Consiliul Fiscal: Proiecţiile de venituri aferente anului 2014 sunt realiste

F.A.
Macroeconomie / 14 noiembrie 2013

Consiliul Fiscal apreciază drept realiste proiecţiile de venituri aferente anului 2014, apreciind că acestea sunt consistente cu dinamicile bazelor macroeconomice relevante şi cu impactul evaluat al măsurilor discreţionare, cu rezervele legate de lipsa de precizie cu privire la parametrii impozitării structurilor speciale, se arată într-o opinie remisă redacţiei.

De asemenea, având în vedere intenţia declarată a autorităţilor de a micşora nivelul contribuţiilor sociale pe parcursul anului 2014, Consiliul Fiscal constată că impactul unei asemenea măsuri nu se regăseşte în proiecţia bugetară curentă pentru 2014 şi nici în cea pe termen lung (ceteris paribus, impactul net anualizat al unei reduceri cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator ar implica un deficit mai mare cu circa 0,5-0,6% din PIB).

Consiliul Fiscal susţine că adoptarea unei asemenea măsuri, deşi în mod cert dezirabilă din perspectiva mediului de afaceri, nu este posibilă în condiţiile respectării angajamentului de consolidare fiscală asumat (ce incumbă din tratatele europene) fără identificarea unor măsuri compensatorii de dimensiuni echivalente (deci de amploare), reprezentate fie de majorări/extinderi de bază de impozitare în cazul altor taxe şi impozite, fie de reducerea unor cheltuieli. În opinia Consiliului fiscal, o reducere de amploare a cotelor legale de CAS, necesară din perspectiva reducerii poverii fiscale pe muncă, poate fi realizată în măsura în care se reduc/elimină diferenţele actuale foarte mari de tratament fiscal între diverse forme de venituri (salarii, drepturi de autor, persoane fizice autorizate, microîntreprinderi etc.).

Potrivit Consiliului Fiscal, Guvernul poate analiza alternativ posibilitatea angajamentului ferm pentru o traiectorie multianuală de implementare graduală a unor reduceri de contribuţii sociale (ex. 0,5 - 1 puncte procentuale pe an), care ar putea fi mai uşor compensate cu măsuri discreţionare echivalente ori eventual, acoperite ex-ante de o îmbunătăţire a gradului de colectare, reflectat în încasări bugetare mai mari (şi implicit în deficite mai mici) decât cele programate, identificate cu prilejul evaluării de la jumătatea anului a politicii fiscale (în speţă în contextul analizei asociate Raportului semestrial privind situaţia economică şi bugetară).

Un astfel de plan multianual ar avea avantajul de a ancora aşteptările agenţilor economici şi, în ipoteza acumulării de credibilitate, ar putea produce efecte favorabile în economie încă înainte de implementarea efectivă a măsurilor, potrivit sursei citate.

În ceea ce priveşte cheltuielile, proiectul de buget prevede un nivel 231,298 miliarde de lei, mai mari cu 4,87% comparativ cu anul anterior (ajustând nivelul cheltuielilor pentru cuantumul swap-urilor incluse în anii 2013 şi 2014), în principal pe seama cheltuielilor aferente proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile pro-aderare (+3,7 miliarde de lei, respectiv 22,3%, în condiţiile în care Guvernul anticipează o creştere a intrărilor anuale de fonduri europene cu circa 2,4 miliarde lei), se mai arată în comunicat.

În contextul clarificării ipotezelor cu privire la majorările salariale şi a indexării pensiilor, Consiliul Fiscal nu are rezerve cu privire la traiectoria prognozată a cheltuielilor, identificând totuşi o uşoară supraestimare la nivelul cheltuielilor cu dobânzile (nivelul acestora implică existenţa unui stoc-tampon ce poate fi utilizat în cazul unei nerealizări a veniturilor programate ori al apariţiei unor cheltuieli neaşteptate)

În ceea ce priveşte evoluţiile pe termen mediu, atingerea obiectivului pe termen mediu (de 1% din PIB deficit structural) conform calendarului agreat cu Comisia Europeană implică o ajustare structurală semnificativă în 2015 (de 0,7 puncte procentuale de PIB), echivalentă unei reduceri cu 0,8 % din PIB a deficitului efectiv, până la un nivel de 1,4% din PIB (cash şi ESA95).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb