Consiliul European a stabilit un nou sprijin financiar de 9 miliarde de euro pentru Ucraina, preşedintele Charles Michel afirmând, în concluziile reuniunii, că Ucraina are nevoie de sprijin financiar pentru a putea conduce ţara, iar cele nouă miliarde de euro aprobate sunt pentru a demara toate programele necesare pentru reconstrucţia ţării, potrivit News.ro.
Şefii de stat şi de guvern ai UE au subliniat că UE va continua să asiste guvernul ucrainean cu nevoia urgentă de lichiditate şi că este gata să acorde Ucrainei o nouă asistenţă macrofinanciară excepţională de până la 9 miliarde EUR în 2022, se precizează în comunicatul oficial.
Consiliul European a mai precizat că trebuie în considerare o platformă de reconstrucţie a Ucrainei şi că această platformă ar trebui să reunească guvernul ucrainean, UE şi statele sale membre, Banca Europeană de Investiţii, precum şi parteneri internaţionali, instituţii şi organizaţii de finanţare.
Liderii UE au subliniat că sprijinul UE pentru reconstrucţie va fi legat de implementarea reformelor în concordanţă cu calea sa europeană şi au invitat Comisia Europeană să facă propuneri pe această bază.
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel a arătat, după şedinţa Consiliului, că în primul rând este foarte important sprijinul pentru Ucraina.
"Ne-am exprimat şi ne-am reiterat angajamentul istoric, ceea ce înseamnă că luăm paşi importanţi pentru a clarifica modul în care vom aborda sprijinul financiar - şi ştim că Ucraina are nevoie de sprijin financiar pentru a putea conduce ţara. Înseamnă că au nevoie de asistenţă macrofinanciară - 9 miliarde EUR au fost confirmate de Consiliul Europea, pentru a demara toate programele necesare pentru reconstrucţia ţării", a arătat Michel.
De asemenea, liderii UE au subliniat că UE şi statele sale membre au asigurat protecţie milioanelor de refugiaţi care fug de războiul din Ucraina şi că îşi menţin angajamentul să le primească şi să le asigure siguranţa şi au invitat Comisia să prezinte noi iniţiative pentru a sprijini acest efort în cadrul financiar multianual.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.05.2022, 11:40)
Plavanul ne baga si pe noi in schema cu vreo 5-600 milioane euro.
De-astea Ciolacul incearca introducerea impozitului progresiv.Uniunea europeana are nevoie de bani de la statele membre iar Romania va plati salariile si pensiile Ucrainei. Asta este, prostii platesc...