Creşterea economică a Ucrainei ar putea încetini

A.B.
Internaţional / 16 ianuarie

Creşterea economică a Ucrainei ar putea încetini

Ritmul de creştere a Produsului Intern Brut al Ucrainei este aşteptat să încetinească până la 2,7% în acest an, de la un nivel probabil de 3,6% în 2024, a declarat adjunctul ministrului ucrainean al Economiei, Andrii Teliupa, transmite Reuters.

Prezent la o masă rotundă, Andrii Teliupa a spus că Guvernul de la Kiev va continua programele care vizează direcţionarea a miliarde de hryvna pentru sprijinirea companiilor ucrainene, astfel încât acestea să se adapteze la provocările războiului.

Invazia rusească a devastat economia ucraineană, în condiţiile în care milioane de persoane au fugit din calea războiului, infrastructura a fost bombardată iar exporturile, lanţurile de aprovizionare şi logistica au fost perturbate. În 2022, PIB-ul Ucrainei s-a prăbuşit cu aproape 30% şi, în pofida creşterilor din 2023 şi 2024, economiştii susţin că nu a revenit încă la dimensiunea la care era înainte de război. În 2023, PIB-ul Ucrainei a înregistrat un salt de 5,3%.

Andrii Teliupa a anunţat că ritmul creşterii economice a încetinit în ultimul trimestru din 2024, dar nu a oferit cifre concrete, scrie Reuters.

Prognozele oficialilor din Ministerul Economiei, referitoare la o creştere de 2,7% în 2025, sunt mai mici decât avansul de 3-4% prognozat de majoritatea analiştilor şi economiştilor ucraineni.

Într-un moment în care se apropie împlinirea a trei ani de la izbucnirea războiului, forţele ruseşti fac progrese constante în regiunea Donetsk din estul Ucrainei. Pe lângă provocările pe partea de securitate, companiile ucrainene suferă şi de un deficit de personal în condiţiile în care zeci de mii de bărbaţi ucraineni au fost mobilizaţi în armată şi milioane de refugiaţi se află în continuare peste hotare, notează Reuters.

În paralel, Ucraina se confruntă şi cu o criză energetică, după ce Rusia şi-a intensificat atacurile asupra sectorului energetic, eliminând aproape jumătate din capacitatea de generare şi provocând întreruperi în furnizarea energiei electrice în toată Ucraina.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu se prea intelege cum poate o tara care e in razboi sa aiba "crestere economica" semnificativa.

    Cum se calculeaza, ca e o premiera in istoria omenirii ? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb