Consultare publică privind revizuirea legislaţiei vamale în domeniul aplicării şi protejării drepturilor de proprietate intelectuală

F. A.
Macroeconomie / 9 aprilie 2010

Comisia Europeană a demarat la sfârşitul lunii martie un proces de consultare publică având ca obiect revizuirea legislaţiei europene privind respectarea şi protejarea drepturilor de proprietate intelectuală la vamă, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Executivul Uniunii Europene, în colaborare cu statele membre, a realizat o revizuire a Regulamentului referitor la intervenţia autorităţilor vamale asupra mărfurilor suspectate că aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală şi la măsurile care trebuie aplicate în cazul acestor mărfuri. Demersul urmăreşte îmbunătăţirea acţiunilor vamale împotriva produselor contrafăcute, considerate periculoase pentru consumatori.

România susţine revizuirea cadrului legal în scopul unei mai bune aplicări şi protejări a drepturilor de proprietate intelectuală la vamă şi sprijină adoptarea unor măsuri ferme împotriva contrafacerii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5032
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3246
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur365.2626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb