concesiunea fără licitaţie publică, pentru extinderea locuinţei, s-a făcut în baza Legii 50/1991, care permite această metodă de înstrăinare a terenurilor (...).

Expunerea de motive a proiectului de hotărâre semnată de primarul Gabriela Firea şi publicată pe site-ul Primăriei arată că, pentru terenul situat pe intrarea Aviator Teodor Iliescu, familia Buşcu va plăti o redevenţă anuală de 848 euro, adică 3983 lei.

Doru Buşcu, redactor şef al revistei Caţavencii, este consilier neoficial al lui Liviu Dragnea".

Doru Buşcu în "Caţavencii", nr. 33, 22-28 august 2018, pagina 5, "Ce n-aş fi vrut să spun şi totuşi spun":

"Scriu acest text fără plăcere. O fac din respect pentru cititorii revistei, care au întâlnit, poate, în presa cu chipiu, texte care mă acuză.

Unul din ele spune că Primăria Capitalei mi-a concesionat fără licitaţie un teren de 46 de metri pătraţi. Este adevărat. Numai că este vorba despre un teren care îmi aparţine, care se află sub casa care îmi aparţine. Ambele sunt cumpărate cu ani buni în urmă de la un proprietar care a moştenit o retrocedare. La retrocedare, însă, avocaţii au confundat cuvintele "imobil" şi "apartament" iar o secvenţă din terenul aferent imobilului, deşi aflat sub casă, a rămas în aer. Haosul din actele de proprietate care provin din retrocedări e cunoscut şi prezent în zeci de mii de situaţii, pe care birocraţia din primării (...) le transformă în coşmaruri.(...)

Mi-am pierdut răbdarea şi am cerut o soluţie la Primăria Capitalei. Ea a venit, după câteva luni, sub forma acestei concesiuni."(...)

"În fine, nu de azi, de ieri, canale care nu-şi pot justifica financiar existenţa scriu "pe surse" că sunt "consilierul lui Dragnea". Asta face din Dragnea un ins pervers care se bucură când e făcut prost şi hoţ în revista pe care o conduc.(...) Nu ştiu cum ar putea trăi Dragnea cu sfaturile mele otrăvite, care i-ar prăbuşi în cap cupola de partid clădită din proşti şi securişti. (...)

Eu nu consider că Dragnea trebuie înjurat".

"Ziaristul Doru Buşcu, deontolog cu vilă de la RAPPS" de Dana Iliescu, "Curentul" din 30 iunie 2008:

"(...) Doru Buşcu locuieşte, împreună cu familia sa, într-o vilă a RAPPS, în buricul Bucureştilor, în zona Dorobanţi. O vilă frumoasă, cochetă, cu un etaj, aflată în totalitate la dispoziţia deontologului.

Conform informaţiilor, soţii Ioana Moldovan şi Doru Buşcu au cumpărat apartamentul de la etajul 1 al vilei de la RAPPS, după care, prin jonglerii imobiliare, au preluat şi contractul de închiriere pentru apartamentul de la parter, de la un personaj extrem de dubios.

În prezent (2008 n.a.) în apartamentul de la parter funcţionează Fundaţia EuroFilm, fără niciun fel de activitate, dar care are norocul să aparţină tot Ioanei Moldovan şi lui Doru Buşcu. Conform Actului Adiţional al contractului de locaţiune nr. 11234/11.11.2004, semnat de reprezentantul RAPPS, directorul Ion Boblea, şi reprezentantul asociaţiei EuroFilm, aceasta se obligă să depună toate documentele necesare dacă doreşte prelungirea contractului. Chiria plătită de EuroFilm nu este specificată în contractul adiţional."

Digi24, 22.08.2018:

"Ce este, totuşi, Doru Buşcu pentru Liviu Dragnea, dacă nu-i place să i se spună «consilier»?"

Ovidiu Albu pe aktual24.ro, 18 august 2018:

"Doru Buşcu confirmă că este consilierul lui Dragnea."

E important de amintit şi faptul că afirmaţia că Doru Buşcu este consilier al titanului teleormănean a fost făcută princeps de Dan Andronic şi Dan Tăpălagă. Buşcu a reacţionat ca la o insultă, ca şi când ar fi de porc să-l consiliezi pe Dragnea, ceea ce cam aşa e, înţeleg jena oricui la dezvăluirea unei asemenea asocieri. Eu unul m-aş spânzura încercând să mai salvez ce-a mai rămas din onoare. Dar nu-i treaba nimănui, la urma urmei, cum îşi gestionează fiecare onoarea.

La o analiză logică pe textele citate, în ansamblu şi separat, putem observa următoarele:

1. Nu e clar care "ambele" au fost achiziţionate de către locatarul Buşcu de la care proprietar, care a moştenit care retrocedare. Înţelegem din articolul vechi de mai bine de zece ani, din "Curentul" că deţinătorul casei "deontologului" era RAPPS iar din spusele acestuia că a devenit proprietar pe întreg imobilul între timp.

2. Avocaţii or fi încurcat ei imobilul cu apartamentul, dar Buşcu şi RAPPS au lămurit situaţia şi le-au transformat într-o singură proprietate... Congruenţa a pacificat zbuciumul semantic.

3. Doru Buşcu a trecut mai lesne decât media împricinaţilor peste "haosul din actele de proprietate care provin din retrocedări, cunoscut şi prezent în zeci de mii de situaţii, pe care birocraţia din primării (...) le transformă în coşmaruri." Nici coşmarurile n-au fost de lungă durată, ele au fost înlăturate printr-o simplă cerere adresată Primăriei.

4. Primăria Capitalei este controlată de către PSD şi condusă de Gabriela Firea. Liviu Dragnea este şeful partidului şi, în această calitate, implicit, şef al Primarului General. Calitatea de consilier al lui Dragnea îi oferă o relaţie privilegiată lui Buşcu cu marea formaţiune politică aflată la putere. Cele două fapte - rezolvarea daraverii cu primăria şi treaba cu sfătuitul liderului de partid sunt legate.

5. Doru Buşcu a fost tratat preferenţial de edil şi consiliu în soluţionarea unei probleme insolubile, la intervenţia lui Liviu Dragnea, ceea ce implică suspiciunea rezonabilă că în speţă s-a săvârşit fapta de trafic de influenţă, descrisă şi pedepsită de Codul Penal.

6. În concesionarea terenului de 46 de metri pătraţi, luând în considerare datele din materialele de presă citate, nu avem habar cât de legal sau de ilegal se afla acesta în folosinţa lui Buşcu, nu face obiectul discuţiei legitimitatea dobândirii imobilului, dar, în mod cert, celeritatea şi ingeniozitatea cu care Primăria a soluţionat cererea ziaristului dovedesc un tratament preferenţial aplicat acestuia, probabil la intervenţia unui deţinător de influenţă, anume Liviu Dragnea.

7. Ziarul lui Buşcu îl face pe Dragnea prost şi hoţ fără încuviinţarea patronului care, deşi e la curent cu înjurarea mustăciosului, nu o aprobă.

8. Cupola de partid clădită din hoţi şi securişti rezistă, prin neintervenţia lui Buşcu, nu se prăvale nici asupra lui Dragnea dar nici peste doamna Firea, peste Consiliul General sau peste casa din strada Iliescu.

Textul din G4 este maliţios, viclean. Foloseşte sintagma "fără licitaţie" inducând ideea că ar fi putut fi necesară o licitaţie, ceea ce ar creşte gravitatea faptelor comise de Buşcu, Dragnea şi Firea.

În fapt e vorba de o prevedere legală. Echivocul e rău intenţionat. Normele prevăd corect că un cetăţean poate dezvolta o construcţie pe proprietatea sa sau în imediată vecinătate, dobândind controlul asupra unui teren din domeniul public sau privat al municipalităţii fără a fi obligat să liciteze cu terţi neaveniţi. E normal aşa, n-are cum să fie legal să vină să liciteze un străin pentru pământul de sub casa omului!

Doru Buşcu nu e definit de calitatea de atârnător, de parazit al Statului, de abonat la favorurile bunului public.

El nu va intra în istorie ca un hoţ, ci ca un jurnalist marcant, un ins spiritual, de oarecare anvergură culturală şi de certă utilitate societăţii.

Buşcu e un autor foarte talentat, un scriitor cu umor şi imaginaţie, cu un idiostil fermecător, poate nu de talia mea, a lui Ioan Groşan, a lui Tudor Octavian, Traian Furnea, Horia Gârbea sau Şerban Comănescu, nici măcar de calibrul lui Dan Panaet sau al celorlalte superstaruri discrete ale "Caţavencilor", dar, orişicât, un condei situat undeva în primul eşalon valoric al presei oarecum literare a României post-revoluţionare.

Dacă aş merge la ocnă pentru un delict de opinie, alături de alţi confraţi, şi ar trebui să aleg cu cine să impart temniţa, între Buşcu şi Tapalagă, l-aş prefera fără ezitare pe Buşcu. Tapalagă e mai plictisitor ca izolarea şi mai chinuitor, atunci când cuvântă, decât orice regim de detenţie, oricât de aprig.

Îl cunosc destul de bine pe Doru Buşcu, mi-a fost coleg la "Caţavencu", în primăvara anului 1990, apoi, din toamnă, subaltern.

Cum n-am chipiu, folosesc acest canal care îşi poate justifica financiar existenţa pentru a afirma că, fără să fie un profitor prin definiţie, Buşcu a luat bani şi favoruri, în istorie, de la Dinu Patriciu, de la tinerii liberali, de la Sorin Ovidiu Vântu, de la Uniunea Scriitorilor, de la RAPPS, de la televiziunea publică şi de la multe alte entităţi private, semi-private, de Stat, de grup sau imposibil de încadrat, ceea ce nu e neapărat condamnabil, ilicit sau de natură a-i macula iremediabil imaginea.

Doru Buşcu a fost şi este consilierul lui Liviu Dragnea.

E o treabă pe care am aflat-o acum vreo doi sau trei ani, din redacţia "Caţavencii", şi pe care mi-a confirmat-o personal, prin viu grai, însuşi Buşcu, la mine acasă, în prima întrevedere pe care am avut-o după mai bine de 20 de ani de răceală.

Dacă mă apuc să răscolesc prin arhiva de mesaje scrise sau prin desfăşurătorul facturii de telefon, cred că pot preciza data şi ora exactă.

Florian Coldea şi Vasile Dâncu

Despre relaţia lui Liviu Dragnea cu Florian Coldea s-a tot vorbit recent.

O asumare a informaţiei a formulat Marian Vanghele la B1 TV în emisiunea "Controverse" a lui Andrei Bădin:

" Dragnea e ţinut bine în mână de Coldea."

Vanghele a mai afirmat că "Vasile Dâncu este cel care asigură legătura între cei doi."

Dragnea a infirmat zvonurile, a spus la Antena3 că nu l-a mai văzut pe general de un an şi jumătate şi s-a declarat enervat de faptul că numele îi este asociat cu Coldea.

Dar, noul responsabil de patimile sale e George Maior iar Florian Coldea e din ce în ce mai puţin blamat de media pesedistă iar numele îi este din ce în ce mai rar asociat cu Kovesi când aceasta e înjurată. Binomul oprobriului public l-a înlocuit pe Coldea cu Augustin Lazăr.

Faptul că Dâncu ar media relaţia Dragnea-Coldea şi că ar asigura comunicarea între cei doi e mai mult decât plauzibil.

Vasile Sebastian Dâncu e ardelean, profesor la Facultatea de Sociologie şi la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca.

Florian Coldea a devenit, după trecerea în rezervă, cadru didactic asociat la UBB şi face naveta la Cluj.

Despre Dâncu, Dragnea afirmă că îi este prieten.

Un prieten la Cluj e important.

Vasile Dâncu e legat trainic de Grupul de la Cluj, în prezent, conform declaraţiilor lui Ioan Rus din luna iunie, aliat al lui Victor Ponta şi duşman al lui Dragnea.

Ardelenii îi urăsc visceral pe teleormăneni şi pe unul anume mai abitir.

Ponta are o afinitate legală cu Banatul şi legături strânse cu Ardealul.

Iohannis e din Ardeal.

Coldea n-a ajuns întâmplător la Cluj.

Dâncu, Coldea şi Dragnea coc ceva.

Atâta că Florian Coldea nu-l consiliază de fapt şi de drept pe Dragnea. Dragnea e cel care îi spune lui Coldea ce să facă. Sau, mă rog, i-o spune lui Dâncu să-i spună lui Coldea...

Bogdan Chirieac şi Sorin Roşca Stănescu

Bogdan Chirieac e şi el poate, vorba lui Vanghele, ţinut în mână de Coldea.

Chirieac a fost acuzat că l-a şantajat, împreună cu Sorin Roşca Stănescu, pe Cătălin Macovei, fost şef al ANI, e prieten cu Dorin Cocoş, a fost audiat de procurori în dosarul ALRO Slatina, a declarat că l-a împrumutat pe Vântu şi Realitatea TV cu un milion de euro, iar aceştia, omul şi televiziunea, au intrat în cofă tocmai din cauza unor asemenea moduri de finanţare.

N-a fost învinuit şi trimis în judecată în nicio cauză.

Dacă ar exista probe în asemenea posibile dosare, toate implicând atingeri la siguranţa naţională, acestea s-ar găsi la SRI. S-ar găsi dar nu s-au găsit.

Sorin Roşca Stănescu e cumva omnitangent la daraveri legate de siguranţa naţională, a luat bani de la Dinu Patriciu, de la Ioan Niculae, de la Sorin Ovidiu Vântu, de la Liviu Luca.

Sorin Roşca Stănescu nu e un aliat sigur niciodată.

La campanii trecute a jucat cu liberalii, l-a consiliat pe Crin Antonescu, a cochetat cu tot spectrul politic.

Roşca nu poate refuza o mână întinsă de puternicul momentului.

Asta îl face reticent la alte idei şi oferte.

Ca şi Bogdan Chirieac, ca şi alţii, acum aleargă de la o televiziune de ştiri la alta ca să dea o mână de ajutor cauzei lui Liviu Dragnea.

Noroc că are Partidul televiziuni!

Ion Cristoiu

Ion Cristoiu a fost unul din criticii înfocaţi ai lui Liviu Dragnea.

Până la un moment dat.

Recent, "maestrul" a comentat subtil favorabil pentru PSD evenimentele din 10 august, aducând mari servicii cauzei.

Cristoiu nu e greu de câştigat ca aliat.

Gigantul mititel din Găgeşti are două slăbiciuni notorii: îi place să se audă vorbind şi adoră să i se dea dreptate.

Cristoiu mai e şi Gică-contra, e suficient să-l atragi într-o dezbatere şi să-l contrazici, e previzibil ce va urma.

Pe de altă parte, maistrul Jack e el contrazicăreţ dar are un instinct de conservare foarte dezvoltat. Ca să se audă vorbind şi să-l audă şi alţii, are nevoie de audiovizual. Cele două mari televiziuni de ştiri sunt controlate de PSD iar pentru următoarele două, ca mărime, nimeni n-ar băga mâna în foc că nu-s.

Mugur Ciuvică

Mugur Ciuvică e deja pe ştat la o televiziune aliată lui Dragnea. Şi e un tip ascultător, disciplinat şi loial angajatorului, mai ales că n-a mai cunoscut altul cu atâta dare de mână.

Ciuvică deţine un grup de investigaţii (GIP) care cică furnizează idei, teme şi probe presei oneste. Multe speţe complicate, venite din eter, au tranzitat platforma lui Ciuvică pentru a căpăta o origine sănătoasă.

GIP s-a războit cu mai toţi inamicii lui Dragnea.

Ca analist şi sfătuitor, Ciuvică nu se supără dacă îi ignori opinia, atâta vreme cât e remunerat.

Otrăviţi fântânile, ardeţi holdele, izolaţi consilierii!

Un principiu străvechi al războiului este ca, dacă nu poţi folosi nişte resurse, dacă e musai să le abandonezi sau inutil să le exploatezi, atunci le distrugi ca să nu le poată folosi inamicul.

În timpul Războiului de o sută de ani, francezii tăiau policele şi indexul arcaşilor englezi prizonieri, ca să nu mai poată trage în veci cu arcul.

Filateliştii de top cumpără timbre rare, aidoma celor deţinute de ei, pentru a le arde, crescând exponenţial valoarea mărcilor poştale din colecţia proprie.

Vodă l-a lăsat pe Manole pe acoperiş ca nu cumva să se dea jos şi să mai presteze asemenea lucrare pentru vreun voievod concurent.

Dragnea, cel care n-are cum avea nevoie de consilieri, angajează sau lasă de înţeles că va angaja toţi sfătuitorii calificaţi din spaţiul carpato-danubiano-pontic, ba şi pe unii mai americani sau mai israelieni de felul lor.

Unii sunt astfel scoşi de pe piaţă. Unii se amăgesc cu o relaţie privilegiată pe care de fapt n-o au. Alţii sunt abătuţi de la alte trebi. Alţii sunt discreditaţi faţă de vechii sau potenţialii lor clienţi.

Dragnea învaţă.

Înaintemergătorii săi, Ion Iliescu şi Adrian Năstase, au trebuit să câştige alegeri cu o presă ostilă.

Mult ulei, mult zahăr, multe găleţi şi mult SRI au trebuit să fie întrebuinţate pentru a contrabalansa.

Acum zahărul şi uleiul sunt mai scumpe iar serviciile atât de ieftine că şi le permit şi alţii. Televiziunile nu costă nimic, au mogulii lor, care n-au încotro, iar participarea heralzilor tămâietori e pro bono.

Liviu Dragnea îşi ţine aşadar prietenii aproape, prietenii duşmanilor şi mai aproape, rudele şi cirezile de admiratoare în poziţii cheie şi duşmanii izolaţi de orice ajutoare.

Ca Real Madrid, ca Barcelona, ca Chelsea, care cumpără jucători în formă ca să stea pe banca de rezerve. Cât stau, ei nu joacă pentru alţii. Dar nici valoarea nu le scade, pot fi vânduţi când vine vremea.

Dragnea e unicul creier al maşinii de război politic pe care a construit-o.

Opinia Cititorului ( 73 )

  1. uleiul si zaharul sunt ieftine...printre singurele produse care nu s-au scumpit....

    1. ... Red Bull-ul nu s-a scumpit, asa am reusit sa scriu romanul fluviu nefictiv.

    in povestea cu Manole.Este interesant der observat daca constructorul edificiului muntean a fost solicitat si pe tertoriul Moldovei spre exemplu la Manastirea Dragomirna. Va multumesc.

    1. ... e propriu unui teritoriu mult mai amplu... Dar, ca tema specifica in folclorul romanesc, gaseste expresia sincretismului si personalitate espress topografica intr-o suma de locuri, nu stiui despre minastirea moldava in speta. Eu, pe vremuri, dupa ce m-am opintit in eforturile docte ale lui Adrian Fochi sau Radu Mihaescu, m-am oprit sa ma desfat cu superficialitatea culta a lui Ion Baiesu: " Mestere, mestere/ Raul e in crestere!/ Opere tale/ Superbe binale/ Mereu se darima/ Porcii ti le rima.".:)))

      am identificat o interesanta legatura intre Balada si Mistretul cu coltii de argint precum si despre nazuinta de a crea o manastire a superlativelor in cazul Dragomirna, edificiu unde este evidentiata notiunea de spatiu moldovlah.

    e plauzibil, acuma ca ne zici. nu stiu cum ai putea dovedi la tribunal!:)) noroc ca procurorii is de partea ailalta si ca textul e asa de mare ca pana si sa dai in jos pe el pana la comentarii e dificil! cu exceptia lui cristoiu, astia nici nu pot citi atata, decat daca ar fi op-uri pe numele lor!:))

    Prostii senzationaliste. Dar e foarte bine scris! O incantare!

    Banii nu au miros.

    De ce ne-am mira. 

    Să se apuce oamenii ăștia de muncă?

    Sau să fie slugi la noul stăpân? 

    1. Mai ales daca nu-i dai, numa' zici!

    Doamne ce bine scri!

    Mi-a fost dor de tine! 

    Cine poate să îi conteste pe cei din dreapta a pozei? 

    Pe cei din stânga nu prea îi știu. 

    Dancu cu Psd e ca cacaua cu laptele. 

    E de luat în seamă ce a zis Vanghelie de i-au luat piuitul ,cu Vanghelionul? 

    Dacă ne luăm după ce a spus cel de la Catavenci teren in Romania e cu minim 50 la sută mai mult fata de '89 să aibă avocati-primariile ce împărți prin Tribunale legal?

    Minim un articol/luna vreu să țâpi aici ! 

    1. Dancu e de cacao intrinsec. Unul pe luna? Am fo 5 in ultima saptamina!

    Televiziunile SRI, Realitatea și Digi, nu par tocmai în barca lui Dragnea.

    Unii cunoscători ar putea spune că televiziunea insolventă și cazarmă de sclavi îl susțin direct pe Iohannis.

    Pagina de consilieri e fantezie curată și spune multe despre autorul fanteziei. Simțul ridicolului e carent. 

    1. In schimb televiziunea securistului de top Voiculescu este dedicata total micului Hitler din Teleorman,

      Ridicola este opinia ta de sluga obedienta la un dictator incult si penal. 

      Oare? Media in avint desantat de lobby PSD, in angajament electoral prematur si in tentativa disperata de a-l tine pe Dragnea in libertate, cu tot ce presupune asta, o fi treaba intimplatoare? Mi s-a parut mie ca Rosca sau Chireac sint abonati la comentarii constructive la A3 si RTV? Ca Thiess se simte bine in anturajul cetei conduse de un oligofren? Ca Jack tese plase de siguranta imprejurul coconului pretios? Ca saptaminalul lui Buscu il injura pe Dragnea la misto, de parc-ar dojeni un drag odor? Ca Florian numai la Cluj gasea de lucru si ca ii era dor de naveta?

      Televiziunea celor 100 000 de securiști care este Voiculescu a placat SRI la gât.

      Coldea și-a dat ochii peste cap câțiva ani, iar acum e la cursuri. 

      Or fi invitați permanenți, dar vin cu agendele personale.

      La ultimul protocol al Direcției a VI-a, Chireac îl lăuda pe Hellvig. 

      Dâncu, Rus sunt sălăjeni și dețin filiala de la Cluj. Probabil dacă ar fi excluși, rămâne PSD-ul fără o filială. Ar fi o soluție.

      Buscu a tot criticat Securitatea încă de pe vremea bețivului securist. Nu mă mira poziționarea ta în privința lui. Acum dacă i s-au clarificat documentele în privința terenului de sub proprietatea lui, clar e omul lui Putin și Rogozin, iar alți neuroni nu mai apar. 

      Ce zici de pupin.......de la Antena 3?

      Am zis, placaj la gâtul SRI.

      Azi l-ați pierdut pe Dumbravă. 

      Zilnic cade câte un securist.

      Pupinbăsiștii din SRI se duc ca spicele. 

      E singurul caruia i-au dat americanii protectie pe viata! SRI-ul s-a cam diluat, au fost pensionati toti aia cu pregatire ideologica si operativa temeinica, acum e populat cu copii de la scoala ajutatoare.

    Articolul asta e prevers pe invers nu ?. Sa il izolezi pe Dragnea. Tareeee

    1. ...vor astia sa-l izoleze in alt mod.:)

    In vremea lui Ceaușescu aveai propaganda doua ore pe zi cât era programul. Astăzi ai propaganda non-stop si multi-channel. Asta da progres !

    1. Ai uitat miile de site-uri și păginuțe care preia materialul de propagandă direct de la televiziunile cu zero audiență.

      u

      Hahaha

      Pe la televiziuni cu zero audienta. Bataia e pe Romania TV si pe Antene, care au un rating cumulat bunicel. N-am vazut ca se duc mastermaindzii sa linga clantele pe la Estrada, Romania de miine, 6TV, Mezzo si Arte...

      România TV este opera lui Coldea, cu banii la pungă de la Cocoș, după închiderea lui Dan Diaconescu și partajarea prăzii după arestarea lui Vântu. Până și patronul onorific, Bidon Securitate Ghiță a fost exilat în Serbia pentru a nu aduce atingere rețelei securiste condusă de Coldea.

      ... supraevaluam pe Coldea si sa nu-l subapreciem pe Ghita...

      Lupta anticorupție presupune mușamalizarea rețelei lui Coldea. Numai așa se întorc banii la buget și Albă-ca-Zăpada din Legendele Olimpului.

      ... e redecorata si reamenajata. Pentru americani avem toti nume greu de pronuntat, prefera sa ne zica "ala", "aia", "ailalti" sau "mai bagati un grup la racoare!".

    Ce-ai, frate, cu el?!? La cativa ani ii mai tragi cate un perdaf, il umpli de glorie! Articolul e despre el, l-ai scris pentru el. Mereu ii zici ca ti-a fost subaltern si ca scrie mai prost ca tine, sa crape ranza-n el, ca e de-ala chitros, se consuma, i se vad complexele pe fata! De restul ai spicuit si tu presa. Parca e greu de inteles ca il spala toti pe Dragnea! Cel mai misto e ca toti neaga evidenta.

    1. ...isi merita perdaful. M-a enervat rau cum ne ia de prosti, "Nu vedeti, dom'le, ca ziarul meu il injura pe Dragnea?", ca si cind am fi toti idioti si n-am sti ce se face, cum se face si cu ce se maninca presa... Si cu dezmintirea unanima e la fel, parca nu li se simte apetitul de a se gudura pe linga sefi la toti linge blide.

      Ce frumos i-ai bagat shtanga aia cu Dan Panait!:)) Baietii astia tineri de la Catzavencu fac toti banii, aia vechi sunt cam de mobila, abia mai storc cate un text la care nu mai rade nici mama.

      Dan Panaet e sclipitor. Mai sint doi-trei tineri extrem de buni. Dar Buscu chiar nu scrie rau. Daca nu era Doru, nu aparea Catavencu, in '90. Ailalti fondatori erau cam plati - Liviu Mihaiu are un umor hahaitor si e agramat, Vulpe avea un stil cam fortat, Mircea Toma e siderat, ca sa fiu eufemistic. Din lumea "veche" cine mai e la Cata acum? Viorel Motoc, ala de scrie sport, cam de mobila... Si mai cine? Buscu are stil, clasa si umor, e logic, vorbeste corect romaneste si e un tip elegant. N-am fost niciodata cine stie ce prieteni dar nu pot sa neg ceea ce ii apartine atit de evident!

    Il cunosc pe Sorin Rosca Stanescu din 1992. Bine. Pe masura ce s-a imburghezit si s-a ajuns, i-a luat-o nasul razna in sus. Rosca e un cabotin, joaca, are gesturi scenice, e teatral, si-a construit cica o imagine de mare om. Cind vorbeste la telefon cu fosti colegi de breasla, cu lume mica, cu alde noi, astia mai insignifianti in comparatie cu augusta lui personalitate, e arogant. "Ce-i? Spune! N-am timp. Da. Nu. Sint ocupat. Lasa prostiile!" Prin 2012, pe cind se gudura pe linga Crin si se declara liberal in simtiri pin' la Dumnezeu, se considera sfatuitorul de neinlocuit al liderului PNL si se tot baga in seama. Ma suna uneori din greseala, forma aiurea, eu -Antonescu, Crin - Antonescu. Era de-o slugarnicie si de-o libidinosenie subalterna de n-ai vazut - "Domnule Presedinte, excelenta, v-am vazut la televizor, ati fost extraordinar, magnific!" Si o tinea asa pina i-o taiam, cind se dumirea c-a gresit persoana, devenea ostil. Noroc ca dupa un timp gresea iar. Daca eram porc, il lasam sa vorbeasca cu ceasurile, in confuzia lui, poate il mai si inregistram!

    1. Inteleg ca : 1) Vizita lui Dragnea in SUA s-a soldat cu angajarea unor cheltuieli de 180 mil. dolari -si e o chestie nasoala (daca nu cumva criminala ) 2)vizita lui Werner von Johanis a condus la cheltuirea (viitoare) a 3,9 mld dolari si e o fericire pentru tarisoara .Sublima obiectivitate !!

      N-avem nevoie de rachete cum n-avem nevoie nici de sistemele lui peste marinat, cum n-am avut nevoie nici de fregate, nici de corvete, nici de F-uri, nici de Mig 21 Lancer. Da' n'avem incotro, ni le baga aia pe git. Sintem ca indienii aia care cumpara flinte ca sa se puna cu armata. Daca dam cu prastii sau cu bombardele americane, in caz de necaz cu rusii, oricum sintem mincati in avans. Si americanii vin ei personal, nu ne lasa pe noi. Ati vazut ca la fiecare escapada aero sovietica ii intercepteaza anglo-saxonii in Marea Neagra, nu ne lasa pe noi ca cine stie ce naiba se mai intimpla! Ideea e ca se conlucreaza in momentele de interes. Eu vorbeam de cum a ajuns Tataru sa lucre pentru Dragnea. Cumparaturile inutile dar obligatorii n-au culoare politica ci nationala. Cred ca Trump si Putin nu stiu exact care-i Livache si care-i Iohannis.

      În curând ne vei spune că Livia Stanciu este omul lui Dragnea la CCR.

      n-am vazut vreodata sa-l laude antonescu pe iohannis sau pe altcineva. asta ii injura pe toti, nu-i convine nimic!

      Dragnea e venit din PD si are un spectru larg de interese si relatii. Judecatorii sint toti servitorii cuiva, eu n-am vazut, in peste 30 de ani, unul singur ca-n filmele americane. Sint o apa si-un pamint, noi ii demonizam, ii angelizam si ii victimizam dupa cum ne convine. Pina la reintroducerea duelului judiciar si a judecatii divine, Romania n-are nici o legatura cu ideea de justitie.

      Woow

      asta e cel mai frumos si adevarat articol

      Corect.

      Trump ne obliga sa cheltuim 2% din PIB pentru aparare. Daca nu ne place, putem iesi din NATO ca sa ne anexeze rusii.

      Nu prea-i dupa noi. Macar sa ne fi vindut scump!

      De acord. Un articol lăudabil!

    Adevărata lovitură ar fi Coldea. Dar în privința lui sunt (și cred că vor rămâne) doar speculații. În rest, în afară de Tătaru și Bușcu, racolarea celorlalți nu mai contează. Nu fac mai mult de două cepe degerate nici ca părerologi, nici pe post de consilieri. Pe partea „cealaltă” e CTP, care le dă clasă la toate capitolele. Și mai sunt și alții, care se perindă în special pe la Digi 24, din ce în ce mai influenți. Nu vreau să spun că întreaga construcție e greșită. Dar, nu de aici (din aceste consilieri mai mult sau mai puțin transparente) își trage seva de putere Dragnea. Adevărata lovitură a dat-o prin apropierea de Trump via Broidy.

    1. In opinia mea, strict ca si consilier, nu conteaza nici unul. Buscu e important ca lobby-ist ca are audienta exact in masa isteric angajata anti Dragnea. Daca ar infiltra teleormaneanul un om si la KMKZ, centrul de unde au plecat sloganele din piata, ar fi tare bine pentru el. Tataru e bun ca pleaca de la neamt si ala chiar are nevoie de sfatuitori. Cu americanii nu-i sigura treaba, de-aia face Livache giumbuslucuri si sluj prin Israel, unde nu-i iese, ca nu stie cum sa-i ia pe evrei, la Rusii de Vede si la Videle nu prea sint d-astia, n-a vazut decit in poze. Ce parere ai de Thiess? Tu-l stii mai bine.

      CTP nu e un factor de influenta electorala. Poate el sa dea cate clase vrea, boborul nu prea marseaza la indemurile si sentintele lui, il percepe ca pe un parerolog exotic.

      CTP a fost deconspirat la nervi, tablagiu SRI.

      Greșit. Adică, nu-l știu pe Thiess. Am interacționat cu el, iar din această interacțiune, precum și din ceea ce am mai aflat despre el din diverse surse, mi-am format opinia că e un țepar. Dar, așa țepar cum e, l-a adus pe Gorbaciov la București, ceea ce nu e chiar zero.

      Oare chiar era Gorbaciov? L-a vazut cineva de-aproape? Poate era Razvan Theodorescu cu ficatul lui Sorin Oprescu tatuat pe chelie!

      ... nebun si are manii enervante, pe alte amuzante le-a tratat.

    Make și Antonescu! Doi agenți ai capitalului străin, un fals evreu și un antisemit de circ, trag spuza pe turta lui Johannis!

    1. Make nu-i evreu adevarat?!? Gata, am plecat, am fost indus in eroare! In calitate de antisemit de opereta ma irosesc in preajma unor falsi evrei!

    Consilierii lui Dragnea ar trebui sa-si cam caute de lucru caci Dragnea mai are cateva luni de domnie.....dupa care va ajunge for ever in groapa de gunoi a istoriei!

    1. Toti facatorii astia de vorbe sint confuzi. Lumea s-a schimbat, presa e altfel, campaniile electorale se conduc dupa alte reguli, politica e abulica, aliantele sint ciudate si interesele neclare. Bani nu-s, s-au adunat in niste poli si circula intre state, corporatii si citeva structuri privilegiate. Alde SRS, Cristoiu, Chireac, Dancu nu mai inteleg lumea! Ca sa fim cinstiti, nici noi n-o prea mai intelegem!:))

    Nu mai scri la Sputnik cu Azorel ala care-i ducea servieta lu' Tribunu'?

    1. Bine, ma, ca scrii tu comentarii anonime si agramate pe net!

      Daca se face sputnik.ro, pe divizia romaneasca a site-ului moldovenesc nu mai scriu, ma enerveaza ideea de a fi la periferia evenimentelor din Dubasari, Balti si Tighina! Dragos e un tip fain,atita ca-i pesedist si e prieten cu o groaza de handicapati. Dar mai am am si alti amici pesedisti, n-am ce face, au umplut arealul. Nimeni nu-i perfect! Inafara de Make si de mine.

    andronic te-a facut tampit!

    1. Eu il consider sclipitor, de unde rezulta ca ne inselam amindoi! Asta e, ne-am obisnuit unul cu altul ca tiganul cu scinteia (eu fiind probabil scinteia)...

    Unicul creier al masinii de razboi (adica coruptie) este cointeresarea. O gramada de penali sau potentiali penali lucreaza in aceeasi directie chiar daca fac parte din organizatii sau tabere diferite, folisind slugi platite sau care spera la ceva foloase.

    1. Acuma, parerea mea, repetat exprimata, e ca nu coruptia e raul cel mai mare. Noi dam vina pe numita coruptie, pe evaziunea fiscala, pe contrabanda si alte gogorite. Problemele noastre se trag de la lipsa de eficacitate, de la legile proaste facute de prosti, de la conducatorii fara viziune, politicienii de conditie prea joasa, de la lipsa descrierii raspunderii profesionale, de la permisivitate, lene, lipsa de prioritati si discernamint, bref, de la ceea ce numim "societatea romaneasca". Fruntasii nostri politici, daca ar fi necorupti, monumente de cinste si incoruptibilitate, tot prost ar conduce amarita asta de tara, pentru ca sint redusi mintal, inculti, neindeminatici, lasi si slabi. Asa ii vrem, asa ii alegem, asa ii perpetuam. Cinstea nu-i o calitate suficienta. Nu te face mai destept.

      Prostia nu ii caracterizeaza pe hoti, altfel nu ar putea sa fure. Prosti sunt doar unii pusi in functii ca sa le serveasca hotilor, sau la sinecuri. Cu cinste si bun simt poti sa faci multe, nu e nevoie sa fi prea sclipitor, dar avand aceste calitati nu reusesti sa ajungi in pozitia de a face ceva. Adica un cerc vicios. Daca reusim sa combatem coruptia, punem capac la borcanul cu miere si va fi mai mult loc pentru cinste si bun simt.

      Pe hotii nostri ii caracterizeaza! De-aia sint prinsi si nici nu ramin cu mare lucru. Sint niste curve paguboase mai degaba decit banditi. Uite, in Anglia, cind se vorbeste de unul ca a furat un milion de lire, insul e departe, cu milion cu tot. La noi, cel mai des, exista prejudiciu dar nu exista beneficiu. Se vorbea de miliardul lui Nastase, ala cind s-a impuscat in gusa de-abia mai avea bani de fular. La Patriciu cica s-au dus alte miliarde, acum se cearta mostenitorii pe o casa si trei tablouri. Pai daca ai lovelele, da-o dracului de casa! Cele mai multe averi mioritice sint pe hirtie. In America, esti milionar cind ai un milion in sacosa, curat, dupa ce ai platit tot. La noi, daca ai cifra de afaceri un milion, cica esti tot milionar. Toti miliardarii au terenuri, casoaie, active dar miliarde canci. Iar fiscul umbla sa stringa bani care n-au fost si nu-s. Eu as inclina sa zic ca sintem mai mult prosti decit hoti p-aici...

    Il injura Bucsu pe Tapalaga rau la el in ziart, azi, de tine nu zice nimic

    1. Eu l-am tratat corect. Sint atit de plin de deontologie ca uneori se revarsa si ii atinge si pe ai din jurul meu.

    unii de la ccerpa, prietenii aluia, adrian vasile, finul lui dragnea. e un arab care e doctor la colentina, zice ca tu le-ai distrus organizatia cind ai publicat in 'ziua' o treaba care i-a bagat in gura sri.

    1. Il stiu, e un sirian, era secretar de partid la ambasada, pe vremea lui Hafez. N-am scris eu articolul dar totul e adevarat suta la suta. E semnat Radu Matei, pseudonimul uzitat de un grup de investigatii. Pentru fanii lui Dragnea: "PSD infiinteaza organizatii de cooperare cu sponsorii terorismului arab" pe ziuanews, din 2 februarie 2015.

    S-ar impune si o lista a consilierilor lui Iohannis, deontologilor! Pai, nu?

    1. Tocmai lucram la ea.

      Hello there,

      My name is Aly and I would like to know if you would have any interest to have your website here at bursa.ro promoted as a resource on our blog alychidesign.com ?  

      We are in the midst of updating our broken link resources to include current and up to date resources for our readers. Our resource links are manually approved allowing us to mark a link as a do-follow link as well 

      If you may be interested please in being included as a resource on our blog, please let me know. 

      Thanks, 

      Aly

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb