Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni - cu susţinerea Rusiei - o rezoluţie americană prin care cere o pace rapidă în Ucraina, însă fără să evoce integritatea teritorială a acestei ţări, în pofida obiecţiilor aliaţilor europeni ai Kievului, relatează AFP.
Consiliul de Securitate al ONU cere, în această rezoluţie, "să se pună capăt de îndată conflictului în cel mai scurt timp şi pledează în favoarea unei păci durabile", fără să evoce integritatea teritorială a Ucerainei.
Această rezoluţie a fost adoptată cu zece voturi "pentru" - inclusiv al Rusiei - şi niciunul "împotrivă".
Cele patru state membre ale Uniunii Europene (UE) care fac parte din Consiliul de Securitate - Franţa, Slovenia, Grecia şi Danemarca - şi Regatul Unit s-au abţinut.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.02.2025, 10:20)
Gasca Ursulei,
au stat degeaba pe acolo,
dar banii nostrii tot baga in buzunarul actorasului planetar,
aici au aratat forta si curaj UE si Bruxelles-ul,
vai de capul lor