Creditorii cer Greciei să taie salariile

I.P.
Ziarul BURSA #Internaţional / 1 septembrie 2011

Creditorii cer Greciei să taie salariile

Guvernul elen poartă discuţii cu creditorii internaţionali privind măsurile de reducere a impactului recesiunii profunde cu care se confruntă ţara, a declarat ieri ministrul elen de Finanţe, Evangelos Venizelos, subliniind că următoarele săptămâni sunt cruciale. Creditorii Greciei - Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional - fac presiuni pentru reducerea masei salariale şi a beneficiilor sociale în sectorul public şi în cel privat, în condiţiile în care recesiunea ameninţă Grecia cu un nou derapaj bugetar, a mai spus ministrul grec de Finanţe, adăugând: "Troika a pus pe masa discuţiilor, în mod corect, chestiunea reformelor structurale şi a măsurilor care să deschidă piaţa în faţa concurenţei". Oficialul elen a citat printre reformele prioritare "introducerea unei grile salariale în sectorul public, piaţa muncii, deschiderea meseriilor în faţa concurenţei, închiderea şi restructurarea organismelor publice".

La presiunile creditorilor, Grecia a adoptat în mod rapid o serie de legi, însă, potrivit presei elene, aceştia s-au plâns de întârzierile apărute în punerea în aplicare a reformelor. Delegaţia tripartită de la BCE, CE şi FMI a reclamat în special o generalizare în sectorul privat a acordurilor la nivel de întreprindere pentru negocierile salariale, în detrimentul acordurilor la nivel de ramură. Acest lucru ar oferi companiilor libertatea deplină pentru a regulariza scăderile de salarii pe care le aplică deja pe baze individuale, şi eventual să adopte noi reduceri, astfel încât Grecia să-şi poată reduce costurile de producţie.

Ministrul elen de Finanţe a subliniat că acordul stabilit la summitul din 21 iulie (la care s-a convenit un nou pachet de sprijin în valoare de 159 miliarde de euro pentru Grecia) nu este în pericol, chiar dacă cinci ţări din zona euro au cerut garanţii în schimbul noilor împrumuturi de urgenţă acordate Greciei.

Evangelos Venizelos a precizat că negocierile cu privire la detaliile acestui al doilea program de sprijin nu se vor încheia până la mijlocul lunii octombrie, dar a adăugat că acest program este "de o importanţă vitală".

Grecia discută acordarea unor garanţii în numerar Finlandei

Grecia discută doar acordarea unor garanţii în numerar Finlandei, în schimbul participării sale la al doilea pachet de asistenţă financiară pentru Atena, a declarat ieri ministrul elen de Finanţe. Domnia sa a spus: "Vorbim doar de garanţii în numerar care nu vor crea niciun fel de probleme planului de stabilizare a Greciei".

Finlanda a cerut ca activele de stat ale Greciei să fie transferate unei agenţii din Luxemburg şi păstrate ca garanţie pentru noile împrumuturi acordate Atenei, în schimbul celui de-al doilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia. Dacă cererile nu sunt luate în considerare, Finlanda ar putea renunţa la sprijinirea Greciei, ceea ce ar provoca haos pe pieţele financiare.

Cererile de garanţii de la Helsinki au reprezentat un exemplu pentru alte ţări, inclusiv Austria, Olanda, Slovenia şi Slovacia pentru un tratament similar şi ameninţă să afecteze eforturile zonei euro de a salva Grecia.

Guvernul elen a respins cu fermitate sugestiile referitoare la oferirea de terenuri sau acţiuni ale companiilor ca garanţii pentru viitoarele împrumuturi.

Piraeus Bank a accesat finanţare de urgenţă de la banca centrală a Greciei

Piraeus Bank, a patra mare instituţie de credit din Grecia, a fost nevoită să acceseze facilitatea de finanţare de urgenţă pusă la dispoziţie de banca centrală din această ţară, după ce nu a mai avut ce garanţii să ofere pentru fondurile ieftine de la Banca Centrală Europeană (BCE). Băncile din Grecia au devenit dependente de lichidităţile oferite de BCE după ce nu au mai putut să se finanţeze direct de pe pieţe, din cauza temerilor provocate de criza datoriilor suverane, transmite Reuters, citată de Mediafax.

Unele dintre aceste bănci au ajuns să nu mai dispună de garanţiile necesare obţinerii de fonduri de la BCE, după retrogradarea repetată a ratingului de ţară, iar Piraeus este prima care a recunoscut ieri că a avut nevoie de finanţare de urgenţă de la banca centrală. "Am accesat mecanismul ELA în trimestrul al treilea", a declarat un reprezentant al băncii, într-o conferinţă organizată după ce instituţia de credit a raportat pierderi de 820 milioane de euro în primul semestru.

El a explicat că accesarea acestor fonduri conferă Piraeus mai multă flexibilitate.

"Finanţarea este mai scumpă decât împrumuturile de la BCE. Costul este de circa 3,5%, comparativ cu 1,5% în cazul BCE", a adăugat oficialul.

Programul ELA, respectiv asistenţa de urgenţă cu lichidităţi, constă de fapt în împrumuturi acordate de băncile naţionale instituţiilor de credit solvabile dar care nu au lichidităţi.

Afectate de retragerile de depozite de către clienţi, băncile elene au împrumutat deja peste 100 de miliarde de euro de la BCE, folosind obligaţiuni suverane ale statului grec drept garanţii.

Piraeus a precizat că pierderile nete din primul semestru au fost provocate de participarea la programul voluntar de schimb de obligaţiuni, menit să reducă povara datoriilor Greciei.

La ora 15:18 GMT, acţiunile Piraeus Bank erau în scădere cu 14,5%, la 0,65 euro pe unitate.

Alte două mari banci elene, EFG Eurobank şi Alpha Bank au anunţat luni că vor fuziona, pentru a forma cea mai mare bancă din sud-estul Europei, generând speculaţii că alte bănci din Grecia le vor urma exemplul.

Anul trecut, Piraeus a analizat o fuziune cu ATEBank şi Post Savings.

În prezent, există zvonuri că Piraeus ar putea să se combine cu National Bank of Greece (NBG) sau cu Marfin. NBG a încercat anul trecut să preia Alpha Bank, dar propunerea a fost respinsă.

Piraeus avea la sfârşitul lui iunie un raport Tier 1, care indică soliditatea financiară, de 8,2%. După schimbul de obligaţiuni şi alte măsuri, inclusiv planul de vânzare a operaţiunilor din Egipt, raportul Tier 1 poate ajunge la 10%.

Banca elenă deţine pe piaţa din România Piraeus Bank România, Piraeus Leasing, Piraeus Insurance Reinsurance Broker România şi Piraeus Securities România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb