Coronavirusul la bursă, risc sau oportunitate?

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 martie 2020

Începutul unor corecţii mai ample pe pieţele bursiere ale lumii, tot mai greu de calmat în ciuda promisiunilor de implicare din partea băncilor centrale, mă duce cu gândul la traiectoria cotaţiilor din 2008-2009. Şi atunci erau corecţii, unele mult mai dramatice şi, chiar în ciuda preţurilor tot mai mici, nu exista îmbulzeală la cumpărare.

Partea proastă e că nicioadată corecţiile nu vin la bursă împachetate în rezultate optimiste sau evenimente fericite aşa că oportunităţile vin mai mereu de mână cu riscurile. Şi cu cât oportunitatea se va dovedi ulterior mai generoasă, cu atât riscurile cu care par să se confrunte investitorii vor fi mai ameninţătoare. Altfel n-am mai avea cotaţii mici, nu?

Care să fie situaţia de această dată? Păi, nu prea se zăresc încă marile oportunităţi. Sigur, avem corecţii de 10-15% dar astea vin după ani buni de creştere. Numai în 2019 BET-ul a avut un plus de 35% aşa că toate scăderile de acum sunt mai mult un soi de tăiere din osânza acumulată anterior. Nu mai vorbim de pieţele externe unde se depăşiseră de mult maximele anului 2007, nu ca la noi unde BET-ul abia de câteva luni cochetează cu asta... Acţiunile au început să scadă pe pieţele mari pentru că investitorii aşteaptă rezultate corporative mai slabe pe fondul panicii privind coronavirusul. În mod cert vor fi afectate companiile din turism, transporturi, divertisment în aer liber. Întregul consum ar putea să facă paşi înapoi pentru că e nevoie de o anumită stare de spirit pentru a ne dezlega pungile iar climatul indus de o pandemie nu e cel mai propice.

În acest moment avem două scenarii. În cel mai fericit, încălzirea vremii va duce la dispariţia virusului şi urmea­ză câteva luni de linişte până la noul sezon rece care se poate solda cu o redeşteptare a acestuia. În cel mai rău caz, virusul poate suferi mutaţii şi ne putem confrunta cu ceva mult mai periculos decât o simplă gripă (cam la asta se reduce în acest moment coronavirusul).

Unii vor intră la cumpărare destul de curând, presupunând ca numitul Covid-19 va avea soarta SARS, MERS, etc. Alţii vor aştepta pe acţiuni să vadă ce se mai întâmplă, o parte a investitorilor va vinde pentru a nu risca o agravare a situaţiei etc. Problema este care vor fi ponderile. Or, după mai bine de zece ani de creştere a burselor, cei care au poziţii pe acţiuni sunt mult mai numeroşi decât cei care dispun de mult cash pentru achiziţii iar tentanţia marcărilor de profit e foarte mare. Mult mai bine reprezentată decât tentaţia de a profita de oportunităţi după ultimele corecţii. Din punctul meu de vedere, parcă aş aştepta ca o parte mai însemnată din aprecierea ultimilor ani să fie ştearsă cu buretele corecţiilor, înainte de a lua poziţii de cumpărare. Cel puţin în acest moment în care avem mai mult speranţe decât certitudini, nu se ştie cum va evolua virusul, nu a apărut încă un vaccin etc. Cu alte cuvinte, combinaţia risc-beneficiu nu ar trebui să facă cu ochiul prea tare acum, sunt prea multe bife de pus la capitolul riscuri iar în ceea ce priveşte beneficiile, o eventuală revenire la nivelele pre-coronavirus nu va îmbogăţi pe nimeni. 

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Suntem in criza, in recesiune!? Cautam linistea dar ne indragostim intotdeauna de nebunie in speranta ca vom da lovitura, riscurile ( factorii scrisi mai jos) duse in subconstient sau in latenta. 1) firmele pe 2020 vor obtine un profit f.mic sau inexistent rezultand dividende mici, scaderea pretului actiunilor 2) instabilitate politica 3) imprumuturile statului cu dobanzi mari 4) devalorizarea leului 5) varful COVID il vom vedea in aprix. 3 luni. 6) cei experimentati au inceput sau s a mutat pe active de refugiu. 7) banuiesc ca cine cumpara in momentele acestea sund fondurile care dispun de banii altora, sau cei care au anumite informatii din anumite sectoare. Rog pe fiecare sa se informeze f. bine / deciziile va apartin. Eu sugerez cautati- -LINISTEA

    1. Creza si recesiune sunt povesti .Virusul asta deja a salvat omenirea de criza.A marit cererea de la consumabile medicale pana la hartia igienica ,alimente si toate cele.In plus multe tari isi vor face socoteala si vor vedea ca depind foarte mult de China .Asa ca se astepta realocari in sens invers.Desprea actiuni de pe BVB sunt inca bine peste anul trecut Ianuarie Februarie OUG. 114.

      Buna ziua, dl. Laurentiu ! Eu nu am experienta si nici banii dvs.. Poate i mi raspundeti la urm.....in anul 2018, o 100 gr. aur varia ca pret 3500--3700 euro, azi poti cumpara cu 4800euro, cine iese in castig, cel care merge pe active de refugiu sau cel care sta pe bvb.? ( vom vedea peste 3 luni)

    Bursele sunt de mult timp supraevaluate. Problema e ca nimeni nu stie cat timp va mai dura situatia asta. Nici daca acum totul se va reduce la o corectie sau daca ne vom duce la vale bine de tot pe topogan. Sa cumperi acum mi se pare foarte riscant.

    Cine are bani cumpara, la fratii Paval este alta lume?

    1. Corect, unii cei cu capital ii curata pe fricosoi ,o sa fim 2-3 mii la bursa!

      MULTA SANATATE , D-LE LUCIAN , O SA INCERC SA VA RASPUND EU !!! A-TI INTREBAT PE CINEVA , CINE E MAI CASTIGAT , DACA AR FI CUMPARAT AUR , S-AU AR FI RAMAS PE ACTIUNI ??? VA ROG , SA DATI , UN SIMPLU CLICK , PE MARKETWATCH , LA CAPITOLUL AUR CUMPARAT , DE-A LUNGUL TIMPULUI !!! SA NU MA CREDETI PE CUVANT , VREAU DOAR SA MA VERIFICATI : 21 IANUARIE 2013 = UNCIA DE AUR - 1670 , 60 $ ; BUN !!! ACUM SANTEM IN 7 MARTIE 2020 [ COTATIA E DIN 6 , VINERI ] = 1674 , 20 $ , UNCIA DE AUR !!! DECI , D-LE LUCIAN , DACA DV , A-TI FI CUMPARAT ACUM 7 ANI DE ZILE AUR , A-TI FI PIERDUT PANA ACUM , 7 ANI DIN VIATA DV , FARA SA FI CASTIGAT NIMIC !!! VA ROG DIN SUFLET , SA VERIFICATI , ACEST LUCRU !!! PERSONAL , EU SFATUIESC PE ORICINE , TOT IN ACTIUNI SA SE BAGE !!! SI NU NUMAI IN ACTIUNI ROMANESTI !!! SI IN ACTIUNI EUROPENE !!! SI IN ACTIUNI ASIATICE !!! SI IN ACTIUNI AMERICANE !!! SI IN ACTIUNI DIN AUSTRALIA , SI DIN NOUA ZEELANDA !!! CATE PUTIN DIN TOATE !!! CINE ARE BANI , BINENTELES !!! FAIMOSUL WARREN BUFFETT , A SPUS CA AURUL NU OFERA NICI UN CASTIG IN DIVIDENDE , S-AU VREO DOBANDA , CUIVA !!! MOR DE NECAZ , CA NU AM INCOTRO , SI TREBUIE SA-I DAU DREPTATE !!! AURUL , TE OCROTESTE , UN TIMP , DE INFLATIE !!! NUMAI BINE !!!

      Buna ziua! Aveti dreptate daca luam in considerare perioada expusa de dvs., analiza pe care am facuto pleca in 2018 se apropia un ciclu financiar care mai devreme sau mai tarziu treb.sa vina recesiunea sau criza. Altfel spus vom vedea. O zi buna!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb