În ultimele săptămâni, tensiunile dintre Nord şi Sud au crescut, după ce activişti au transmis peste graniţă mesaje anti-nord-coreene, potrivit news.ro.
Săptămâna trecută, Phenianul şi-a aruncat în aer sediul Biroului de Legătură cu Coreea de Sud, situat la Kaesong, la frontiera intercoreeană, şi a ameninţat că va trimite trupe armate în zona demilitarizată.
La o întâlnire prezidată de liderul Kim Jong-un, presa de stat a spus că a fost luată decizia de a suspenda acţiunea militară.
Potrivit sursei citate, Coreea de Nord a început, de asemenea, să demonteze megafoanele pe care le-a amplasat în urmă cu câteva zile, folosite de obicei pentru a emite mesaje împotriva Sudului peste graniţă.
Acestea reprezintă o diminuare notabilă a retoricii după ce sora liderului de la Phenian, Kim Yo-jong, a ordonat armatei să se pregătească pentru următoarea acţiune.